Descoperire ale celor ascunse – încă un pas până la căsătorie

0
203
Descoperire ale celor ascunse – încă un pas până la căsătorie

Există o problemă foarte importantă pentru tineri, de care sunt şi eu preocupat, ca duhovnic: relaţia cu fetele, prietenia cu fetele. Ce loc îi acordaţi? Îi sfătuiţi să investească foarte mult în această problemă, sau nu? Să fie preocupati de această problemă, sau s-o ţină puţin mai la distanţă ?
Şi să te implici, e de discutat, şi să te ţii la distanţă, iarăsi e de discutat. Întâi de toate, o dată cu vârsta cresc şi sentimentele. Există un obicei – mai mult: a devenit tradiţie – să ai un iubit. Acum nu-i mai spune iubit, îi spune prieten. E un paravan acesta; nu există prietenie între băiat şi fată, decât iubire. Se merge cu mintea foarte adânc, pe intimităţi, iar prietenia e cu totul altceva; fără nici cel mai mic interes.
Deci nu e bine spus prietenie. Fata are un instinct de conservare mai dezvoltat şi o creştere a puterii raţionale mai din vreme decât băiatul. Ea poate să fie mamă şi la 13 ani – citeam acum într-un ziar că o fată a născut la 11 ani chiar!? Pe când un băiat nu poate să fie tată la vârsta asta. Dar şi puterea ei de a acumula raţional e mai scurtă ! Până la 20-25 de ani, pe când a bărbatului până la 30 de ani. Începe să se meargă pe linia unor interese de viitor. Având un mai mare instinct de conservare, vrea să pună mâna chiar pe Alexandru Macedon! Adică pe un mare erou. Şi dacă tu eşti erou într-un fel, te-a ochit.
Cunosc un băiat foarte deştept, student. Era şi băiat serios, nu-şi pierdea vremea – toate la vremea lor. Şi o fată, mediocră din punct de vedere intelectual, nu s-a lăsat cu nici un chip – îi scria scrisori, stătea în calea lui… Şi a întrebat-o o colegă: „Ţie nu ţi-e ruşine?” Ea i-a răspuns: „Vreau să văd cum reacţionează un om deştept la astfel de propuneri”. Dacă acel băiat era mai puţin stăpân pe el, punea mâna pe el, aşa că ei îi convenea această luptă şi într-un sens şi în altul. Dacă este deştept, este deştept peste tot, şi atunci lasă lucrurile la vremea lor. Zice Solomon: „Este vreme pentru toate, dar fiecare la vremea lor„.

Mai este şi altceva, o problemă mai intimă: sunt convins că cei mai mulţi tineri se gândesc la o căsătorie pentru plăceri, mai întâi, ceea ce este o mare greşeală. Aceste lucruri ţi le-a dat Dumnezeu gratuit, nu trebuie să te mai preocupe. Nu naşterea de copii e un scop suprem al căsătoriei, ci stimularea reciprocă pentru mântuire. Naşterea de copii e o consecinţă. Sigur că ai să te bucuri şi de aceste lucruri, dar să nu fie o lună de miere şi o viaţă de amar. O căsnicie trebuie să fie dintru început solidă. Cum se zice, dacă trăieşti prezentul, repari trecutul şi câştigi şi viitorul. Aşadar, este o greşeală să construieşti o relaţie pe nişte motive imediate. Trebuie gândit dacă ea rezistă la toate greutăţile binecuvântate ale căsniciei.

Vă mai spun ceva: mama naşte, mama renaşte; ea se ocupă de copii. Si, desigur, foloseşte cea mai frumoasă metodă, din instinct, din iubire: îl îngăduie pe copil orice ar face acesta. Dacă băiatul e năvalnic, viteaz, i-a intrat în cap să cucerească lumea, de ce să nu? Dar în întâlnirea cu prietenii, el începe să se vadă inferior, pentru că la primul contact cu lumea n-a biruit, şi se întoarce plângând la mama sa. Aceasta îi spune: „Nu puiul mamei, tu esti împărat, tu ai să cucereşti lumea!” Astfel, mama îi dă continuu sentimentul de erou. Ea nu face lucrul acesta pentru că a învăţat undeva, ci pentru că îl iubeşte şi pentru că nu vrea să-l vadă suferind.
Nu ştiu dacă voi aţi întâlnit, dar eu sunt foarte bucuros că Dumnezeu mi-a dat ocazia în copilărie să întâlnesc o carte scrisă de regina Elisabeta – Carmen-Silva, soţia regelui Carol I. Acolo am găsit următoarea poezie: „De veţi auzi de un erou care a cucerit războaie şi în urma lui a făcut dreptate, să ştiti că a avut o mamă bună; De veţi auzi de un erou care a viersuit şi versul lui a schimbat sensuri de viaţă şi frumuseţi şi înflăcărări de inimă, să ştiţi că a avut o mamă bună” – şi tot aşa, cam vreo şapte eroi de felul acesta. Ei, mi-a plăcut enorm! Aceasta este fata pe care trebuie să o avem, să o pregătim!

Dacă este inevitabilă o întâlnire între un băiat şi o fată, acesta trebuie să o cultive, să îi semene calitatea de a fi productivă din punct de vedere sufletesc – pentru că, trupeşte, cum am spus, nu e o problemă. Trebuie să fie pregătită să ducă toate aceste lucruri, iar tu trebuie să o susţii cu orice chip, să o stimulezi continuu.
Ea nu se bagă în problemele tale, nici nu are cum ? Dacă eşti o personalitate? Dacă încearcă, dă greş. Ea rămâne pe poziţia ei de mamă şi de soţie. Am cununat odată pe cineva, şi când am ajuns la rugăciunea aceea unde preotul spune: „iar femeia să asculte de bărbat”, toată lumea s-a uitat la mireasă şi mireasa a plecat capul. Mie nu mi-a convenit acest moment care a stăpânit ceremonia, dar am tăcut până mi-a venit vremea la cuvânt, şi i-am spus: „Am constatat că lumea n-a fost atentă la cuvintele de mai înainte, care spuneau că bărbatul este dator să-şi iubească nevasta. Dragă mireasă, dacă nu te iubeşte, să nu-l asculţi!”
Să nu ne jucăm cu cuvintele! Fata nu e numai o jucărie de pat sau o jucărie de bucătărie; suntem plini de obligaţii, suntem plini de datorii. Prin urmare, trebuie să vezi într-o iubită de la început, când poţi să judeci – pentru că dacă te-ai îndrăgostit, nu mai judeci – nişte lucruri pentru viitor, până la sfârşitul vieţii.
Credeţi dumneavoastră că acest mare meşter, Dumnezeu, când a creat omul, şi pe femeie deci, a creat-o fără să toarne acolo sentimente şi posibilităţi extraordinare?! Femeia, ţineti seamă, dragii mei, care e rea, nimic nu-i mai rău, dar care e bună, nimic nu-i mai bun! Deci trebuie cu orice chip s-o faci bună, dar cel mai bine este să nu te grăbeşti la începutul începuturilor.


Cum cunoaştem dacă e rău ceea ce facem ?
Există un instinct în noi. Odată, mă găseam la Timişoara. Nu eram călugăr, nici la mânăstire nu eram, dar mă gândeam la asta. Un student la politehnică se îndrăgostise de o studentă foarte urâtă. M-am trezit cu el la mine să-mi ceară sfaturi, că era înnebunit după ea. N-o cunoşteam, că nu putea să pătrundă oricine până la mine, dar el o iubea… Am cunoscut-o apoi. Ea, săraca, n-avea cum să speculeze iubirea, pentru că nu avea nimic, era urâtă. Dar nu există femeie urâtă. Femeile sunt ca florile: toate sunt frumoase, dar fiecare în felul ei. Bărbatul trebuie să se plece să o ia – adică să-i arate eleganţă, preţuire. Atunci floarea îşi arată şi mirosul, şi calităţile ascunse, pentru că tu ai ştiut să răscoleşti adâncurile şi ai făcut din ea ceea ce nu ştia ea că este. Femeia trebuie preţuită, să ştiţi, pentru că mai întâi ne reprezintă o femeie în împărăţia cerurilor: Maica Domnului. Te cutremuri, ţi-e şi frică să vorbesti comparând-o pe ea cu oamenii.


Cum vi se pare, preacuvioase, după experienţa aceasta foarte lungă: atitudinea faţă de femeie, în general, sau în relaţia dintre bărbat şi femeie, a evoluat înspre pozitiv sau înspre negativ ?
În general, a evoluat spre înflorire, spre pozitiv. Dar spre îndurerarea momentului istoric în care ne aflăm, există şi foarte multe cazuri când femeile abia îşi mai suferă bărbaţii: sunt beţivi, chiar necredincioşi. Au rămas în ateismul anilor trecuţi şi femeile care se luptă din răsputeri să-i aducă şi pe ei la credinţă, dar e foarte greu. Cu unii se poate, dar alţii spun: „Iar te rogi, iar te închini? Ce, te-ai pocăit? ” Sunt şi cazuri din acestea, dar sunt şi foarte multe familii în care există înţelegere duhovnicească. Însă te fură şi treburile. De aceea noi, ca duhovnici şi preoţi, în general, îi sfătuim pe cei care nu au timp pentru rugăciunea de tipic, pentru că se scoală de noapte cu treburi, să aibă o stare de rugăciune acolo unde se găsesc. Dacă tu te duci cu inima deschisă la treburile tale gospodăreşti, pe care tot pentru Dumnezeu le faci, cine te opreşte să ai în gând: „Doamne miluieşte”? Să poţi să intri apoi în casă cu sentimentul acesta de om al lui Dumnezeu.


Credeţi că fiecare om are o jumătate a lui ?
Asta este o expresie care mie nu mi-a plăcut. Nu e o jumătate a ta, ci un tot al tău; tu eşti tot, ea e tot. Nu există grad de rudenie între soţ şi soţie, pentru că ei sunt una.
Dumneavoastră aţi văzut steaua lui David, evreiască: sunt două triunghiuri echilaterale suprapuse. Ea e făcută de David, care era omul lui Dumnezeu, şi ea reprezintă fiinţa omenească, care are calitatea calităţilor în creaţia lui Dumnezeu: chip şi asemănare cu El. Şi de aceea l-a făcut pe om întâi ca un triunghi echilateral, cu baza în sus, pentru că omul e tare în putere, apoi un triunghi echilateral cu baza în jos, care simbolizează femeia.
– El se întreba dacă există o anume fată pentru el, rânduită de Dumnezeu?

Câteodată se întâmplă în aşa fel o întâlnire, că nu te mai opreşte nimic. Dar e prematur să aveţi de acum astfel de preocupări, pentru că încă sunteţi studenţi şi aveţi alte treburi. Însă dragii mei, pentru preoţia de mâine, cu orice chip trebuie să găsiţi o femeie care să vă ajute mai mult decât oricine. Trebuie să fie şi instruită, pentru că foarte multe fete o întreabă pe preoteasă anumite intimităţi femeieşti, mai repede decât pe preot.

Floarea stă în glastră; băiatul trebuie să umble să şi-o aleagă. Fata nu trebuie să bată cărările băiatului, ci băiatul să dea peste ea. Si apoi, voi trebuie mai întâi de toate să ştiţi să preţuiţi femeia foarte mult. Ea este o creaţie a lui Dumnezeu extraordinară. Vă daţi seama ce putere are o femeie să te scoată dintr-o stare amărâtă. Faptul că un bărbat ştie că acasă are parte de o iubire desăvârşită îl face să muncească, să câştige războaiele, să-şi rezolve problemele.
Să ştiţi că femeia nu gândeşte simplu. Chiar dacă nu e învăţată, ea are o putere de pătrundere deosebită şi e mult mai realistă decât un bărbat. Ea are încă de astăzi un sentiment pentru ziua de mâine. Însă noi discutăm, raţionalizăm nişte lucruri, dar în iubire nu este nimic raţional.

Cel care a pus întrebarea e student la Arte Plastice, vine de la Bucureşti; este iconar şi pictor de frescă bisericească. În plus, relativ proaspăt căsătorit cu o doctoriţă. Eu aş întreba, în locul lui, ce i-aţi spune unui iconar căsătorit cu o doctoriţă ?
Cine a câştigat, doctoriţa sau matale? Depinde de educaţia fiecăruia. Aş vrea să vă propuneţi să faceţi din doctoriţa aceasta şi o doctoriţă de suflet, pentru că dintre toate meseriile, problema duhovnicească se aseamănă foarte mult cu misiunea unui medic, pentru că şi acesta merge pe o psihologie dincolo de cuvinte.
Să vă spun un caz. Aţi auzit şi dumneavoastră de Clémenceau; a fost un om de ştiinţă francez care a creat o epocă în vremea lui, dar care era ateu. Pe acest Clémenceau l-a călcat o maşină şi, desigur, a apărut o ediţie specială: „Marele Clémenceau lovit”, „Marele Clémenceau internat la spitalul cutare, îngrijit de doctorul cutare”, care informa lumea în aceşti termeni la superlativ. A scăpat din accident acest Clémenceau şi a spus aşa: „Domnule, pe mine nu doctorii aceştia m-au făcut sănătos, ci o asistentă care s-a ocupat de mine, dar de care n-a vorbit nimeni, nici un ziar”. În acest timp, un alt mare om de stat şi scriitor a fost şi el călcat de o maşină, şi a vrut să fie dus la un spital unde erau călugăriţe. „Dar cum, dumneavoastră, care eraţi…?!” „Treaba voastră ce credeţi, eu vreau să mă fac sănătos”.

Vedeţi, mâna aceasta catifelată a doctorului, plecată de la porunca inimii… Ştiţi dumneavoastră câtă nevoie are omul bolnav să fie întărit? Pentru că foarte – foarte mult depinde de el vindecarea, nu numai de alţii. Ce să-ţi facă doctorii, dacă tu nu crezi deloc? Şi nu numai un simplu doctor, ci şi Stăpânul nostru, Dumnezeu. Nu poate să te mântuiască, domnule, fără participarea ta. Ţi-a dat atât de multe lucruri dumnezeieşti în tine ca să-L ajuţi pe El să te mântuiască. Pentru că El ne-a creat şi pentru că ne iubeşte foarte mult, doreşte să ne mântuiască. Şi atunci, iubindu-ne, Îl ajutăm să ne mântuiască nestând pe loc.

Arhim. Arsenie Papacioc
– DIALOG CU TINERII despre căsătorie –