Evanghelizare sau secularizare?

0
378

Evanghelizare sau secularizare?

Prezența preotului, chiar fără să spună ceva, este o mărturie a prezenței lui Dumnezeu. Însă Dumnezeu Cel Preacurat nu poate fi târât în orice loc sau în orice activitate unde sunt preamărite patimile omenești, ispitirea lui Dumnezeu și idolatria de orice fel. Și nici preotul nu poate merge să acrediteze prin prezența sa că unele lucruri sunt bineplăcute lui Dumnezeu. Pentru că, din nefericire, în loc de a evangheliza lumea, preotul, fără chibzuială lăsându-se antrenat în asemenea „activități omenești”, ajunge să conlucreze cu diavolul la desacralizarea (secularizarea) lui și a lumii. Din păstor adunător de oi devine lup risipitor…

Oricum, căderea Apusului de mai bine de o mie de ani în mai toate ereziile, departe de a fi încetat, a fost de fapt accelerată și oficial prin aggiornamento-area (adaptarea) continuă și progresivă la moda și la duhul lumii acesteia. Iar, oamenii, sărmanii, integrați și formatați ((re)educați) din copilărie în această mentalitate atee și anti-tee, ajung să nu mai distingă răul nefiresc de binele firesc ca să se ferească de moartea sufletului, și să facă răul crezând că este „bine”, „firesc”, „natural”, spre batjocorirea lor de către diavol. Este culmea decăderii și a îndrăcirii…Cu durere, însă, observăm că fenomenul desacralizării ne invadează și pe noi și lumea întreagă ca o pandemie, cea mai rea pandemie din toate timpurile, cu cele mai multe victime de pe tot pământul. De la vlădică până la opincă, de la bătrân la copil, de la serviciu până la hobby, procesul secularizării tinde să ne transforme pe toți din victime docile în chiar agenți patogeni… Astfel, dacă nu ne stimulăm imunitatea duhovnicească prin dreapta credință (Sfinte Taine și sfinte virtuți), post și rugăciune, riscăm să ne devenim criminalii noștri și ai celor din jur, iar comunitățile omenești, în loc să fie familii și nuclee ale învierii comune prin iubire și transfigurare, ajung să fie eșafoduri ale morții prin păcate și desfigurare, noi fiind și călăi și condamnați în același timp, unde durerile conștiinței nu mai pot fi decât anesteziate (drogate) doar printr-o nouă și mai avansată tentativă de eutanasie „duhovnicească” – injecția letală a „plăcerilor” împotriva firii și a lui Dumnezeu…Să ne rugăm, Domnului Hristos, cu inimă smerită, să ne dea înțelepciune și putere, smerenie și dragoste, pentru a ne păstra, prin harul Lui, vii și roditori în credință și luminoși și hotărâți în fapte bune, luptându-ne să ne sporim conștiința eclesială și comuniunea dintre noi în Duhul Sfânt. Să împlinim îndemnul Sfântului Apostol Petru: „după Sfântul Care v-a chemat pe voi, fiţi şi voi înşivă sfinţi în toată petrecerea vieţii.” (1 Petru 1, 15).

patermihail.wordpress.com/