Icoane pentru mijloacele de transport în comun din Craiova

0
473

Icoane pentru mijloacele de transport în comun din Craiova

200 de icoane cu Maica Domnului vor fi aşezate săptămâna aceasta de membrii ASCOR Craiova în mai multe mijloace de transport din oraş. Acţiunea poartă arhiereasca binecuvântare şi sprijinul financiar al Înalt Preasfinţitului Irineu, Arhiepiscopul Craiovei şi Mitropolitul Olteniei. De asemenea, mijloacele de transport în comun vor fi sfinţite de un preot, delegat din partea Centrului eparhial.

„Este o iniţiativă de lăudat a studenţilor ascorişti care s­au gândit ca icoana Maicii Domnului să păzească drumul concitadinilor noştri. Mulţumim în primul rând Înalt Preasfinţitului Irineu pentru că a blagoslovit această acţiune şi a sprijinit financiar realizarea ei. Icoana este mijlocul cel mai uşor de a comunica cu Dumnezeu. Prin ea Îl purtăm în permanenţă în inima şi în sufletul nostru şi El ne veghează pentru a călători în pace, aşa cum l-a vegheat prin îngerul Său păzitor pe Tobie în călătoria sa”, ne-a declarat părintele consilier cultural Claudiu Porneală.

Acţiunea nu se află la prima manifestare. În urmă cu şase ani, mijloacele de transport RAT din Craiova au fost dotate de arhiepiscopie cu mai multe icoane. Iniţiativa tinerilor creştini ortodocşi din Craiova a venit din dorinţa de a suplimenta numărul de icoane din mijloacele de transport şi pentru înlocuirea celor deteriorate.

www.ziarullumina.ro