Frica de schimbarile economice

0
347

Frica de schimbările economice

Rate şi dobânzi, taxe şi impozite, legi şi neincetate sancţiuni (în oraşe), calamităţi, ploi prea multe ori îndelungate secete, cutremure şi alte dezastre naturale (în natură). Parcă Dumnezeu a părăsit lumea. De fapt, în realitate, în virtutea libertăţii de a-L putea nega pe Dumnezeu, noi l-am părăsit pe El şi L-am izolat afară din viaţa noastră şi din lume, iar urmările se văd din ce în ce mai bine. Recent, am găsit un frumos cuvânt, posibil al Părintelui Arsenie Boca: „Îmi pare rău de voi că sunteţi slăbiţi în credinţă. Veţi cădea din cauza fricii. Frica-i de la diavol; nu vă fie frică pentru a vă salva sufletele. Vor veni vremuri foarte grele, dar toate sunt îngăduite de Dumnezeu, Care este tovarăşul de drum al fiecăruia, de la naştere şi până la moarte.” Frica este o cădere din credinţă, din nădejde şi din dragoste. Cine iubeşte pe Domnul, trebuie să alunge de la el frica de cele ale lumii, de schimbări politice, economice şi sociale. Dragostea de Dumnezeu alungă frica de schimbările din lume, iar frica de schimbările din lume alungă dragostea faţă de Dumnezeu. Domnul trebuie să fie singurul de care ar trebui să ne fie frică, ca nu cumva să Îl pierdem cu păcatele şi cu răutatea noastră.

Domnul ne arata neincetat ca El are puterea sa faca toate !

Faptura mainilor lui Dumnezeu nu poate fi instrainata de purtarea Lui de grija. Oare ce Creator ar putea sa isi paraseasca creatura adusa la fiinta din iubire?! Toate cartile Sfintei Scripturi ne arata purtarea de grija a lui Dumnezeu. Lumea insa l-a izolat pe Domnul intr-un loc mult prea indepartat pentru a mai avea grija de ea. S-a ajuns sa se vorbeasca despre “moartea lui Dumnezeu”. Si aceasta gandesc din ce in ce mai multi oameni, daca e sa privim spre faptele lor de zi cu zi. Omul a uitat invitatia lui Dumnezeu de a-I cere Lui tot ce are nevoie, facuta in repetate randuri: „Cele ce sunt cu neputinta la oameni sunt cu putinta la Dumnezeu” (Luca 18, 27). „La Dumnezeu nimic nu este cu neputinta” (Luca 1, 37). „La oameni lucrul e cu neputinta, dar nu la Dumnezeu. Caci la Dumnezeu toate sunt cu putinta” (Marcu 10, 27). „Daca veti avea credinta in voi cat un graunte de mustar, veti zice muntelui acestuia: Muta-te de aici dincolo, si se va muta; si nimic nu va fi voua cu neputinta” (Matei 17, 20). Intreg Vechiul Testament este o istorie duhovniceasca, o istorie in care purtarea de grija a lui Dumnezeu strabate vremea precum un fir rosu. Prin mana lui Moise el a saturat poporul in pustie, scotand apa din piatra, iar din cer daruind mana si prepelite. In vremea lui Sfantului Ilie, vaduva din Sarepta Sidonului, aratand mila fata de un om infometat (insusi Ilie), s-a saturat, dimpreuna cu fiul ei si cu Ilie, „o buna bucata de vreme” cu „o mana de faina si putin ulei”, pana ce a dat Domnul ploaie pe pamant. Toate se savarsesc din mila si cu puterea lui Dumnezeu. „De n-ar zidi Domnul casa, in zadar s-ar osteni cei ce o zidesc; de n-ar pazi Domnul cetatea, in zadar ar priveghea cel ce o pazeste” (Psam 126, 1). Cu toate acestea insa, omul se crede singur conducator al lucrul mainilor sale, singur pazitor al vietii sale, singur ingrijitor al viitorului sau. Omul munceste, dar Domnul binecuvinteaza lucrul mainilor sale, spre rod bun. Omul sadeste si ingrijeste plantele, dar Domnul le creste. Omul isi da silinta, iar Domnul ii da priceperea. „Laudati pe Domnul ca este bun, ca in veac este mila Lui. (…) Cel ce da hrana la tot trupul, ca in veac este mila Lui” (Psalm 135). Mantuitorul Insusi, fiind ispitit in pustie, cu bogatie si slava mare inaintea oamenilor, de catre diavol, zice: „Nu numai cu paine va trai omul, ci cu tot cuvantul care iese din gura lui Dumnezeu” (Matei 4, 4). Astfel, ni se arata cum ca pentru nimic omul nu trebuie sa il uite pe Dumnezeu, nici chiar la nevoie, caci atunci e perioada de incercare, iar nu parasire. Domnul nostru Iisus Hristos are putere asupra fapturii Sale, el inmultind de mai multe ori painile si pestii, spre saturarea minunata a celor flamanzi de cuvintele Sale, care uitasera de cele ale trupului. Faptura se supune celui ce a creat-o pe ea, iar cei ce Il cauta pe El „nu se vor lipsi de tot binele”, caci Domnul a saturat multime de oameni cu „cinci paini si doi pesti” (Matei 14), iar alta data cu „sapte paini si cativa pestisori” (Matei 15). Sa nu uitam nici de pescuirea cea minunata cand, dupa o seara de osteneala in care nu prinsesera nimic, ascultand Apostolii pe Hristos si aruncand inca o data mrejele, abia de le-au mai putut aduce la mal de multimea pestilor (Ioan 21). Hristos arata Apostolilor si, prin ei, noua tuturor, cum ca El are puterea de a purta de grija oricui Il asculta, Il iubeste si isi pune nadejdea in El.

Solutia in problemele financiare, economice si sociale !

„Nu duceti grija, spunand: Ce vom manca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom imbraca? Ca dupa toate acestea se straduiesc neamurile; stie doar Tatal vostru Cel ceresc ca aveti nevoie de ele. Cautati mai intai imparatia lui Dumnezeu si dreptatea Lui si toate acestea se vor adauga voua” (Matei 6, 31-33). Nadejdea in Dumnezeu este singura cale spre odihna si mantuire, atat in aceasta viata, cat si in cea vesnica. Sa credem ca Domnul poate si vrea sa ne dea toate cele bune, sa nadajduim ca ni le putem dobandi oricand, sa avem dragoste intreaga fie de le dobandim, fie de nu le primim, ca unii care slujim Unuia care stie mai bine decat noi ce ne este de folos si ce nu. Nimeni nu cere omului sa nu se ingrijeasca de cele ale zilei, ori de bunastarea copiilor, ori de pastrarea serviciului, ori de altele asemenea, insa de cele mai multe ori, acestea ajung sa cuprinda intru totul inima si viata de zi cu zi a omului. Cand Domnul nu mai incape in „agenda zilei” noastre, atunci El ne lasa cu cele pe care le-am ales a le face. Si nu ne este bine. In viata de zi cu zi trebuie sa urmam un fel de invers proportionalitate. Cu cat vor scadea mai mult veniturile si cu cat se vor ingreuia mai mult taxele si impozitele, cu atat mai mult sa alergam noi la Domnul, la rugaciune si la pocainta, la dragoste si la iertarea celor ce ne gresesc noua. Cu cat va fi mai greu pentru trup, cu atat trebuie sa ne ingrijim mai mult de suflet, ca printr-un suflet odihnit si intarit, sa sprijinit si un trup temator si incercat.

Nadejdea omului in Dumnezeu, in Cartea Psalmilor !

Fericiti toti cei ce nadajduiesc in El. (Psalm 2, 12) Minunate fa milele Tale, Cel ce mantuiesti pe cei ce nadajduiesc in Tine de cei ce stau impotriva dreptei Tale. (Psalm 16, 7) Spre Tine am nadajduit, sa nu fiu rusinat in veac, nici sa rada de mine vrajmasii mei. (Psalm 24, 2) Domnul este luminarea mea si mantuirea mea; de cine ma voi teme? Domnul este aparatorul vietii mele; de cine ma voi infricosa? De s-ar ridica impotriva mea razboi, eu in El nadajduiesc. (Psalm 26, 1-2, 6) Domnul este ajutorul si aparatorul meu, in El a nadajduit inima mea si mi-a ajutat. (Psalm 27, 9) Spre Tine, Doamne, am nadajduit, sa nu fiu rusinat in veac. (Psalm 30, 1) Pe cel ce nadajduieste in Domnul, mila il va inconjura. (Psalm 31, 11) Mantui-va Domnul sufletele robilor Sai si nu vor gresi toti cei ce nadajduiesc in El. (Psalm 33, 21) In Dumnezeu am nadajduit, nu ma voi teme: Ce-mi va face mie omul? (Psalm 55, 4) Nu nadajduiti spre nedreptate si spre jefuire nu poftiti; bogatia de ar curge nu va lipiti inima de ea. (Psalm 61, 10) Mai bine este a nadajdui in Domnul, decat a nadajdui in capetenii.  (Psalm 117, 9) Doamne al puterilor, fericit este omul cel ce nadajduieste intru Tine. (Psalm 83, 13)

Teodor Danalache