Despre moarte

0
1367

Despre moarte

Cine poate sa fie sigur ca vom ajunge pana maine sau peste un ceas? De aceea, pentru ca viata noastra este nesigura pe pamant si toate se opresc la mormant, in cele ce urmeaza vom vorbi despre doua lucruri: despre moarte si constiinta. Mai intai, dupa dreptate, sa vorbim despre moarte. Porunca cea dintai a lui Dumnezeu, dupa greseala protoparintilor noatri, a fost aceasta : Cu moartte veti muri. Si intr-adevar, dupa calcarea poruncii, doua morti au venit asupra neamului omenesc. Adam, dupa 930 ed ani, si Eva, dupa 950 de ani, au primit moartea trupeasca, iar moartea duhovniceasca a fost lunga de 5508 ani, pana la venirea in trup a Noului Adam – Hristos, Dumnezeul si Mantuitorul nostru.

Dar oare din care pricina, Adam, a numit-o Eva, adica ” viata „, desi se cuvenea s-o numeasca moarte, ca prin ea a venit moartea in lume ? Asa era cu dreptate. Dar in loc s-o numeasca moarte, o numeste viata, ca zice : Si a pus Adam numele femeii sale Eva, ce se talcuieste viata.

Deci cum prin Eva vine moartea si Adam o numeste viata ? Care-i pricina ? Care-i taina dezlegarii aici ? Sa auzim ce spune Sfantul Grigore de Nissa : ” Pentru doua pricini Adam a pus numele femeii sale Eva, adica viata. Mai intai ca ea trebuia sa fie maica tuturor celor vii dupa trup, ca ea a nascut primul copil,, pe Cain, si a adus in viata prima fiinta omeneasca. A doua, ca prin Eva cea tainica, prin stranepoata Evei cea dintai, adica prin Preasfanta, Preacurata Nascatoare de Dumnezeu si Pururea Fecioara Maria avea sa vina in lume viata, adica Hristos.

Iata pentru care pricina Adam, fiind prooroc si faptura cea dintai a lui Dumnezeu, a proorocit ca Evei sa i se puna numele acesta, pentru aceste doua pricini. Mai intai, ca va fi maica tuturor celor vii, cum arata Scriptura – deci o talcuire o avem in Scriptura si una in Traditie, de la Sfintii Parinti -, iar a doua, ca desi moartea a venit prin femeie, tot prin femeie va trebui sa vina la plinirea vremii si viata.

A luat satana in Rai trei lucruri, pentru a darama neamul omenesc : femeia, lemnul si neascultarea. La plinirea vremii, Noul Adam – Hristos -, tot cu aceste trei arme l-a biruit pe satana : femeia, lemnul si ascultarea. Cu cele impotriva, pe cele impotriva le-a surpat.

Cu ascultarea lui Hristos de Parintele ceresc, pana la moarte si cu moartae pe Cruce, a vindecat neascultarea lui Adam si a noastra; cu lemnul Crucii s-a vindecat rana cea venita prin lemn; gustarea din lemnul oprit, prin gustarea fierii si a otetului; si prin Preasfanta, Preacurata Fecioara Maria, Eva cea tainica, s-a vindecat pacatul Evei si moartea care a venit in lume.

Dar cuvantul nostru priveste in alta parte. Au trecut de la Adam pana la potop 2642 de ani. In acest timp n-a scazut din viata omului nimic.

A trait Adam 930 de ani si Eva 950 de ani, iar Noe, al doilea fiu al omenirii a trait 950 de ani. Noe, fiind mare prooroc si placut lui Dumnezeu din neamul sau, a avut mare grija sa pazeasca in toata vremea lui, de cand s-a nascut, un mare dar : oasele lui Adam, corpul lui Adam stramosul lui.

Cele mai scumpe moaste din lume le pastra el si pana la dansul le-au pastrat alti patriarhi mai vechi decat dansul. Noe a fost al optulea de la Adam, iar Matusalem, al saselea. Si le-a dat unul la altul, ca pe un dar preascump : prima zidire iesita din mana lui Dumnezeu – oasele lui Adam.

Noe, cand era de 500 de ani, ati auzit Scriptura, s-a casatorit si 100 de ani traind, a avut pe cei trei fii : pe Sim, Ham si Iafet. Si cand era Noe de 600 de ani, a inceput potopul si a tinut un an de zile furia potopului. A plouat numai 40 de zile si 40 de nopti, iar corabia numai la un an de zile s-a oprit, pentru ca ai auzit ce spune la Facere : ” Iar din luna a zecea pana in luna a sasea au scazut apele, trei luni de zile, si de-abia au inceput sa se vada varfurile muntilor celor mai mari din lume „.

Sa fi fost atunci cu corabia langa Noe, sa vezi de-abia in toata Romania varful Ceahlaului sau al Negoiului, sau Moldoveanul, sau varful Ineului din Maramures, iar daca erai in Asia, varful Himalaia sau alti munti. Abia se zareau atunci numai varfurile muntilor, iar vuietul apelor si tulburarea vazduhului nu incetase.

Din luna a saptea pana in luna a patra mai scazand apele, a dat drumul Noe porumbelului celuilalt. Cand a iesit Noe din corabie, langa Muntii Ararat, azi in Armenia, pustiu era pamantul, plin de mal, plin de furia si urgia luiu Dumnezeu, ca se inecase tot ce era viu, afara de cei ce erau in pantecele corabiei. Au iesit in campia Senar si au adus jertfa lui Dumnezeu. Apoi s-a aratat curcubeul, dupa cum stiti, semn de legatura vesnica intre om si Dumnezeu, ca nu va mai fi potop cu apa.

Si au iesit fiii lui Noe – Sim, Ham si Iafet. Lui Sim i-a dat Asia, lui Ham i-a dat Africa – de acea sunt negri acolo, ca Ham a fost blestemat -, iar lui Iafet i-a dat Europa.

Dar a avut grija mare Noe, cand a despartit pe fiii sai, ca au plecat fiecare in alta directie, dupa ce s-au inmultit, sa le dea un mare odor nepretuit pe cre il purtase in corabie si a avut grija mai mult decat de tot aurul de acest odor. Era trupul lui Adam, asa cum l-a facut Dumnezeu. Era scheletul lui Adam. Si le-a zis Noe : ” Dragii mei, pamantul este inaintea voastra; de acum cresteti si va inmultiti si umpleti pamantul, ca asa a zis Dumnezeu „; ca a doua oara a binecuvantat pe om cu acelasi cuvant dintai, cum este scris in Biblie.

” Eu nu va dau aur, eu nu va dau argint, eu nu va dau pietre scumpe. Acestea le veti gasi voi pe pamant si prin munti si oriunde. Va dau un lucru mai scump deact toate : va dau trupul protoparintelui nostru Adam, primul om din lume „. Si le-a impartit lor oasele lui Adam. Capul l-a dat lui Sim, in Asia, mijlocul l-a dat lui Iafet, inspre Europa, iar picioarele le-a dat lui Ham. Iar fiii lui Noe l-au intrebat :

– Dar de ce ne folosesc noua acestea asa de mult ?

– Mare folos veti lua de cate ori veti privi la dansele!

– Care folos ?

– Cand veti vedea capul lui Adam, va veti aduce aminte ca sufletul lui este in chinurile iadului, pentru ca a gresit lui Dumnezeu si va veti trezi si veti zice: ” Doamne fereste ! Sa nu ajungem ca stramosul nostru ! Sa nu maniem pe Facatorul nostru, ca iata, oasele lui Adam sunt aici si sufletul lui se chinuieste in muncile iadului, pentru ca a calcat porunca lui Dumnezeu „.

Iata filosofia cea mai inalta pe care a dat-o Noe feciorilor sai : sa nu uite ca vor muri. Sa vada oasele lui Adam si sa-si aduca aminte ca si ei sunt praf si cenusa si indata dupa moarte urmeaza judecata si vai de acela care calca porunca lui Dumnezeu.

Cea mai inalta filosofie de sub cer este cugetarea la moarte. Marele Vasile a fost intrebat de marele filosof din Alexandria, Eubul :

– Spune-mi mie, o, minunatule ! – ca facusera scoala impreuna la Atena, pe vermea aceea fiind si la Alexandria mare cetate de cultura crestina si pagana – spune-ne noua, o, minunatule, care este cea mai inalta filosofie a crestinului ?

Si a zis marele Vasile :

– Cea mai inalta filosofie de sub cer este sa avem de-a pururea moartea inaintea ochilor nostri.

Pentru ca stramosii nostri, atata vreme cat au avut moartea in fata, n-au gresit. De cate ori in Rai, le dadea satana in minte : ” Ia, duceti-va la pom si mancati !” Caci era frumos la vedere si bun la gust rodul ce l-a omorat. Dar cand s-a apropiat Adam zicea : ” Nu ma duc „. Dar de ce ? ” A spus Dumnezeu ca in ziua cand voi manca din pomul acesta, cu moarte voi muri.” Si de frica mortii nu se apuca sa manance.

Vazand satana ca sunt inarmati stramosii nostri cu aceasta arma puternica, adica cugetarea mortii, de catre Facatorul lor, ce-a gandit intai ? Sa le smulga din minte moartea. S-a bagat in sarpe, cum zice marele Vasile, ca in rai vorbeau toate animalele si sarpele avea picioare inalte, nu mergea taras.

Dupa ce l-a amagit pe Adam, Dumnezeu l- ablestemat sa se tarasca pe pantece, i s-au luat picioarele. Picioarele sarpelui sunt in pantece si astazi. Si asta ca sa se implineasca porunca sa mearga numai pe piept, sa manance pamant si sa fie blestemat pentru ca prin sarpe a reusit satana sa intre si sa vorbeasca cu Adam.

– Ce-a zis Dumnezeu ? a intrebat sarpele.

– Iata ce a zis, a raspuns Adam : ” Toti pomii Raiului, toate gradinile, desfatarea asta negraita este a noastra, dar din cutare pom sa nu mancam „.

– Dar de ce ? a intrebat sarpele viclean.

– A spus ca oricand vom manca, cu moarte vom muri.

– Nu-i adevarat ! – zice satana prin sarpe -, nu veti muri cu moarte.

– Cum se poate ? Dar de ce ?

– Stiti de ce v-a spus Dumnezeu asa ? Se teme foarte tare ca daca veti manca din pomul acela, va veti face dumnezei ca si Dansul si veti fi asemenea Lui si din mare rautate ce are pe voi, ca sa nu va inaltati ca El, v-a oprit sa mancati de acolo; ca in orice zi veti manca, ochii vostri se vor deschide si veti fi ca niste dumnezei !

Auzi ? Dumnezeu ii spune lui Adam ca va muri si sarpele ii spune ca nu va muri ! Si Adam lasa pe Ziditorul sau si asculta pe sarpe, adica pe satana, care vorbea prin gura sarpelui. Si crezand acestea, calca porunca si mosteneste indoita moarte : si pe cea trupeasca si pe cea duhovniceasca !

Parintilor, iubiti credinciosi, maicilor si surorilor, cateva suflete sunteti aici. Eu in viata mea, mi-a ajutat mila Domnului, am vorbit la mii de oameni pe la hramuri si ori as vorbi la doua urechi, ori la doua mii, tot atat ma costa. Dar suntem cateva suflete aici. Daca n-am uita noi invatatura cea preascumpa a Sfintilor Parinti si a Sfintei Scripturi, noi n-am mai gresi lui Dumnezeu.

Auzi ce spune dumnezeiescul si preainteleptul Isus, fiul lui Sirah, : Fiule, adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi.

Pentru ce ? Daca cuget la moarte, moartea ma opreste si de a gandi raul, nu numai de a-l vorbi sau a-l face. Eu stiu ca Dumnezeu o sa-mi cantareasca si gandurile si cuvintele si lucrurile vietii mele, cand imi voi da sufletul. Deci, daca voi cugeta la moarte, ma feresc de toate. Auzi ce spune in ” Usa pocaintei „? Vedeti ca acea carte trateaza patru lucruri : moarte, judecata, Rai si Iad. Eu cred ca acea carte, daca ar fi tiparita in zeci de mii de exemplare, toata lumea ar merge in Rai. Numai daca ar intelege-o. Atat de mult foloseste pentru crestini cugetarea la moarte, ca ne arata ce-i omul si unde se duce si ce va fi in ziua mortii sau a judecatii.

Acolo spune ca cel mai mare sfetnic in viata nu este nici filosoful, nici ingerii, ci moartea : ” Ia-ti sfetnic, omule, pe moarte, si atata intelepciune are sa te invete, incat, nici Solomon in toata intelepciunea sa, nici ingerii, nici filosofii lumii, nimeni nu te va folosi pe tine ca moartea „. Pentru ce ? Moartea te sfatuieste : ” Omule, nu gandi rau, ca ai sa mori ! Nu fura, ca ai sa mori ! Nu vorbi rau, ca ai sa mori ! Nu ura pe fratele tau, ca ai sa mori ! Nu fi desfranat, ca ai sa mori ! Nu injura, ca ai sa mori ! Nu fuma, ca ai sa mori ! Nu fi betiv, ca ai sa mori ! Nu te judeca cu altul, nu intentiona sa faci rau nimanui, ia seama de sufletul tau, ca ai sa mori ! Cata filosofie ne aduce moartea ! Auzi ce spune Sfantul Ioan Damaschin : ” O, moarte, moarte, mai bine te-am numi pe tine viata, ca cel ce pururea cugeta la tine, pururea viaza „. Vrei sa stii ca nici Solomon nu poate invata atata intelepciune ca moartea. Zice marele Vasile : ” Si Solomon acela, iubitorul de intelepciune, daca n-ar fi uitat moartea, nu-l biruiau femeile, sa ajunga de batjocura lor, sa le faca si capiste, sa se lepede de Dumnezeu si sa se inchine la idoli „.

Iata, Solomon cel preaintelept, cel plin de darul intelepciunii, a ajuns inchinator la idoli si a zidit capiste zeilor, lepadandu-se de Dumnezeu dupa 40 de ani de domnie. Pentru ce ? A uitat ca va muri. Pe el il mustra cartea intelepciuni lui Isus, fiul lui Sirah : ” Te-ai intarit in trup, te-ai intarit in pacat si ai uitat pe Ziditorul, Care ti-a dat intelepciunea, cu care ai condus poporul acesta 40 de ani”.

Vai de noi si de noi, ca nu gresim pana nu uitam de moarte. Nici un pacat nu trece de la minte la simtire, nici prin imaginatia noastra, daca avem inaintea ochilor moartea. Daca uitam moartea, murim, daca nu uitam moartea, traim, suntem vii cu sufletul in vecii vecilor.

Cine a gandit vreodata la moarte, si-a nalucit-o cu mintea si a gresit lui Dumnezeu vreodata ? Deci prea bun tovaras de drum , prea buna prietena si prea mare sfetnic ne este noua moartea. Sa nu ne temem de ea.

Cel mai mare filosof in viata sa avem moartea. Niciodata moartea nu te va invata de rau, totdeaunua iti va spune : pazeste-te de pacate, omule, ca ai sa mori ! Si-ti spune cel mai mare adevar. Pentru ce ? Pentru ca-ti spune negresit ca esti trecator, vei muri si vei sta inaintea lui Dumnezeu, sa dai seama de tot ce ai gandit, tot ce ai lucrat, tot ce ai facut.

Ce zice Alexandru Macedon, mare filosof – invatase filosofia despre suflet si moarte, de la acel mare filosof din antichitate, Aristotel -, cand a luat imparatia Persiei si a batut pe Darius si imparatia Egiptului si a luat imparatiile de langa Eufrat si imparatiile lui boz si celelalte. veneau filosofii si ii spuneau :

– Maria Ta, aur mult, pietre scumpe, palate are Darius si sabia lui Darius este facuta in forma de octogon cu opt muchii si are manerul impodobit cu doua kilograme jumatate de pietre nestemate si poleita cu aur curat. Vino s-o vezi, macar !

Iar el le-a raspuns :

– Daca-i moarte, nu-i nimic ! Ce-am sa fac eu cu sabia lui Darius in razboi ? Uite, am sabia asta ca fulgerul in mana mea, usoara. Aceea-i parada. S-o iau s-o leg la curea s-o duca calul, sa vada lumea ca straluceste la brau ?

– Vino, imparate, si ia pe sotia lui Darius, ca el a fugit si l-au spanzurat doi osteni.

– Cine l-a spanzurat pe Darius ? Cine le-a dat voie ? Sa-i spanzurati pe aceia, caci nu am dat eu ordin sa omori omul !

Am spus sa iei imparatia si sa-l lasi sa traiasca – ca el cucerea toate imparatiile si trecea mai departe. Altii ii ziceau :

– Ia una din fetele lui Darius, caci are cele mai frumoase fete de pe lume ! Doua fete avem. Si Macedon le-a zis :

– Sa nu le aduci sa le vad, ca-ti tai capul. Eu, care am cucerit atatea popoare cu puterea lui Dumnezeu, ma biruiesc de frumusetea unei femei ? Acest imparat a murit la 35 de ani necasatorit si otravit – stiti istoria lui -, dar totdeauna, cum ii spunea Ptolomeu Filadei si Seneca secretarul lui si Antioh si Nicanor si Vizantie si ceilalti si Chir cu toata suita lui :

– Maria Ta, nu-ti pasa de nimic; nici de aur, nici de frumusete !

– Nu ! Daca-i moarte, nu-i nimic !

De aceea si cand murea, dupa ce a batut toate imparatiile, cand a vazut ca-i dadusera otrava dulce, nepotii lui, a zis :

– Astazi am baut pahar dulce si amar !

– Ce este, Maria Ta ?

– Mor !

Se adunasera filosofii, generalii, imparatii, care pe unde ii pusesera. Iar el le-a zis :

– Eu nu ma tem de moarte ! Eu cred intru unul singur Dumnezeu, cum m-a invatat arhiereul evreilor, cand am cucerit Palestina. Acela mi-a spus ca este un singur Dumnezeu.

– Cum il cheama pe Dumnezeul vostru ? l-am intrebat pe arhiereu.

– Unul este Dumnezeu, Care a facut cerul si pamantul. Il cheama Savaot !

– Ce inseamna Savaot ?

– Dumnezeul ostirilor.

– Nu cumva conduce ostirile de jos ?

– N-ai grija, Maria ta ! El conduce ostirile cele din cer. Cu acelea nu te poti masura ! Aceluia ma inchin si eu.

Asa a cunoscut Alexandru Macedon pe Dumnezeu si a inceput sa fie un om foarte milostiv. Cand era sa moara, l-au intrebat generalii lui :

– Maria ta, din ce sa-ti facem mormantul ? Din marmura ? De aur ? de pietre scumpe, de iachint, de hrisolit, de onix, de ametist sau de rubin ? Toate pietrele scumpe i le-au pus.

Iar el le-e raspuns :

– Daca-i moarte, nu-i nimic ! Sa nu-mi faceti mormantul meu din aur si din alte pietre scumpe. Ci sa-mi faceti mormantul si sicriul de granit si sa nu cumva sa ma imbracati in haine aurite. Ci simplu, ca un simplu om. Si sa lasati la sicriu doua gauri : una in stanga si una in dreapta.

– Da de ce asta ?

– Pe acolo sa-mi scoateti mainile mele si sa le lasati goale, ca sa vada toti ca nimic n-am luat cu mine dupa moarte.

Vedeti, fratilor, intelepciunea imparatului Alexandru Macedon ? Sa nu creada cineva ca, dupa moarte, va lua ceva cu dansul. Ce-au folosit faraonii Egiptului ca au pus in piramide atata aur si argint si au facut carute cu cai de aur ? Le gasesc altii si se imbogatesc la muzee. Ce le-a folosit ? Le-au luat cu ei ? nu. Stii ce-au luat cu ei ? Fapta buna ! Daca au facut-o, au fost intelepti.

Si faraonii Egiptului aveau mare filosofie despre moarte.

Ei aveau un mare dregator, care era platit la curtea imparateasca, numit omul mortii. Si cand bea imparatul si manca si canta muzica si se veselea, venea acest slujitor cu o capatana de mort si i-o punea pe masa si atat zicea : ” Imparate, mananca, bea si te veseleste, dar adu-ti aminte ca ai sa mori !”

Dar sa revenim, ca pentru moarte sunt inca multe de spus, mai cu seama la acestia cu hainele negre, ca noi calugarii avem mari juraminte inaintea lui Dumnezeu si cugetam totdeauna la moarte. Ca moartea nu alege nici tanar, nici batran, nu te cauta la contingente, la buletin de identitate, la livret. Nu te cauta ca esti mirean sau calugar, pregatit sau nepregatit. Sa ne ajute Preasfantul Dumnezeu cand vom inchide ochii, sa nu ne gaseasca nepregatiti.


Alt cuvant despre moarte

De nimic nu-i mai sigur omul pe pamant, decat de moarte. Ca ai sa traiesti mai mult, nu stii; ca ai sa fii mai bogat, nu stii; ca ai sa fii mai sanatos decat esti, nu stii; dar ca ai sa mori, stii. Si nimeni nu poate contesta acest adevar. Auzi ce a spus Dumnezeu la inceputul lumii : Cu moarte veti muri. Iar dumnzeeiasca Scriptura, la Isus, fiul lui Suirah, spune : Toti murim.

Sa stiti un lucru : Moartea este viata, pentru cela ce nu o uita pe dansa. Atata vreme cat stramosii nostri, protoparintii nostri Adam si Eva, n-au uitat moartea, ei erau in Rai. Dar cum au uitat de moarte, au murit cu sufletul si, dupa noua sute si ceva de ani, au murit si cu trupul.

Deci, moartea, cum zice Sfantul Ioan Damaschinul, este viata pentru cei ce nu uita de ea. Moartea, daca noi nu uitam de ea ne aduce viata vesnica.

Sfantul Vasile a fost intrebat de marele filosof Eubul, prietenul sau din Alexandria :

– Care este cea mai mare filosofie din lume, mai ales din lumea crestina ?

El i-a raspuns :

– De-a pururea sa cugetam la moarte.

Aceasta este cea mai inalta filosofie ! Pentru ce ? Cine cugeta la moarte, nu moare cu sufletul. Cine cugeta la moarte, se fereste de pacat. Ca auzi ce spune Apostolul Pavel : Plata pacatului este moartea. Cine isi aduce aminte de moarte, nu pacatuieste. Auzi ce spune Isus, fiul lui Sirah, in cartea intelepciunii sale : Fiule, adu-ti aminte de cele mai de pe urma ale tale si in veac nu vei gresi.

Deci, tineti minte ! Marele Apostol Pavel, cel mai mare vas al alegerii, trimis de Hristos spre luminarea neamurilor, auzi ce spune : In toate zilele pomenirea mortii o avem cu noi. Si iarasi : In toate zilele mor ! In toate zilele murea pacatului si via lui Hristos si in toate zilele pomenirea mortii o avea in inima sa. Pentru ce ? Ca sa nu moara cu sufletul. Cine uita de moarte, usor caded in mreaja ei, usor moare cu sufletul si se duce in gheena !Dumnezeiestii Parinti ne invata asa : ” Omule, daca vrei sa-ti iei un sfetnic si un dascal in viata, ca sa te povatuiasca sigur la calea mantuirii, nu lua pe nimeni altul decat pe moarte „! Cel mai mare sfetnic care ne poate povatui la Imparatia cerurilor este moartea. Numai sa nu uitam de acest sfetnic, acest profesor, acest dascal, ci totdeauna sa-l avem inaintea ochilor mintii noastre.

Moartea atat de bine te sfatuieste, daca nu uiti de ea, atata intelepciune te invata, incat nici Solomon, intru toata intelepciunea sa, nu poate sa te invete, cat te invata moartea. ca zic dumnezeiestii parinti : ” Nici Solomon nu cadea in placeri si in robia desfranarii cu femei, daca avea moartea inaintea ochilor lui „.

Daca si el ar fi avut dascal pe moarte, moartea era mult mai inteleapta decat dansul si l-ar fi oprit de la pacat. Dar a uitat de moarte si a cazut in mocirla rautatilor, pentru ca n-a vrut sa aiba un sfetnic mai scump decat toti, adica pe moarte. Iata cum te opreste moartea de la pacat :

Trupul cugeta impotriva duhului, cum zice Sfantul Apostol Pavel. Cand trupul se ridica cu razboi impotriva sufletului ca sa-l spurce, atunci intreab-o pe moarte :

– Ce zici, moarte ? Sa fac pacatul acesta, care ma indeamna trupul ? si ea iti va spune :

– Nu face pacatul, ca vii in mana mea si te duc in gheena !

Te indeamna diavolul sa furi ? Intreab-o pe moarte. Si ea iti va spune :

– Nu fura, ca-i porunca, si vii in mana mea!

Te indeamna diavolul la desfrau ? Te indeamna diavolul la injurat, la betii, la fumat, la toate rautatile ? Intreab-o pe moarte :

– Ce zici, moarte, sa fac ? Sa vezi ce spune moartea :

Si ea iti va spune :

– Nu fura, ca-i porunca, si vii in mana mea!

Te indeamna diavolul la desfrau ? Te indeamna diavolul la injurat, la betii, la fumat, la toate rautatile ? Intreab-o pe moarte :

– Ce zici, moarte, sa fac ? Sa vezi ce spune moartea :

– Nu face acestea, ca vii in mana mea ! Acusi mori ! Doar nu ramane aici nimeni si eu te arunc in gheena !

Deci, moartea este de mare folos si intotdeauna trebuie s-o avem inaintea ochilor ! Iar cand te indeamna diavolul sa faci un pacat, intreab-o pe moarte :

– Ce zici, moarte ? Tu esti dascalul meu ! Ce sa fac ?

– Nu face, ca plata pacatului este moartea, si mori cu sufletul si vii in ghearele mele si te duc in gheena si acolo te muncesti in vecii vecilor !

Deci, iata cat este de buna moartea, daca ne-o punem sfetnic noua ! Cugetarea la moarte ne opreste de la pacat intotdeauna si ne invata sa facem numai bine. De aceea, vai de acela care uita de moarte, ca acela moare cu trupul la vremea lui, dar cu sufletul moare in clipa cand face pacatul.

Daca am avea totdeauna moartea inaintea ochilor, n-am face pacatul, nu numai cu lucrul, dar nici cu cuvantul, nici cu gandul, pentru ca Dumnezeu judeca si pacatul cu gandul ca pacat desavarsit.

Ce spune dumnezeiescul parinte Efrem Sirul ? ” Nu ma aruncati in negrija, fratii mei, pentru pacatele cu gandul, ca ar fi usoare. Daca pacatele cu gandul ar fi usoare, nu socotea Insusi Hristos, intelepciunea lui Dumnezeu, preacurvie intru pofta de femei si ucidere intru ura de frate „. Numai ai cugetat cu ura asupra fratelui si il urasti si esti ucigas ! Ai auzit ? Pracurvie din gandire si ucidere din ura impotriva fratelui.

Vezi ? Insa moartea nici aici nu te lasa. Moartea te opreste, nu numai sa nu treci la pacatul cu lucrul, ci nici la cel cu gandul. Pentru ca Dumnezeu osandeste gandurile ca pe fapte, in Legea Darului.

Ca El nu a venit sa strice Legea, ci sa o desavarseasca. In Legea Veche era scris : Sa nu furi ! Iar aici, in Legea darului, nici sa nu poftesti lucrul altuia. Deci, Hristos te opreste ca nici sa nu gandesti cu patima asupra lucrului altuia.

Fratii mei, fericit si de trei ori fericit este omul acela, care si-a luat sfetnic pe moarte. Totdeauna cand il lupta lenevia sa nu faca rugaciune, sa nu-si faca canonul dat de duhovnic; cand il lupta diavolul sa nu pazeasca posturile, sa dezlege la mancare de dulce, cand nu trebuie; sau cand il lupta diavolul sa fure, sau sa adune avere, sau sa se razbune pe altul, sau sa curveasca, sau sa injure, sau sa se imbete, sau sa fumeze, el s-o intrebe pe moarte :

– Ce zici, moarte, sa fac lucrul acesta ?

Si moartea ii spune :

– Nu. Nu face ! Ca plata pacatului este moartea. Eu vin indata dupa pacat si te iau si te duc in gheena !

Iata in ce chip moartea, de care noi ne temem, ne este cel mai mare prieten si cel mai mare sfetnic in viata, spre viata vesnica. Nu ! Filosofia noastra, a crestinilor, nu est sa fugim de moarte. Dar ce ? Sa ne pregatim de moarte ! Sa o asteptam sa vina la noi. Si cum ? Sa ne marturisim curat pacatele, sa ne facem canonul, sa ne impacam cu toti, sa incetam de la pacate, sa facem fapte bune si atunci vom astepta moartea ca pe o mare parada, ca pe o mare sarbatoare.

Auzi ce spune Sfantul Efrem: ” Barbatul mustrat de constiinta sa pentru pacate, foarte tare se teme de moarte, iar omul drept asteapta moartea ca pe o mare sarbatoare !” Sa vina sa-l treaca din moarte la viata, ca veacul de acum este moartea sufletului, pentru cei ce se robesc de dansul.

Noi ne temem: ” vai de mine, mor !” Ne temem ! Dar sa nu ne temem de ea. Sa ne temem de pacat, ca pacatul ne duce la moarte. Pentru ca plata pacatului este moartea si adevarata moarte a sufletului este pacatul !

Site sursă

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie