Panourile de publicitate din apropierea bisericilor din Moscova vor fi lichidate

0
226

Panourile de publicitate din apropierea bisericilor din Moscova vor fi lichidate

Autorităţile de la Moscova au decis demontarea panourilor de publicitate din apropierea bisericilor şi a centrelor religioase, informează „RBC daily”, cu referire la declaraţia lui Serghei Baidakov, primarul adjunct al Moscovei, care se ocupă de probleme ce țin de cooperarea interregională, comunicaţii în masă, sport şi turism, informează Sedmitza.ru. Potrivit acestuia, experţii de la Moscom şi Comitetul de publicitate și de Informare şi Decorare a Capitalei sunt preocupați de optimizarea posibilă a spaţiului publicitar al oraşului. ”Ca urmare a acestei analize, vom lua o decizie cu privire la dezmembrarea panourilor de publicitate din acele locuri unde acestea acoperă monumentele de cultură și religioase!” – a declarat Baidakov. Sunt aproximativ douăzeci de monumente istorice şi culturale, precum şi zona din jurul Bisericilor.  Baidakov a remarcat că în viitorul apropiat operatorii de publicitate desinestătător vor demonta panourile, aceștia cu înțelegere primind decizia autorităților centrale! El a declarat că societatea înţelege propunerea autorităţilor. Şeful comisiei de publicitate, Vladimir Makarov a confirmat faptul că grupul de experţi a apreciat deja aproximativ 20 de obiecte ce țin de diferite culte religioase şi a decis să demonteze cele 15 structuri. Aceste lucrări vor dura până la sfârşitul anului. Programul de optimizare a spatiului de publicitate, care a fost inițiat de mai bine de doi ani în urmă a eliminat publicitatea din mai multe spații UNESCO ca: zona din jurul Kremlinului, Mănăstirea Novodevici si parcul Kolomna. Amintim faptul că la începutul lunii februarie, guvernul a anunţat că Moscova în acest an va reduce numărul de structuri publicitare pe 76 străzi şi autostrăzi.

www.pravoslavie.ru