Sfântul monah Vitalie

0
2881

Sfântul monah Vitalie


În zilele preasfinţitului Ioan Milostivul, patriarhul Alexandriei (610-619), a mers în Alexandria un oarecare monah, Vitalie cu numele, din mănăstirea Cuviosului Sirida. Acest monah, fiind de şasezeci de ani, şi-a ales a petrece un anume fel de viaţă, care, oamenilor celor ce socotesc cele din afară, li se părea a fi rea şi spurcată, iar lui Dumnezeu, Celui ce priveşte cele din lăuntru şi ispiteşte inimile, plăcuta era şi bine primită. Că stareţul acesta, voind în taină să întoarcă la pocăinţă pe cei păcătoşi şi fără de lege, se făcea singur pe sine păcătos şi fără de lege, după părerea omenească.
Deci, şi-a scris pe toate desfrânatele ce erau în Alexandria şi, pentru fiecare, făcea rugăciuni către Dumnezeu, ca să le întoarcă de la viaţa păcătoasă. Şi se ducea în cetate la lucru, de dimineaţă până seara, şi lua plată pentru osteneală de peste zi, câte doisprezece bani de aramă. Cu un ban de aramă îşi cumpăra bob, şi-l mânca după apusul soarelui, pentru că, muncind toată ziua, se ostenea. Iar ceilalţi bani, ducându-se la casa desfrânatelor, îi da unei desfrânate, zicându-i: „Te rog ca pentru aceşti bani să te păzeşti pe tine toată noaptea aceasta în curăţie, neprimind pe nimeni la păcat.” Şi se închidea cu dânsa în aceeiaşi cameră. Deci, aceea se odihnea pe patul său, iar el, stând într-un colţ, petrecea toată noaptea fără somn, citind încetişor psalmii lui David şi se ruga pentru dânsa către Dumnezeu, până dimineaţa. Iar, când ieşea de la dânsa, o jura să nu spună nimanui fapta lui. Şi făcea aşa în toate zilele, ostenindu-se în post. Şi, întrand astfel în toate nopţile la desfrânate, petrecea fără somn şi în rugăciuni. Deci, în fiecare noapte, întra la alta, până ce trecea pe la toate, apoi, începea iarăşi de la cea dintâi.
Iar Dumnezeu, văzând o chinuire ca aceasta a robului său, i-a sporit şi câştigul, ca unele din desfrânate, ruşinându-se de o faptă bună ca ceea a lui Vitalie, se sculau la rugăciune, făcând metanii împreună cu dânsul şi se rugau. Iar el le sfătuia pe ele spre pocăinţa, le îngrozea cu infricoşata judecată şi cu veşnica muncă din gheenă şi le făcea ca să aiba nădejde în milostivirea lui Dumnezeu şi în îndulcirea la cer, din veşnicile bunatăţi. Şi acelea, venind în frica lui Dumnezeu, se umileau şi făgăduiau să-şi îndrepte viaţa lor. Iar multe dintr-însele, lepădînd neruşinarea păcatului, se măritau cu bărbaţi după lege; iar altele, dorind mult să petreacă în curăţie, se duceau în mănăstire de femei, sau în pustnicie, cu lacrimi să-şi petreacă zilele lor. Iar altele, alegeau să vieţuiască în lume, fără bărbat, întru curăţie, hrănindu-se din osteneala mîinilor lor. Şi nici una din aceste desfrânate nu îndrăznea să arate cuiva viaţa cea curată a lui Vitalie, ca, dacă una oarecare din ele, ar fi început să spună oamenilor că Vitalie, nu pentru păcat vine la dânsele, ci pentru a lor mântuire, auzind de aceasta, Vitalie s-ar fi mâhnit că i se vădeşte viaţa lui cea curată; că s-a rugat lui Dumnezeu să pedepsească pe acea femeie, ca şi celelalte să aibă frică. Ceea ce s-a şi întâmplat, ca una dintre ele, vădind viaţa Sfântului, îndată s-a şi îndrăcit, iar celelalte, văzând aceasta, mult se temeau şi nu mai îndrăzneau nicidecum să arăte oamenilor, ceva din sfinţenia lui Vitalie. Iar după ce s-a îndrăcit femeia, oamenii, îi ziceau: „Vezi, că ţi-a răsplatit Dumnezeu, deoarece ai minţit, zicând că nu pentru desfrânare întră la voi monahul acela. Iată, s-a făcut dovadă că este desfrânat.” Şi se sminteau toţi de dânsul şi în toate zilele îl ocărau, zicându-i: „Du-te, ticălosule, că te aşteaptă desfrânatele.” Şi scuipau asupra lui.
Iar el, răbdându-le pe toate cu blândeţe, asculta învinuirile şi ocările ce i se făceau de oameni, mângâindu-se cu duhul, că îl socotesc oamenii atât de păcătos. În acest fel, Cuviosul işi tăinuia fapta lui cea buna înaintea oamenilor, iar unii din clerici l-au clevetit la preafericitul patriarh al Alexandriei, Ioan Milostivul, zicând că un stareţ sminteşte toată cetatea, întrând în fiecare noapte, în casa desfânatelor. Însă patriarhul nu credea pe clevetitori, învăţat fiind de mai înainte, de o întamplare ce se făcuse, când pe un monah, înţelept şi sfânt, care era din fire famen şi botezase pe o păgână, a pus de l-au bătut fără vină, crezând pe clevetitori. De aceea, aducandu-şi aminte, îngrozea pe cei ce cleveteau pe Vitalie, zicând. „Incetaţi de la osândire; mai ales, pe monahi să nu-i osândiţi. Oare nu stiţi un lucru ce s-a făcut altă dată, la întâiul Sinod din Niceea, când fericitului împărat Constantin i-au scris unii episcopi şi clerici, unul, asupra altuia, lucruri rele? Iar el, poruncind să i se aducă lumânare aprinsă şi necitind scrisorile acelea, le-a ars, zicând: „Chiar de aş fi văzut cu ochii mei pe vreun episcop, preot sau monah în vreun lucru de păcat, l-aş fi acoperit cu haina mea, ca nimeni să nu-l vadă pe el greşind.” Aşa înfrunta preafericitul patriarh pe clevetitori, iar robul lui Dumnezeu Vitalie nu înceta a se îngriji pentru mântuirea sufletului păcătoşilor, neştiind nimeni despre faptele cele bune ale lui, pana la sfârşitul vieţii.
Într-una din zile, când se făcea ziua, Cuviosul Vitalie, ieşind din casa desfrânatelor, l-a întâmpinat pe el un tânăr desfrînat, mergând la femei desfrânate, pentru păcat. Acesta, întinzându-şi mâna, a lovit tare peste obraz pe stareţ, zicându-i: „Ticălosule şi spurcatule, pentru ce nu te pocăieşti şi nu te lepezi de viaţa ta necurată, că, prin tine, să nu se batjocorească mai mult numele lui Hristos?” Iar Sfântul i-a răspuns: „Să mă crezi pe mine, omule, că, pentru palma aceasta, vei lua şi tu asemenea lovire, încât toata Alexandria se va aduna la plangerea ta.” Iar, după puţine zile, închizându-se în chilia sa cea foarte mică, pe care şi-o zidise lângă porţile ce se numeau ale Soarelui, Cuviosul Vitalie s-a mutat către Domnul, neştiind nimeni. Într-acel timp, acel desfrânat, care lovise peste obraz pe Cuviosul stareţ, a primit o lovitură peste faţă şi, îndată, s-a îndrăcit şi, căzând, tremura şi spumega şi işi rupea hainele de pe dânsul şi, cu glas infricoşat, făcea zgomot mare, încât toată Alexandria se adunase la plânsul lui cel de spaimă. Şi, venindu-şi puţin în fire, după câteva ceasuri, a alergat la chilia lui Vitalie, strigând: „Miluieşte-mă, robule al lui Dumnezeu, că am greşit către tine. Iată că şi eu, după proorocirea ta, am luat vrednica osândă.” Iar, după ce s-a apropiat de chilia stareţului, îndată diavolul, care il stăpânea pe omul acela, l-a izbit de pământ şi a fugit, iar omul şi-a venit desăvârşit în fire. Şi bătea în uşa chilei, dar nu i-a răspuns nimeni. Apoi, deschizând uşa, l-a văzut pe stareţ în genunchi, stând în rugăciune, iar sufletul lui cel sfânt se dusese către Dumnezeu, iar în mâinile lui ţinea o hârtie scrisă aşa: „Bărbaţi alexandrini, nu osândiţi mai înainte de vreme, până ce Domnul, Judecătorul cel drept, va veni.”
Şi, auzind de moartea lui, toate femeile acelea, care, prin sfătuirea lui, se întorseseră la pocăinţă şi la Dumnezeu, s-au adunat la dânsul cu lumânări şi cu tămâie, plângând după părintele şi învăţătorul lor. Şi toate povesteau bunătăţile stareţului, cum nici cu mâna măcar nu s-a atins de vreuna din ele, că nu spre pacat, ci spre mântuire întra la ele.
De acestea toate auzind cu deamănuntul, preafericitul patriarh Ioan cel Milostiv a mers, împreună cu tot clerul, la chilia stareţului şi, văzând scrisoarea cea mai sus-zisă, prin care, sfătuia a nu osândi pe nimeni, a zis către clericii aceia, care cleveteau pe Cuviosul: „Mulţumesc lui Dumnezeu că n-am ascultat clevetirule voastre, că aş fi supărat, fără vină, pe Sfântul stareţ. Ci, neascultându-vă, m-am izbăvit de păcat şi de osândă.” Deci, ruşinând pe osânditorii Cuviosului şi luându-i moaştele, preafericitul patriarh l-a petrecut cu tot poporul din cetate, iar femeile, cele ce se pocăiseră de păcat, plângându-l şi tânguindu-se, l-au îngropat cu cinste, slăvind pe Dumnezeu, Cel ce are mulţi robi ai Săi tăinuiţi. Iar omul cel ce pătimise de la diavolul lovitura, s-a lepădat de lume şi s-a facut monah. Şi mulţi din alexandrini, îndreptându-se după chipul vieţii lui Vitalie, celei atât de îmbunătăţite, şi-au pus aşezământ, ca să nu mai osândească pe nimeni. Cărora şi noi să le urmăm, cu rugăciunile Cuviosului părintelui nostru Vitalie şi cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia se cuvine slavă in veci. Amin.

Sfinte monahe a lui Dumnezeu, Vitalie roagă-te lui Domnului pentru sufletele noastre.