**** Acatistul Sfântului Părintelui nostru Visarion(6 iunie)

0
1354

Acatistul Sfântului Părintelui nostru Visarion
(6 iunie)


Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)

Rugăciunile începătoare, obligatorii:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!


Condacul 1
Înger în trup, comoară de sfinţenie te-ai arătat lumii, Părintele nostru Visarion, luminându-ne sufletele noastre cu viaţa ta cea dumnezeiască. Pentru aceasta, cu credinţă cinstirea noastră îţi aducem: Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtătorule!

Icosul 1
Născut şi crescut după trup în Egipt, din tinereţe l-ai iubit pe Hristos. Lumina darului lui Dumnezeu a răsărit în inima ta, iar tu te-ai păzit cu toată luarea aminte de întinăciunea păcatului, ferindu-te a-ţi păta haina duhovnicească îmbrăcată la Sfântul Botez. Pentru aceasta te lăudăm:
Bucură-te, floare a dragostei cuvioase
Bucură-te, gândire la poruncile lui Dumnezeu
Bucură-te, strajă neadormită a focului dumnezeiesc
Bucură-te, mireasmă a voii dumnezeieşti împlinite
Bucură-te, fierbinte rugătorule
Bucură-te, sfeşnic purtător de lumină dumnezeiască
Bucură-te, conştiinţă mângâietoare a milei şi măreţiei lui Dumnezeu
Bucură-te, ridicare cu duhul mai presus de fire
Bucură-te, covârşire a firii slăbite de păcat
Bucură-te, că ai coborât cerul în inimă
Bucură-te, viaţă închinată lui Hristos
Bucură-te, mlădiţă a Viei cereşti
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 2
Ca o albină te-ai sârguit a cerceta pe Cuvioşii Părinţi ce locuiau în Sfin-tele Locuri ale Ierusalimului, şi ai cules din Florile pustiei duhovnicesc nectar, pentru sufletul însetat de Christos. Pe cuviosul Gherasim, căruia un leu îi slujea, te-ai învrednicit astfel a-l vedea în pustia Iordanului. Împreună rugaţi-vă şi acum să ne învrednicim milostivirii dumnezeieşti, ca uniţi cu voi într-un cuget şi o inimă să cântăm Sfintei Treimi: Aliluia!

Icosul 2
Aşa ai văzut pe mulţi alţi părinţi ce vieţuiau acolo prin diferite locuri şi străluceau în fapte bune şi cu care vorbind, ai câştigat mult folos sufletului tău, Sfinte Părinte Visarion:
Bucură-te, fagure plin de mierea virtuţilor
Bucură-te, că din multe flori te-ai ostenit a o afla
Bucură-te, căutare neobosită a lui Hristos
Bucură-te, împreună călător cu smerita cugetare
Bucură-te, râvnitor al Sfinţilor Părinţi
Bucură-te, arătător de cele cereşti
Bucură-te, descoperitor al înţelepciunii dumnezeieşti
Bucură-te, lucrător al tainelor lui Christos
Bucură-te, iubitorule al dreptei socoteli
Bucură-te, închinătorule în duh şi adevăr
Bucură-te, că picuri duhovnicească rouă în sufletele celor credincioşi
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtătorule!

Condacul 3
 Alergai neobosit spre hotarul Vieţii Celei Veşnice, şi cu curaj înfruntai arşiţa pustiei, Preacuvioase Părinte, pentru a te uni cu ceata Sfinţilor Părinţi, de care alipindu-te pururi cântai: Aliluia!

Icosul 3
Întorcându-te la locul tău, ai dobândit ca părinte duhovnicesc pe Cuviosul Isidor Pelosiotul, de a cărui deasă povăţuire mult folosindu-te, te-ai îndreptat către viaţa cea aspră:
Bucură-te, vistierie nefurată a învăţăturilor Părintelui tău
Bucură-te, sabie a duhului, ascuţită de piatra ascultării
Bucură-te, că ai crescut în tine chipul fiului duhovnicesc
Bucură-te, ostaş nebiruit în războiul nevăzut
Bucură-te, învăpăiere spre cele dumnezeieşti
Bucură-te, pătimitorule de bună voie pentru Hristos
Bucură-te, că ai iubit simplitatea şi nevinovăţia
Bucură-te, pământ bun, care ai înmulţit darurile dumnezeieşti
Bucură-te, jertfă de sine, mistuită de focul ceresc
Bucură-te, lepădare de sine pentru Hristos
Bucură-te, sluga Domnului cea credincioasă şi înţeleaptă
Bucură-te, răbdare şi dragoste care îmbrăţişezi toată lumea
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtătorule!

 Condacul 4
 Împărţind săracilor şi mănăstirilor averea rămasă de la părinţi, te-ai făcut monah şi te-ai înstrăinat desăvârşit de cele trecătoare, rămânând în inima ta singur cu Hristos, Căruia neîncetat Îi cântai: Aliluia!

 Icosul 4
 Te-ai sălăşluit în loc pustiu, iubind liniştea cea după Dumnezeu, obo-sindu-te cu multe osteneli şi omorând patimile trupeşti cu nevoinţele pustniceşti, Preacuvioase Visarion, Părintele nostru. Pentru aceasta, după vrednicie lăudându-te, îţi cântăm:
Bucură-te, îngerească petrecere
Bucură-te, vas plin de mirul întregii înţelepciuni
Bucură-te, bună mireasmă a rugăciunii curate
Bucură-te, că prin postirea peste măsură ai arătat nemăsurată râvnă după duhovniceasca hrană
Bucură-te, mişcare nemişcată spre cele de sus
Bucură-te, pogorâre în adâncul smereniei
Bucură-te, că ai luat pe umeri jugul lui Hristos
Bucură-te, că toate pentru El ai lăsat
Bucură-te, legământ veşnic al iubirii duhovniceşti
Bucură-te, sărac îmbogăţit în Dumnezeu
Bucură-te, sare a pământului
Bucură-te, lumină lumii şi călăuză spre Hristos
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtătorule!

 Condacul 5
 Uneori posteai toată săptămâna, iar alteori petreceai fără de hrană şi băutură patruzeci de zile, cu ochii duhului aţintiţi spre Pomul Vieţii, Preacuvioase Visarion, cântând în chip negrăit: Aliluia!

 Icosul 5
 Odată, între mărăcini stând şi având mâinile, ochii şi cugetul îndreptate spre cer, ai petrecut patruzeci de zile şi nopţi în rugăciuni gânditoare de Dumnezeu:
Bucură-te, stâlp neclintit al Bisericii
Bucură-te, rugăciune, scară de la pământ la cer
Bucură-te, contemplare a celor negrăite
Bucură-te, cugetare dreaptă şi neprihănită în Sfânta Treime
Bucură-te, închinare adâncă la hotarul de taină al dumnezeirii
Bucură-te, bucurie a vederii duhovniceşti
Bucură-te, însă şi cutremur înaintea descoperirilor cereşti
Bucură-te, că nu ţi-ai mişcat trupul câtuşi de puţin în acest timp
Bucură-te, că nu ai gustat nimic, nici nu ai gândit către cineva
Bucură-te, că nu ai dormit, nici nu ai slăbit de fireasca neputinţă
Bucură-te, că nu ţi-ai aplecat mintea spre cele pământeşti
Bucură-te, că te-ai pătruns cu totul de dragostea lui Dumnezeu
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtătorule!

 Condacul 6
 Dăruind neabătut sângele nevoinţelor tale pentru Hristos, te umpleai de duh, urmând celor netrupeşti puteri. Aşa te-ai învrednicit de mari faceri de minuni, pentru ca să se slăvească şi mai mult prin tine Numele lui Dumnezeu, în inimile celor ce-I cântă: Aliluia!

 Icosul 6
 După cum Moise a prefăcut apele cele amare întru dulceaţă, cu lemnul arătat de Dumnezeu, ca să adape pe Israel cel însetat, tot astfel şi tu, Cuvioase Visarion, ai îndulcit amărăciunea apei de mare cu rugăciunea şi în-semnarea Sfintei Cruci, ca să adapi pe ucenicul cel slăbit de sete. Iar apoi, nelăsându-l să ia provizii de apă, i-ai descoperit în chip lămurit desăvâr-şita credinţă în purtarea de grijă a lui Dumnezeu:
Bucură-te, credinţă ce muţi munţii
Bucură-te, grijă doar de cele cereşti
Bucură-te, dar şi împreună purtare a crucii aproapelui
Bucură-te, făcătorule de minuni, cel mare între Părinţi
Bucură-te, cel asemenea proorocilor de demult
Bucură-te, că urmând lui Hristos, ai primit şi Chipul de Părinte duhovnicesc
Bucură-te, slujire de Dumnezeu şi aproapele
Bucură-te, că ai zugrăvit cu viaţa icoana sfinţeniei
Bucură-te, comoară ascunsă în Hristos
Bucură-te, că din marea vieţii ne scoţi apa dulce şi răcoritoare a milostivirii dumnezeieşti
Bucură-te, pom răsădit la Izvorul Vieţii celei veşnice
Bucură-te, tărie a nădejdii neclintite.
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtătorule!

 Condacul 7
 Te-ai asemănat, Preacuvioase Visarion şi lui Iisus al lui Navi, căci pre-cum acela a înfrânt pe Amorei oprind soarele în calea sa, tot aşa ai făcut şi tu. Căci purtai în tine pe Soarele cel înţelegător, Căruia toate i se supun. Pentru aceasta ne minunăm şi slăvim pe Hristos, cântând împreună cu tine: Aliluia!

 Icosul 7
 Mergând cu ucenicul tău Dula la sălaşul unui stareţ, se apropia soarele de apus şi calea era încă depărtată. Deci te-ai rugat, Preacuvioase Visarion, Domnului să poruncească soarelui a sta până veţi ajunge la robul lui Dumnezeu. Şi aşa s-a făcut, căci n-a apus soarele până ce ai sosit, Părinte, la acel stareţ. Pentru aceasta cu minunare cântăm:
Bucură-te, cel binecuvântat de Domnul cu daruri mai presus de fire
Bucură-te, că i-ai ruşinat pe nevăzuţii vrăjmaşi
Bucură-te, smerenie înălţată de Hristos
Bucură-te, lumină neînserată
Bucură-te, fiu iubit al Tatălui Ceresc
Bucură-te, cuvânt cu putere multă
Bucură-te, arătare a tainei iubirii
Bucură-te, inimă făcută altar al închinării
Bucură-te, rugăciune ascultată de Dumnezeu
Bucură-te, mijlocire prin care ne îndreptăm viaţa
Bucură-te, facere de bine nedrămuită
Bucură-te, că Hristos ţi-a dăruit cele cu neputinţă la oameni
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtătorule!

 Condacul 8
 Minunat este Dumnezeu întru Sfinţii Săi, care te-a învrednicit ca şi pe Sfântul Prooroc Ilie, a chema în vreme de secetă, cu rugăciunea, ploaie îndestulată din cer pe pământ. Şi nu o dată sau de două ori, ci de mai mul-te ori, ca să se învedereze plinătatea darului în lucrătorii marii şi desăvâr-şitei rugăciuni. Pentru aceasta slăvim pe Christos, cântând: Aliluia!

 Icosul 8
 Încă şi cu proorocul Elisei te-ai asemănat, căci precum acela a trecut apele Iordanului, despărţindu-le cu cojocul lui Ilie, tot aşa ai întărit cu rugăciunea firea apelor. Pentru că Nilul îl străbăteai ca pe uscat şi oriunde ţi se întâmplau pâraie, le treceai cu picioarele goale:
Bucură-te, credinţă dincolo de hotarele vederii trupeşti
Bucură-te, că ai făcut roade vrednice de pocăinţă
Bucură-te, plâns nelipsit după Dumnezeu
Bucură-te, că rugăciunile tale ne pogoară şi nouă roua duhovnicească
Bucură-te, că răcoreşti cu ea sufletele celor necăjiţi
Bucură-te, cel ce ne ajuţi să păşim peste valurile ispitelor
Bucură-te, cel ce calci peste puterea vrăjmaşului
Bucură-te, neîncetată pomenire de Dumnezeu
Bucură-te, stare plină de evlavie înaintea lui Hristos
Bucură-te, străpungere a inimii în faţa morţii şi a Judecăţii
Bucură-te, aflare a smereniei pruncilor
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtătorule!

 Condacul 9
 Văzându-ţi smerenia, Părinţii din Schitul unde petreceai oarecând n-au îndrăznit să te roage să scoţi duhul necurat din omul cel îndrăcit, ci cu-noscând că numai tu o poţi face, l-au pus chiar în locul unde urma să vii în Biserică. Dar când ai intrat şi l-ai văzut, nu ai vrut să-l tulburi pe acel om. Atunci ei te-au rugat să-l scoli, iar tu, abia atingându-l şi îndemnân-du-l, ai izgonit în acel ceas pe diavol şi toţi cu bucurie au cântat: Aliluia!

 Icosul 9
 N-ai voit cu nici un chip să fii slăvit de oameni, socotindu-te pe tine păcătos şi nevrednic. Pentru aceasta ai fost încununat cu dumnezeiască slavă, umbrit fiind de Duhul Sfânt:
Bucură-te, alergare pe Calea cea strâmtă
Bucură-te, foc înfricoşător pentru vrăjmaşii nevăzuţi
Bucură-te, foc mângâietor pentru cei credincioşi
Bucură-te, că ne aprinzi râvna după cele dumnezeieşti
Bucură-te, mucenic de bună voie care strici cursele diavoleşti
Bucură-te, că ai omorât pentru Hristos mila de sine
Bucură-te, blândeţe neclătinată
Bucură-te, clădire a temeliei sufletului pe dragostea lui Hristos
Bucură-te, floare aleasă în grădinile Raiului
Bucură-te, trezvie a inimii luminate de ochiul conştiinţei
Bucură-te, braţe părinteşti iubitoare
Bucură-te, că nu treci cu vederea rugăciunile noastre ale păcătoşilor
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtătorule!

 Condacul 10
 Înţelegând din viaţa ta, Cuvioase, că în inimile celor blânzi şi smeriţi se odihneşte Domnul, ne cucerim de bunătatea Lui nemăsurată şi ne închi-năm Chipului Său mântuitor, cântând împreună cu tine: Aliluia!

 Icosul 10
 Odată, un frate din schit a căzut într-o greşeală, iar preotul îi poruncea să iasă din biserică, ca un de tot nevrednic. Deci, Cuvioase Visarion, scu-lându-te, ai ieşit şi tu împreună cu acela zicând: „şi eu sunt păcătos ca acesta!”:
Bucură-te, ciorchine al smeritei cugetări
Bucură-te, stare neclătinată a minţii
Bucură-te, tron al simplităţii
Bucură-te, cuget neiscoditor
Bucură-te, plâns curăţit de orice pată
Bucură-te, candelă a dreptei socoteli
Bucură-te, neprihănită prihănire de sine
Bucură-te, untdelemn al milostivirii
Bucură-te, ridicare a celor căzuţi
Bucură-te, sprijin în neputinţele noastre
Bucură-te, lumină nejefuită a rugăciunii
Bucură-te, lucrător pentru mântuirea lumii
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtătorule!

 Condacul 11
 Patruzeci de ani nu te-ai culcat pe coaste ca să te odihneşti, ci şezând, primeai numai puţin somn. Iar pe ucenici îi sfătuiai să fie treji, spre paza de cursele vrăjmaşului şi spre asemănarea cu Heruvimii şi Serafimii, care neîncetat cântă lui Dumnezeu: Aliluia!

 Icosul 11
 Tot meşteşugul duhovnicesc cel tămăduitor îl arătai cu fapta şi cu cuvântul ucenicilor, ca să se păzească şi să se smerească pururi în faţa lui Dumnezeu, fugind de nelucrare şi de părerea de sine ca de nişte furi cum-pliţi şi pricinuitori ai căderii:
Bucură-te, fugă de păcate şi casă a nepătimirii
Bucură-te, inimă nerobită
Bucură-te, dragoste desăvârşită
Bucură-te, neagonisitorule de cele pământeşti
Bucură-te, pasăre rătăcitoare, umbrită de harul dumnezeiesc
Bucură-te, cel flămând şi însetat şi gol, că în Domnul ţi-ai pus nădejdea
Bucură-te, râvnitor al Fericirilor lui Hristos
Bucură-te, fericită întristare şi înstrăinare de mândrie
Bucură-te, singurătate împodobită de frumuseţea rugăciunii curate
Bucură-te, diamant al răbdării pustniceşti
Bucură-te, împreună-liturghisitor cu îngerii
Bucură-te, păzitor al tainelor dumnezeieşti
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtătorule!

 Condacul 12
 Ajungând la adânci bătrâneţi, te-ai mutat la viaţa cea neîmbătrânită şi ai trecut de la plângere la bucuria cea veşnică, cu darul Domnului nostru Iisus Hristos, Căruia Îi cânţi împreună cu Cetele Sfinţilor: Aliluia!

 Icosul 12
 De săgeata iubirii pătrunzându-te cu totul, te-ai înălţat la cele cereşti ca un fiu al Împărăţiei şi aşa chip de icoană te-ai făcut, prin care şi noi pri-mim ajutor şi luminare de sus:
Bucură-te, că ai ajuns la măsura vârstei plinătăţii lui Hristos
Bucură-te, că ai intrat în slava cea neapropiată
Bucură-te, fulger de har ce arzi duhurile cele viclene
Bucură-te, stea mult luminoasă a Bisericii
Bucură-te, luminare a celor întunecaţi de patimi
Bucură-te, rază de nădejde a deznădăjduiţilor
Bucură-te, înger pământesc şi om ceresc
Bucură-te, sol al Treimii
Bucură-te, bucurie a Maicii Domnului
Bucură-te, neadormit mijlocitor al credincioşilor
Bucură-te, izbăvitorule de toată boala şi întunecimea
Bucură-te, cale a Vieţii deschisă spre Cer
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtătorule!

 Condacul 13
 O, Sfinte Preacuvioase Visarion, primeşte smerita noastră rugăciune şi fii nouă mijlocitor înaintea Scaunului Sfintei Treimi. Alungă cu văpaia ru-găciunilor tale pe tot potrivnicul şi luminează-ne calea spre Hristos, ca izbăvindu-ne de toată povara neiubirii să nu ne aflăm osândiţi la Judecată, ci să ne învrednicim a cânta în vecii nesfârşiţi: Aliluia!   (de 3 ori)
 
Apoi se repetă                             
Icosul 1
 Născut şi crescut după trup în Egipt, din tinereţe l-ai iubit pe Hristos. Lumina darului lui Dumnezeu a răsărit în inima ta, iar tu te-ai păzit cu toată luarea aminte de întinăciunea păcatului, ferindu-te a-ţi păta haina duhovnicească îmbrăcată la Sfântul Botez. Pentru aceasta te lăudăm:
Bucură-te, floare a dragostei cuvioase
Bucură-te, gândire la poruncile lui Dumnezeu
Bucură-te, strajă neadormită a focului dumnezeiesc
Bucură-te, mireasmă a voii dumnezeieşti împlinite
Bucură-te, fierbinte rugătorule
Bucură-te, sfeşnic purtător de lumină dumnezeiască
Bucură-te, conştiinţă mângâietoare a milei şi măreţiei lui Dumnezeu
Bucură-te, ridicare cu duhul mai presus de fire
Bucură-te, covârşire a firii slăbite de păcat
Bucură-te, că ai coborât cerul în inimă
Bucură-te, viaţă închinată lui Hristos
Bucură-te, mlădiţă a Viei cereşti
Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtătorule!

 Condacul 1

 

 Înger în trup, comoară de sfinţenie te-ai arătat lumii, Părintele nostru Visarion, luminându-ne sufletele noastre cu viaţa ta cea dumnezeiască. Pentru aceasta, cu credinţă cinstirea noastră îţi aducem: Bucură-te, Sfinte Preacuvioase Visarion, de Dumnezeu purtătorule!