Alcoolismul este o boală de familie

0
1665

Alcoolismul este o boală de familie

Problema alcoolismului nu este legată doar de persoanele care consumă alcool, căci alcoolismul este o boală familială. În această parte a analizei noastre ne vom ocupa de situaţiile pe care le întâmpină familia alcoolicului. De la început trebuie spus că acestea sunt deosebit de grave. Înainte, însă, vreau să reamintesc ceva: vorbim despre alcoolici şi despre familiile lor,

dar nu trebuie uitat că alcoolul este un drog; deci, această analiză se aplică întocmai dependenţilor de droguri şi familiilor acestora. Motivul pentru care prefer să discut despre alcool şi nu despre drog în general este acela că, deşi România a început să devină nu doar o ţară de tranzit, ci şi o ţară de destinaţie pentru droguri, ravagiile cele mai mari în societatea românească sunt produse de alcool. Acesta este folosit mai ales în mediul rural, ca cel mai ieftin dintre droguri.

Membrii unei familii sunt părţi ale unui sistem funcţional în care ei activează împreună pentru supravieţuire şi obţinerea de satisfacţii. Victime ale consumului de alcool (sau, după caz, de drog), dependenţii devin „călăii” altora – prieteni, vecini, cunoştinţe, colegi de serviciu. Însă, dacă treptat aceştia ajung să îi evite, familiile lor, de cele mai multe ori, nu o pot face. Ele sunt victime ale alcoolului sau drogului, pe care însă nu le utilizează şi de multe ori luptă cu disperare să se salveze. Cineva spunea că ar trebui ridicat un monument pentru familiile de alcoolici. Nu ştiu dacă aşa ceva există în lume (personal, nu am auzit), dar ar merita cu prisosinţă să fie construit. Pentru un om care trăieşte într-o familie normală, chinurile unei familii de alcoolic sunt de neimaginat. Membrii ei suferă în umbra unui suferind, dar de suferinţa lor nu se ocupă de obicei nimeni, deşi au nevoie disperată de ajutor. În limbajul de specialitate sunt numiţi codependenţi, persoane a căror viaţă este afectată prin implicare familială cu un dependent de alcool sau de drog. Ei dezvoltă un mod anormal de a face faţă problemelor vieţii: reacţionează, în loc să acţioneze. Prin repetare, comportamentul lor devine stereotip, având tendinţa de a reacţiona asemănător, într-un mod previzibil. Alcoolismul este devastator pentru familiile de alcoolici, deoarece codependenţa poate conduce la izolare, depresie, boli psihice, boli psiho-somatice sau somatice, tentative suicidare.

Reacţii ale codependenţilor

Familia alcoolicului dezvoltă reacţii emoţionale şi de comportament specifice. Astfel, emoţional apar sentimente de vinovăţie pentru situaţia dependentului, dar şi mâhnirea, datorată pierderii de prestigiu, de demnitate familială şi personală, de prieteni, de siguranţă (inclusiv siguranţă financiară). Sentimentul de mâhnire este agravat de faptul că este trăit în singurătate (remediul fiind de a fi ascultaţi de cineva, pentru a-şi clarifica sentimentele şi a-şi deplasa preocuparea de la persoana dependentă la propria persoană). Apar, de asemenea, sentimente de revoltă. Însă, dacă iniţial codependentul se supără pe dependent, în scurt timp, senzaţia de neputinţă, datorată amplorii problemelor face ca revolta să se îndrepte şi asupra celor apropiaţi (şi nevinovaţi) şi chiar asupra propriei persoane, iar în ultimă instanţă asupra lumii întregi. Dacă bărbatul beat îşi strigă supărarea în toiul nopţii, soţia şi-o exprimă a doua zi dimineaţă, dar cei doi nu comunică şi astfel situaţia se agravează. Pe de altă parte, revolta neexprimată produce sentimente de frustrare, jignire, umilinţă, datorate faptului că persoana dependentă îi blamează pe ceilalţi pentru propria sa vinovăţie. Iniţial, membrilor de familie le este ruşine de lume pentru comportamentul alcoolicului, dar, în timp, sentimentul se extinde şi ajunge să le fie ruşine de ei înşişi, de propriile performanţe. Ruşinea scade stima de sine, iar în cazul copiilor asta duce la diminuarea drastică a performanţelor şi a nivelului de realizare în viaţă, ei restrângându-şi ambiţiile şi obiectivele datorită neîncrederii în sine. Apare teama de viitor, teama pentru propria viaţă de familie, teama de sărăcie, de relaţiile cu alte persoane, de certuri, de caracterul iremediabil al situaţiei – teama se extinde la orice. Ea conduce la izolare, la mizantropie, generând un sentiment acut de însingurare. Din punct de vedere comportamental, familia fie neagă problema integral (şi scuză individul), fie o recunoaşte, dar o limitează la individ. Ea are tendinţa de a-l proteja pe alcoolic. Între altele, încearcă să ţină sub control dependenţa, însoţindu-l pe acesta în locurile în care ar putea să bea, ascunzând sau aruncând băutura şi favorizând băutul la domiciliu (considerat ca fiind de preferat băutului la cârciumă, pentru că incumbă mai puţine riscuri pentru alcoolic). De multe ori, scăderea stimei de sine se proiectează în mod inconştient asupra celorlalţi sub formă de teamă sau furie, traduse prin agresiuni verbale, sarcasm sau ameninţări. Codependenţii pot ajunge depresivi, cu accese de plâns în singurătate, sau au izbucniri violente, care se declanşează din cauze nesemnificative, ceea ce îi face să se considere bolnavi de nervi.

Membrii familiei unui alcoolic dezvoltă tipare comportamentale specifice, defensive. Primul dintre ele este cel numit „suspect de bun”. Codependentul se apără, făcând eforturi disperate de a compensa situaţia familială, încercând să creeze impresia că problema nu există. De exemplu, soţia îşi îndeplineşte exemplar îndatoririle sale şi preia din cele ale soţului alcoolic şi ale familiei, căutând recunoaştere în cadrul acesteia (de fapt, acest comportament se explică şi prin vina, asumată de soţie, mai ales faţă de copii, de a nu fi în stare să se desprindă de situaţie, printr-un divorţ). Dar prin această atitudine ea se face indispensabilă şi ca urmare soţul va aştepta din ce în ce mai mult de la ea şi până la urmă tot va găsi motive de nemulţumire. În plus, astfel, alcoolicul nu ia contact cu consecinţele comportamentului său, ceea ce încurajează consumul de alcool.

Un alt tip de comportament este cel „rebel”, în cadrul căruia membrul de familie distrage atenţia de la problema reală, abătând-o asupra comportamentului propriu (dispare de acasă, se poartă urât, creează probleme, este implicată poliţia).

În comportamentul „apatic”, individul se apără de suferinţă, anulându-şi orice răspuns emoţional. El evită situaţiile stresante şi afişează o atitudine de nepăsare, dar în sinea sa nu reuşeşte să scape de anxietate. Se separă de ceilalţi, respingând familia în mod pasiv şi retrăgându-se în reverie. Însă, prin atitudinea sa, apaticul contribuie la iluzia că totul este bine în familie, întârziind momentul unei schimbări reale.

Se pot observa comportamente şi sentimente corespondente, „în oglindă”, la alcoolic şi la membrii familiei acestuia, în baza unei afectări paralele. Astfel, dacă pacientul (alcoolicul) este preocupat de următoarea administrare de alcool, familia este preocupată de faptele prezente şi viitoare ale acestuia. Alcoolicul pierde controlul asupra cantităţii băute, a timpului şi a locului, în timp ce familia pierde controlul asupra comportamentului prin care răspunde la situaţia creată; alcoolicul evită subiectul, iar familia păstrează secretul viciului. Dependentul găseşte justificări pentru consumul de alcool, în timp ce familia justifică toate lucrurile negative din casă prin acest viciu. Agresivitate verbală şi chiar fizică este caracteristică în ambele cazuri; alcoolicul este grandoman – se laudă, dăruieşte şi cheltuieşte peste măsură; în paralel, familia este preocupată excesiv de compensarea imaginii în exterior, dând dovadă de perfecţionism exagerat. şi alcoolicul şi codependenţii neagă problema sau vina lor în cadrul acesteia. Uneori alcoolicul se învinovăţeşte şi promite să se schimbe; la rândul lor, codependenţii din familie se învinovăţesc că nu sunt în stare să rezolve problema. Ambele părţi fac periodic tentative de schimbare sau ameliorare a comportamentului, de cele mai multe ori nereuşite. Progresiv, dependentul de alcool sau de drog şi familia acestuia se izolează de societate, în paralel având loc un proces de degradare morală. Astfel, alcoolicul ajunge să nu mai returneze împrumuturile, să cerşească, chiar să fure sau să jefuiască, în timp ce familia îi sustrage bani din buzunare, mizând pe faptul că la beţie acesta nu ştie niciodată ce sumă a cheltuit şi câţi bani mai are asupra sa.

Copiii de alcoolici

Dacă partenerul poate alege să stea sau nu cu persoana alcoolică, copiii nu au aceeaşi posibilitate. Teoretic, copilăria este perioada fără griji a omului. Copilul de alcoolic este aparte – el are întotdeauna griji. Deşi are nevoie de comunicare, se izolează de ceilalţi, în special pentru că nu vrea să deranjeze. De multe ori nu primeşte suficientă atenţie şi este încurajat doar ocazional. El învaţă să se poarte precaut, să nu ceară, să nu-şi dorească şi să nu aibă nevoie de nimic; în permanenţă încearcă să placă celor din jur. Nu are identitate, deoarece nu are ocazia să şi-o formeze. Copiii de alcoolici se confruntă cu numeroase probleme psiho-medicale şi sociale, necunoscute celorlalţi copii. Ei sunt afectaţi de probleme afectiv – emoţionale, precum anxietatea şi depresia, probleme de adaptare şi şcolare, cum ar fi dificultăţile de concentrare, tulburările de conduită şi absenteismul. Apar, de asemenea, probleme medicale: sindromul alcoolic fetal şi sindromul hiperchinetic. Acesta din urmă are drept cauză situaţia tensionată din casă şi se manifestă evident la vârsta de 3 ani, prin neatenţie, impulsivitate şi comportament hiperactiv; stimuli neînsemnaţi din mediu le distrag atenţia şi ca urmare nu dau rezultate şcolare bune. Nu trebuie uitată nici predispoziţia pentru alcoolism, cauzată de prezenţa alcoolului, învăţarea prin imitaţie, obişnuire în perioada intrauterină, lipsa de supraveghere.

Lipsa modelului în formarea propriei personalităţi este foarte importantă, ştiindu-se că valorile morale şi comportamentul acceptabil social se învaţă iniţial în familie. Rolul imitaţiei în modelarea copilului este mare, or copilul de alcoolic vede doar comportamente aberante, vinovăţie, negare, justificări, frustrare, inconsecvenţă, agresiune şi violenţă. Deseori integritatea şi chiar viaţa celei mai iubite fiinţe, mama, este ameninţată de beţiv. Ca urmare, copilul devine derutat, anxios, nesigur de viitor; cu timpul ajunge pasiv şi resemnat. El începe să se obişnuiască cu minciuna, care este un mecanism fundamental de adaptare în familia alcoolicului: mama minte pentru a evita violenţa soţului, iar acesta face promisiuni, uneori bine intenţionate, pe care însă nu le poate respecta. Minciunii i se suprapune negarea, care are ca scop salvarea respectului de sine şi a imaginii familiei în raport cu lumea exterioară: din ruşine, copilul ascunde sau minimalizează gravitatea situaţiei, lucru învăţat chiar de la părinţi. În ciuda negării, stima de sine are de suferit – niciodată ceea ce face copilul nu este suficient de bun pentru alcoolic şi ca urmare el pierde încrederea în capacităţile sale, simţindu-se incapabil şi inferior tuturor celor din jur. Consecinţa firească este depresia, datorată şi lipsei de comunicare cu părintele alcoolic, dar şi cu celălalt părinte, care, preocupat de partener, nu acordă suficientă atenţie copiilor. Preluarea forţată a unor sarcini care în mod normal revin părinţilor duce la maturizarea prematură a copilului de alcoolic. Depresia îi întreţine sentimentele de neajutorare, izolare şi incompetenţă, mila şi ura de sine. Nu în ultimul rând, acest copil este tarat de numeroase frici: de tatăl beat, de mama supărată, de divorţ, de posibile boli sau accidente ale alcoolicului, de agresiunea acestuia asupra mamei iubite, de situaţii exterioare, în care familia, disfuncţională, nu îl poate ajuta.

„Rolurile” copiilor cu părinţi beţivi

Există patru „roluri” pe care le pot „juca” copiii de alcoolici. Trei dintre ele sunt admirate de necunoscători, în timp ce ultimul este blamat. Aceştia nu văd însă adevărata faţă a rolurilor şi nu înţeleg dezastrele sufleteşti produse de maturizarea timpurie.

„Copilul hiperresponsabil” este un rol caricatural de părinte care ţine gospodăria. Este vorba de o inversare de roluri: copilul joacă rolul adultului. În acest caz, conducând activităţile casei, devine independent şi capătă încredere în sine. El nu ştie însă ce înseamnă a fi protejat şi iubit, iar sarcinile interminabile îi răpesc complet copilăria. De regulă va avea probleme în relaţiile afective ulterioare.

„Copilul adaptabil” este un rol caricatural de copil ascultător. El încearcă să supravieţuiască haosului din familie conformându-se la ceea ce i se cere, fără implicare emoţională şi în rezolvarea de situaţii. Nu se exprimă, nu se plânge, nu participă – doar execută ce i se ordonă. Acest comportament artificial duce la o dezvoltare emoţională incompletă. Ca adulţi, copiii aceştia vor fi manipulaţi, devenind victime în viaţa socială şi de familie.

„Copilul conciliant” este un rol caricatural de mamă. Este un copil bun, altruist, care proiectează asupra celorlalţi nevoia sa de consolare. Are o grijă obsedantă de a nu răni sufleteşte. Afectuos, sensibil, ascultător, are o capacitate impresionantă de a-i ajuta pe alţii.

„Copilul problemă” este un rol caricatural de copil rău. Sunt afectaţi şi revoltaţi de mici de ceea ce se întâmplă în familie. Sunt rebeli acasă şi la şcoală, au frecvente izbucniri temperamentale, uneori comportament delicvent, dar nu trebuie uitat că sunt nişte mari suferinzi.

Copii de alcoolici dezvoltă inhibiţii. Ruşinea şi frica de posibile consecinţe îi fac să nu vorbească decât în mod cu totul excepţional altora despre grijile şi suferinţele lor, deşi ei resimt acut nevoia de confesiune. Nu cred şi nu se încred în nimeni, dar mai ales în părinţi, pentru că aceştia s-au dovedit imprevizibili şi i-au obişnuit doar cu promisiuni neonorate. Deoarece le lipseşte modelul trăirilor emoţionale pozitive, care să-i educe în acest sens, copiii sunt obişnuiţi doar cu trăirile negative sau penibile. Neputând împărtăşi sentimente cu tatăl beat şi cu mama obosită, care reacţionează deseori cu dezaprobare, respingere sau ostilitate când acestea sunt exprimate, copiii învaţă să-şi înăbuşe sentimentele. Absorbiţi de problemele altora, ei nu au timp să le afle şi sa le rezolve pe ale lor, pentru că se îngrijesc de alţii într-o măsură în care nu mai pot avea grijă de ei înşişi. Îşi iau răspunderi prea mari, pentru că alţii îşi iau răspunderi prea mici. Sunt victime disperate şi derutate ale alcoolismului, care au nevoie de o mare cantitate de comunicare, înţelegere şi ajutor.

Iată comportamente care pot semnala că un copil poate avea un părinte alcoolic: absenteismul şi eşecul şcolar, lipsa de prieteni şi izolarea de colegi, comportament delicvent (furt, violenţă), simptome somatice (dureri de cap sau de stomac), abuz de alcool sau drog, fumat precoce, acte agresive, preluare a rolului de părinte responsabil în familie sau între prieteni, autocontrol excesiv, succes şcolar deosebit, dar cu izolare emoţională faţă de colegi şi profesori.

Pr. Rafail Noica – Despre alcoolism ca problemă duhovnicească

http://vimeo.com/8547193

Să vedem ce este codependența și ce reprezintă ea.

Codependenţa poate fi definită ca un set de comportamente maladaptative, compulsive, învăţate de membrii familiei pentru a supravieţui într-un mediu în care există multă durere emoţională şi stres. În familiile în care un membru abuzează de alcool este absolut normal ca ei să se îngrijoreze, să fie afectaţi de acest consum. Este un proces reacţionar, adică membrii familiei acţionează ca rezultat al consumului de alcool şi al problemelor cauzate de acesta.
Un codependent este o persoană preocupată de controlul propriilor comportamente şi a celorlalţi şi care îşi ignoră propriile nevoi ca urmare a contactului direct sau indirect cu un alcoolic(alcoolicul originar poate fi chiar un bunic sau chiar stră-bunic).
Câteva dintre tulburările codependenţei sunt: perfecţionismul, dependenţa de muncă, vorbirea compulsivă, mâncatul compulsiv, minciuna compulsivă, relaţii dependente. Alte tulburări pot fi legate de achiziţia de status, prestigiu, achiziţii materiale, putere şi control, astfel încât comportamentele lor dăunează interacţiunilor sociale cu membrii familiei, colegii de muncă, prietenii.

Caracteristicile codependenţilor:
• Stima de sine scăzută, autocritica crudă, nevoia de aprobare din exterior – codependenţii pot fi dependenţi de relaţii. Ei simt că nu au valoare proprie, şi că sunt valoroşi doar în relaţie cu alţii.
• Dificultăţi în dezvoltarea unei relaţii sănătoase, în special pentru partenerii care găsesc siguranţa doar în acest tip de relaţie.
Lipsa limitelor – codependenţii nu se pot vedea ca persoane diferite, cu idei şi emoţii separate. Sunt atât de extremi încât preiau emoţiile altor oameni, cum ar fi furia, ca şi cum ar fi a lor, fără să îşi dea seama ce se întâmplă. Nu ştiu unde este limita între ei şi alţii.
Manevrarea impresiilor – codependenţii cred că pot controla impresiile altora faţă de ei. Încearcă să se prezinte tot timpul ca persoane bune, şi sunt preocupaţi de ce zic alţii despre ei.
Neîncredere în percepţiile lor – ei nu cred că au o impresie adecvată despre o situaţie decât dacă acestea au fost validate de cineva din exterior. Chiar dacă ei înşişi au idei şi percepţii bune, au încredere în cei din jur mai degrabă decât în ale lor personale.
Preocupaţi de ceilalţi – datorită faptului că codependenţii sunt orientaţi spre exterior, ajung să fie îngrijoraţi pentru alţii (alcoolic sau nu), neglijându-se pe sine.
Adicţii – codependenţii de multe ori pot dezvolta o dependenţă chimică, sau să devină dependenţi de muncă, putere, mâncare. Aceste dependenţe sunt foarte periculoase şi trebuie recunoscute şi tratate cât de repede posibil.

Și tot în structura acestui articol ași dori să prezint și problema Copiilor Adulţi ai Alcoolicilor.

– Maturizarea din punct de vedere fiziologic nu presupune implicit şi maturizarea psihic-emoţională.
– Următoarele afirmaţii nu sunt făcute pe baza unor studii ştiinţifice, ci pe baza experienţei proprii a copiilor adulţi ai alcoolicilor; e posibil să nu ţi se potrivească toate sau, poate, au apărut modificări în timp; îţi sugerăm, însă, să le explorezi, să vezi în ce măsură te regăseşti în ele şi în ce măsură identificarea lor te poate ajuta să faci o schimbare în bine.

1. Copiii adulţi ai alcoolicilor ghicesc ce înseamnă „normalul”.
– lipsa unui model de normal; bizarul ni se pare normal; evadăm în fantastic; normalul nu e decât un mit; „funcţional şi disfuncţional” – ce anume se potriveşte pentru noi şi pentru familia noastră;

2. Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în a desfăşura un proiect de la început până la sfârşit.
– în copilărie, nerespectarea promisiunilor, amânarea treburilor casnice, lipsa comunicării şi a planificării activităţilor; grandomania şi perfecţiunea ne pot împiedica uneori să ducem la bun sfârşit ceea ce facem; putem să descoperim ce sistem au alţii şi ce sistem ne putem crea noi: realismul ideii, paşii de urmat, durata în timp, când e cel mai bine pentru noi să facem acel lucru; uneori funcţionăm
mai bine în situaţii de criză, de urgenţă;

3. Copiii adulţi ai alcoolicilor mint atunci când ar fi la fel de simplu să spună adevărul.
– minciunile iau forma negării, acoperirii alcoolicului, încălcarea promisiunilor; în timp, pierderea încrederii în ceilalţi, a valorii adevărului, crearea obiceiului de a minţi; panica de a nu fi prins; mod de atragere a atenţiei;
– minciuni „controlate” şi „automate”; pierderea controlului asupra minciunii; luarea deciziei de a înceta minţitul şi aplicarea programului de 24 de ore; extrema refuzului de a minţi, ca negare a paternului familial;

4. Copiii adulţi ai alcoolicilor se judecă pe sine fără milă.
– internalizarea criticilor negative primite şi formarea unei imagini de sine negative; nu ne atribuim nimic bun, dar ne simţim vinovaţi de orice e rău;
– conştientizarea calităţilor; acceptarea complimentelor; dacă greşim, nu înseamnă că suntem greşiţi;

5. Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în a se distra.

6. Copiii adulţi ai alcoolicilor se iau pe sine foarte în serios.
– cele două trăsături sunt legate între ele; teama de ridicol; ne e greu să ne separăm de munca noastră – riscul de a ajunge la epuizare;
– învăţarea relaxării; redescoperirea copilului din noi; „copii de închiriat” = model de distracţie;
disocierea muncă – propria persoană pentru a putea beneficia de celelalte bucurii ale vieţii; „ce ai făcut pentru tine azi?”

7. Copiii adulţi ai alcoolicilor au dificultăţi în relaţiile intime.
– lipsa unui model sănătos de relaţie; inconsistenţa iubirii gen „du-te – vino”, temerea de abandon; amplificarea conflictelor mărunte din panica abandonului; ceilalţi au puterea de a decide cum ne simţim; nu ştim să facem faţă respingerii; retragerea atunci când cineva îşi manifestă interesul;
– o relaţie sănătoasă trebuie întreţinută în fiecare zi, nu apare peste noapte; elementele unei relaţii sănătoase;

8. Copiii adulţi ai alcoolicilor supra – reacţionează la schimbări asupra cărora nu au nici un control.
– lipsa de control în copilărie; decizia de a controla totul la maturitate; suntem acuzaţi de rigiditate, aroganţă, lipsă de spontaneitate, când, de fapt, ne e teamă că putem scăpa lucrurile din mână; reacţiile exagerate devin automatisme, reflexe involuntare;
– conştientizarea reacţiilor defensive exagerate şi efectele acestora; încercarea de acomodare treptată cu schimbarea şi flexibilitatea;

9. Copiii adulţi ai alcoolicilor caută în mod constant aprobare şi afirmare.
– În copilărie primim mesaje confuze despre ce şi cum suntem: „eşti băiat bun, dar…”; căutăm în mod constant aprobarea celorlalţi în tot ce facem; ceilalţi continuă să decidă cât de buni sau de răi suntem;
– Încercarea de internalizare a aprobării, odată obţinute şi folosirea energiei motivante a acesteia; acceptarea complimentelor, recunoaşterea meritelor noastre; fiecare om are şi eşecuri, şi succese; „ce ai făcut bine azi?”

10. Copiii adulţi ai alcoolicilor se simt diferiţi faţă de ceilalţi oameni.
– lipsa aptitudinilor sociale şi de relaţionare; ne simţim ciudat atunci când trebuie să interacţionăm cu alţii; ne alegem modele sau prieteni „mai răi sau mai urâţi” decât noi; cei care sunt „mai buni” ne intimidează;
– deşi suntem unici, nu suntem complet diferiţi; avem aceleaşi probleme; participă la un grup de suport; împărtăşeşte-ţi sentimentele şi problemele; caută informaţii referitoare la CAA;

11. Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt fie supra – responsabili, fie supra – iresponsabili.
– lipsa unui model de familie care colaborează, în care sarcinile şi responsabilităţile sunt împărţire; ajungem să ne asumăm fie tot proiectul, fie să nu ne implicăm deloc; nu ne cunoaştem limitele; ne e greu să spunem „nu” şi să refuzăm sarcini; epuizare; insecuritate; teama de a fi concediaţi, de a nu fi suficient de buni;
– trebuie să ne analizăm pe noi, pe cei de lângă noi şi relaţiile cu ei; să ne stabilim limite; să nu fim „de toate pentru toţi”, să nu ne lăsăm exploataţi; în sens invers, învăţarea treptată a responsabilităţii şi asumarea de sarcini;

12. Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt extrem de loiali, chiar atunci când există dovezi clare că loialitatea nu e meritată.
– loialitatea e rezultatul fricii şi insecurităţii; nimeni nu părăseşte familia atunci când situaţia e dificilă; ne e greu să stabilim relaţii, aşa că ne mulţumim cu ce avem; schimbarea ni se pare prea grea;
– sinceritate faţă de realitatea situaţiei şi relaţiilor în care ne aflăm; e loialitatea justificată? Ce decizie luăm? Ce ne reţine de la a pune în practică acea decizie? Cum ne simţim faţă de o eventuală separare? Evitarea manipulării;

13. Copiii adulţi ai alcoolicilor sunt impulsivi. Ei tind să se „încleşteze” într-un mod de acţiune fără a lua în considerare comportamente alternative sau consecinţe posibile. Această impulsivitate conduce la confuzie, pierderea controlului asupra mediului înconjurător. În plus, petrec mult timp „curăţând mizeria”.
– impulsivitatea e o trăsătură a copiilor; nouă nu ne-a explicat nimeni care sunt consecinţele faptelor noastre; în copilărie, acestea erau imposibil de prezis; „viziune tunelistă” – ne urmăm „fixa”, fără a mai putea să ne dăm seama de efecte sau persoane afectate: ne căsătorim cu cineva pe care nu cunoaştem; demisionăm fără să avem altă sursă de venit, etc.; căutăm gratificare imediată; nu avem răbdare – starea de urgenţă: „acum ori niciodată”; în copilărie, orice lucru amânat nu avea să se mai întâmple niciodată;
– identificarea situaţiilor de impulsivitate; care sunt consecinţele şi persoanele afectate? Luarea deciziei?

Concluzii

A. Alcoolismul se „moşteneşte”. Sunt destul de rare cazurile în care în familie nu a existat cineva -mai apropiat sau mai îndepărtat- care să sufere de această boală.
B. Copiii adulţi ai alcoolicilor au un risc mai mare de a dezvolta această boală faţă de ceilalţi copii. Discuţiile legate de explicaţii genetice sau de mediu sunt mai puţin importante în faţă acestui adevăr.
C. Copiii adulţi ai alcoolicilor tind să se căsătorească cu alcoolici. Rareori se întâmplă ca ei să conştientizeze acest lucru la momentul respectiv, dar observăm acest fenomen repetându-se din nou şi din nou.

„Aţi suferit împreună, divizaţi din cauza alcoolismului, acum vă puteţi recupera împreună, uniţi de de Domnul”.
Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie