Patriarhul Ierusalimului, în Qatar

0
337
Patriarhul Ierusalimului, în Qatar

La sfârşitul săptămânii trecute, Patriarhul Ierusalimului, Teofilos al III-lea, a făcut o vizită oficială în Qatar, informează amen.gr. Evenimentul a inclus săvârşirea Sfintei Liturghii la Biserica „Sfântul Gheorghe şi Sfântul Isaac Sirul”, alături de Arhiepiscopii Dorotei şi Aristarh şi arhimandritul Macarie, reprezentanţii patriarhiei în Qatar şi arhimandriţii Galaction şi Ieronim. Tot atunci s-a săvârşit şi un serviciu religios simbolic de punere a unei pietre de temelie. Răspunsurile la strană au fost date de o corală ce a interpretat cântările în limbile greacă, arabă, rusă şi română. La manifestare au participat numeroşi credincioşi din Grecia, Iordania, Siria, Palestina, Libia, România, Rusia şi Cipru, dar şi ambasadorii Greciei, Ciprului şi României la Doha. A urmat o întrevedere a Patriarhului cu şeful statului din Qatar, emirul Hamad Bin Khalifa Al-Thani, în care a salutat spiritul de toleranţă şi deschiderea arătată de emir faţă de Patriarhia Ierusalimului.