E greu sa spui „adio”!

0
538

E greu sa spui „adio”!

E greu sa spui „adio” atunci când povestea de dragoste se transformă într-o inimă zdrobită și visele încep să moară. Domnul este însă cu noi și ne sprijină, dându-ne puterea de a nădăjdui pe mai departe. Dacă nu ne-ar iubi El într-atât încât să ne întărească, să putem înfrunta semenul pe care până nu demult îl consideram apropiat sufletului nostru, ne-am prabusi definitiv in abisul tristetii si al gandurilor sumbre. Echilibrul il gasesti atunci cand il ai pe Hristos in inima ta si devii supus, rabdator, plin de nadejde. Daca nu esti dispus sa faci un compromis, nu-l fa si fii impacat cu decizia luata! Pacea interioara este cea mai importanta, dar si cea mai greu de dobandit si mentinut. Ne tulburam usor cu aduceri aminte, cu ganduri de razbunare, cu tristeti inutile.

Amintirea iti aduce in vremea rugaciunii inchipuiri ale lucrurilor de odinioara sau griji noi, sau fata celui ce te-a suparat. Diavolul pizmuieste foarte tare pe omul care se roaga si se foloseste de tot mestesugul ca sa-i intineze scopul. El nu inceteaza prin urmare sa puna in miscare icoanele lucrurilor prin amintire si sa rascoleasca toate patimile prin trup, ca sa-l poata impiedica din drumul sau cel mai bun si din calatoria catre Dumnezeu. (Evagrie Ponticul).

Daca vrei sa aduci lui Dumnezeu marturisire fara osanda, nu pomeni special, dupa chipul lor, greselile, ci rabda cu barbatie urmarile lor. (Marcu Ascetul).

Numai Duhul Sfant poate sa curateasca mintea. Caci de nu va intra Cel puternic sa dezarmeze si sa lege pe talhar, nu se va slobozi nicidecum prada. Deci se cade ca prin toate si mai ales prin pacea sufletului sa dam odihna Duhului Sfant in noi, ca sa avem sfesnicul cunostintei luminand in noi totdeauna. Caci raspandindu-si el neincetat lumina in camarile sufletului, nu numai ca se fac aratate in minte acele mici si intunecate atacuri (momeli) ale dracilor, ci se si slabesc, fiind date pe fata de lumina aceea sfanta si slavita. De aceea Apostolul zice: „Duhul sa nu-l stingeti!”, adica nu lucrati, sau nu ganditi cele rele, ca sa nu intristati bunatatea Duhului Sfant si sa va lipsiti de sfesnicul acela ocrotitor. Caci nu se stinge Cel vesnic si de viata facator, ci de-l vom intrista se va departa de la noi, lasand mintea incetosata si neluminata. (Diadoh al Foticeii).

Cand cineva sta in vreme de iarna intr-un loc oarecare sub cerul liber, privind la inceputul zilei intreg spre Rasarit, partea de dinainte a sa se incalzeste de soare, iar cea din spate ramane nepartasa de caldura, dat fiind ca soarele nu se afla deasupra capului sau. Tot asa si cei ce sunt la inceputul lucrarii duhovnicesti isi incalzesc in parte inima prin harul sfant, din care pricina si mintea incepe sa rodeasca cugetari duhovnicesti; dar partile de dinafara ale ei raman de cugeta dupa trup, deoarece inca nu sunt luminate de sfanta lumina, printr-o simtire adanca, toate madularele inimii. Neintelegand unii aceasta, au socotit ca in mintea celor ce se nevoiesc sunt doua ipostasuri ce se impotrivesc unul altuia. Dar daca in aceeasi clipa se nimereste ca sufletul sa gandeasca si bune si rele, aceasta se intampla in chipul in care omul dat mai inainte ca pilda simte totodata si gerul si caldura. Caci de cand mintea noastra s-a rostogolit la chipul indoit al cunostintei, e silita, chiar daca nu vrea, sa poarte in aceeasi clipa si ganduri bune si ganduri rele, mai ales la cei ce ajung la o subtirime a puterii de deosebire. Caci cum se grabeste sa inteleaga binele, indata isi aminteste si de rau. Fiindca la neascultarea lui Adam tinerea de minte a omului s-a sfasiat in doua. Cand vom incepe insa sa implinim cu ravna fierbinte poruncile lui Dumnezeu, harul, luminand toate simturile noastre printr-o adanca simtire, va arde pe de o parte amintirile noastre, iar pe de alta, indulcind inima noastra cu pacea unei iubiri statornice, ne va face sa izvoram ganduri duhovnicesti, nu dupa trup. Iar aceasta se intampla foarte des celor ce s-au apropiat cu desavarsire, avand in inima neintrerupta pomenirea Domnului. (Diadoh al Foticeii)

Sa avem nadejde ca stie mereu Tatal Nostru mai bine decat noi ceea ce ne este de folos si sa rabdam in smerenie, curatie si neprihanire finalurile istoriilor de iubire. Suntem fiii aceluiasi Creator, El ne-a intrupat din iubire, sa aratam si sa inmultim mereu iubirea! Chiar daca ne simtim nedreptatiti, nu ne putem face singuri dreptate, Judecatorul si Judecata apartin Celui ce si-a castigat pe drept acest merit! Noi doar sa cugetam la dobandirea sfinteniei noastre, sa fim incredintati ca exista si oameni intregi, oameni la fel sau poate chiar mai incercati moral si profesional decat noi! Nimic nu este vesnic in lumea aceasta, gasim in Biblie versete ce ne precizeaza clar ceea ce are cu adevarat importanta si pentru ce merita sa luptam lupta cea dreapta.

„Cerul şi pământul vor trece, dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24:35).

„Cuvântul Domnului rămâne în veac” (1 Petru 1:25).

„Iarba se usucă, floarea cade; dar cuvântul Dumnezeului nostru rămâne în veac” (Isaia 40:8).

Gasim incurajari frumoase si la Isaia Pustnicul, dupa cum urmeaza

Cand vede Dumnezeu ca mintea I s-a supus Lui din toata puterea si nu are alt ajutor fara numai pe El singur, o intareste zicand: „Nu te teme, fiul meu Iacob, prea micule la numar Israel”; si iarasi: „Nu te teme ca te-am rascumparat; te-am numit cu numele Meu si al Meu esti tu. De va fi sa treci prin apa, cu tine voi fi si puhoaiele nu te vor inghiti. Iar de va fi sa treci prin foc, nu vei fi ars, iar flacara nu te va mistui. Caci Eu sunt Domnul Dumnezeul tau, Sfantul lui Israel, cel ce te mantuieste”. De va auzi mintea aceasta incurajare, va indrazni impotriva vrajmasului, zicand: „Cine vrea sa bata razboi cu mine? Sa vie de fata! Cine este protivnicul meu? Sa se apropie de mine! Iata, Domnul este ajutorul meu, cine ma va asupri? Voi toti ca o haina va veti invechi si veti fi mancati de molii”.

Asadar, sa iubim cum stim noi mai frumos, cu toata bunatatea de care suntem capabili si Dumnezeu sa ne aiba in paza si sa ne deschida toate drumurile spre mantuire!

Sa incercam, pe cat posibil sa ne supunem mai mult lui Dumnezeu decat oamenilor, caci calea lui Hristos este crucea de fiecare zi si nimeni nu s-a urcat vreodata la cer prin comoditate, indruma intelept Sfantul Isaac Sirul.

Sa mergem pe drumul de onoare, indiferent cat de greu si suparator ar fi, sa nu alegem calea cea usoara, iar Domnul ne va da mangaiere si binecuvantare, stergandu-ne lacrimile, pentru ca El nu ramane niciodata dator!

(Elena)