Noi încercari de a promova minoritatile sexuale

0
410
Noi încercări de a promova minorităţile sexuale

Mitropolia Chişinăului şi a Întregii Moldove a intervenit către Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene cu rugămintea de a lua în consideraţie îngrijorarea credincioşilor din ţară privind pericolul noilor proiecte de legi ce sunt înaintate în luna curentă la Consiliul Europei pentru a fi adoptate de către reprezentanţii ţărilor membri.
Un astfel de proiect intitulat „Măsuri de combatere a discriminării în baza orientării sexuale şi a identităţii gender” vrea să interzică orice critică în adresa homosexualilor, inclusiv din considerente religioase. O astfel de critică este privită drept „instigare la ură” şi dacă legea va fi promulgată reprezentanţii Bisericilor tradiţionale nu vor fi în drept să se pronunţe contra acestui păcat ruşinos.
„Prin acest act normativ se dă frâu liber exprimării şi promovării ideilor homosexuale, inclusiv desfăşurarea diverselor activităţi şi demonstraţii precum paradele gay-lor. Se intenţionează propagarea acestor idei în instituţiile sociale, preponderant în şcoli, înfierea şi adopţiunea copiilor etc.
Astfel, sperăm că reprezentantul Ministerului Afacerilor Externe la Consiliul Europei va da dovadă de verticalitate morală şi duhovnicească şi va apăra instituţia tradiţională a familiei cu toate valorile ei binecuvântate de Dumnezeu” – se menţionează în demersul semnat de Mitropolie.