Guvernul a introdus religia ca obiect de studiu facultativ în școli

0
291

Guvernul a introdus religia ca obiect de studiu facultativ în școli

Religia va fi predată ca obiect de studiu facultativ în școlile R. Moldova, începând cu 1 septembrie 2010. O decizie în acest sens a fost aprobată de către Guvernul R. Moldova azi, 30 iunie.

Religia va fi obiect de studiu opţional pentru elevii claselor 1-9. Aceasta va fi studiată doar după ce părinţii sau tutorii legali ai copiilor îşi vor da acordul printr-o cerere. Se planifică până la 1 septembrie să fie editate manualele de religie. Resurse financiare pentru scoaterea de sub tipar a acestor manuale nu sunt alocate în buget, dar premierul Vlad Filat asigură că se vor găsi resurse în acest scop. Religia va fi predată de profesori care vor primi acreditarea comisiei speciale formată de Ministerul Educaţiei. Instruirea acestora va avea loc în perioada 20-28 august curent, susţine ministrul Leonid Bujor. La finele lunii august în cadrul fiecărei instituţii de învăţământ şcolar şi gimanzial va fi prezentat curriculumul obiectului de studiu „Religia”, susţine premierul Vlad Filat. „Ne dorim ca religia să fie studiate într-un număr mai mare de 120 de instituţii de învăţământ,  instituţii în care religia se studiază deja”, a declarat Ministrul Educaţiei Leonid Bujor. În cadrul obiectului „Religia”, elevii vor învăţa despre normele social-morale şi valorile spirituale, „ceea ce este bine şi rău”, conform declaraţiei ministrului Bujor.