Cum intrăm în lumea copiilor!

0
307
Cum intrăm în lumea copiilor!

Mulți întâlnesc complicații în educația copiilor, dar vă spun un lucru: copilul nu poate intra în lumea noastră. Noi trebuie să intrăm în lumea lui. Copilul vine într-o lume care îi este necunos- cută. Noi gândim cu mintea noastră şi credem că şi copilul ştie lucrurile şi le înţelege ca noi. Pentru copil totul este diferit. Este ca un astronaut. În cazul astronautului toate sunt calculate până la cel mai mic amănunt. Când merge prima dată pe lună, face un pas şi cei de pe pământ îi spun:

,,încă un pas, să vedem ce se întâmplă!” Aşa înaintează şi copilul în viaţă. Pretutindeni întâmpină greutăţi şi chiar poticniri.
Când părinţii nu-l ajută să se acomodeze la lumea aceasta, complet nouă pentru el, copilul se nelinişteşte, se stresează şi reacţionează în consecinţă. Fiecare dintre noi are în sine elanul de a trăi, elanul de a exista. Copilul trebuie să-şi certifice existenţa pe lumea aceasta. Este datoria lui.
Noi, vârstnicii, părinţi sau dascăli, care venim în contact cu copilul, avem datoria să tolerăm purtările lui greşite şi să le acceptăm anticipat.
Înainte de a face copilul o greşeală, să fim pregătiţi să acceptăm greşeala pe care o va face.
Rolul nostru nu constă în a învăţa pe copil noţiuni abstracte. Cea mai importantă parte a lucrării noastre constă în a-i da toate posibilităţile pentru o bună acomodare în viaţa socială. Aparţinând unei comunităţi care se lărgeşte continuu, trecând de la cercul mic familial la şcoală, apoi în comunitatea unde va lucra, copilul se va găsi succesiv faţă în faţă cu probleme diferite, se va confrunta cu încercări pe care trebuie să le depăşească, iar noi nu vom fi totdeauna lângă el pentru a-l ajuta să-şi rezolve problemele şi să depăşească greutăţile.
Nu vom fi mereu împreună cu el, să-i spunem. ,,Pe aici sau pe dincolo!”. Trebuie, prin urmare, să-l ajutăm să se pregătească şi să înainteze de aşa manieră încât să poată găsi, de fiecare dată când nu suntem cu el, o soluţie bună.
Suntem datori, ca din momentul naşterii lui, încet-încet să-i permitem să-şi dezvolte trăsăturile care-i sunt necesare pentru dobândirea independenţei şi autonomiei sale personale în cadrul normelor societăţii, fără să sufere. Purtările lui rele, greşelile lui, defectele lui dovedesc, în fiecare clipă, că are nevoie de noi.
Când copilul face o greşeală în purtarea lui, în acţiunile lui, în loc să ne mâniem, în loc să ne neliniştim şi să ne manifestăm necontrolat, trebuie să avem convingerea că are nevoie de noi. Aceste manifestări sunt ca un clopoţel care ne atrage atenţia şi ne spune: ,,Tată, mamă, nu m-ai ajutat, nu ţi-ai făcut datoria să mă ajuţi un pic mai mult!” Nu este un semnal căruia noi să-i răspundem pregătind biciul, ci un semnal pentru a ne pregăti să-i arătăm mai multă iubire, mai multă simpatie şi înţelegere, un semnal pentru a-i veni în ajutor.

 


„Părinţi şi Copii – Despre Educaţia Copiilor” – Arh. Simeon Kraiopoulos – Ed. Bizantină 2005