ÎPS Mitropolit Vladimir a înmânat diplomele unei noi promoţii de absolvenţi ai Academiei şi Seminarului Teologice din Moldova

0
214

ÎPS Mitropolit Vladimir a înmânat diplomele unei noi promoţii de absolvenţi ai Academiei şi Seminarului Teologice din Moldova

Ziua Sfântului Duh are pentru Academia Teologică din Moldova o dublă semnificaţie – pe lângă marea sărbătoare creştină, instituţia de învăţământ strânge roadele, fiindu-le înmânate diplomele absolvenţilor Academiei şi Seminarului Teologic.

Nici anul acesta nu a fost o excepţie, în paraclisul cu hramul „Sfinţii Trei Ierarhi” din incinta Academiei de Teologie Ortodoxă adunându-se cei 54 de absolvenţi ai Academiei şi 24 de absolvenţi ai Seminarului dimpreună cu dascălii lor, pentru a pariticipa la Sfânta Liturghie oficiată de un sobor de preoţi în frunte cu ÎPS Mitropolit Vladimir.

În cadrul serviciului divin mai mulţi preoţi profesori ai Academiei Teologice au primit înalte distincţii bisericeşti pentru deosebitele lor merite în educarea noilor generaţii de teologi. Astfel, Prot. Mitr. Ioan Dogot a fost decorat cu dreptul de a sluji cu uşile împărăteşti deschise până la „Heruvic”, Prot. Andrei Branişte a fost decorat cu Mitră, Prot. Veaceslav Ciorbă s-a învredincit de Crucea cu Pietre Scumpe, Prot. Dumitru Tolico şi Prot. Victor Ceresău au fost distinşi cu Paliţe, iar Pr. Ioan Uglea a fost ridicat în treapta de Protoiereu.

Arhimandritul Ermoghen (Adam), duhovnicul Academiei Teolgice s-a adresat absolvenţilor cu o frumoasă şi înţeleaptă predică, urându-le acestora să fie vrednici propovăduitori ai Cuvântului Evangheliei, să rămână pe tot parcursul vieţii pământeşti credincioşi învăţăturii lui Hristos şi să ceară ajutorul Sfântului Duh spre a le da înţelepciune în binecuvântata lor activitate.

Şi Înalt Prea Sfinţitul Mitropolit Vladimir, în calitatea sa de Rector al Academiei Teologice din Moldova a venit cu un cuvânt de felicitare către proaspeţii absolvenţi, declarându-se mulţumit de rezultatele lor şi manifestându-şi ferma convingere că viitorul teologiei ortodoxe în Republica Moldova este asigurat, având în vedere aptitudinile absolvenţilor demonstrate pe deplin în timpul studiilor şi dragostea acestora pentru Adevăr. În context, Întâistătătorul a ţinut să mulţumească şi colectivului profesoral pentru munca depusă pe tărmul didactic, apreciind înalt profesionalismul acestora şi dăruirea deplină a cărei rezultate bineplăcute şi încurajatoare se văd la fiecare nouă promoţie.

La rândul său, Prot. Mitr. Vetcislav Cazacu, Prorectorul Academiei Teologice i-a mulţumit Înalt Prea Sfinţiei Sale din partea profesorilor şi a absolvenţilor pentru încurajatoarele cuvinte, apreciind foarte înalt grija pe care o are Vlădica Vladimir pentru vlăstarii teologiei din Moldova, depunând toate eforturile pentru ca învăţământul de profil să se dezvolte în continuare.

Mai târziu a urmat momentul culminant al întregii perioade de studii, când absolvenţii Academiei şi ai Seminarului au primit binemeritatele diplome.

Despre semnificaţia acestei zile ne-a vorbit Prot. Vadim Cheibaş, secretar eparhial: „Sf. Duh este persoana Sfintei Treimi care pe toate le sfinţeşte. În această zi invocăm binecuvântarea cerească, dar mai înainte de toate îi mulţumim Domnului pentru că ne ascultă şi împlineşte rugile noastre. Este bineplăcută sărbătoarea, înmânându-se diplomele de absolvire tinerilor teologi. Tocmai rugăciunile către Sf. Duh sunt aducătoare de înţelepciune şi întru luminarea minţii pentru învăţăcei”.

www.mitropolia.md