În Franţa, un nou proiect de lege pentru avortul rapid

0
185
În Franţa, un nou proiect de lege pentru avortul rapid

După legea divorţului rapid, o nouă lege ar putea reduce şi mai mult în Franţa perioada necesară obţinerii unui divorţ. Ministrul Justiţiei, Michele Alliot-Marie, a prezentat un proiect de lege pentru accelerarea procedurii divorţurilor consensuale a soţilor fără copii minori în întreţinere şi a celor fără urmaşi. Textul ar trebui să fie supus discuţiei Parlamentului în lunile următoare.
Potrivit ministrului Justiţiei Franceze această nouă procedură ar trebui să faciliteze procedura divorţului şi să uşureze munca magistraţilor şi a tribunalelor, întrucât soţii care ar intra în această categorie nu ar trebui să se mai prezinte în tribunal. Proiectul de lege prevede ca avocaţii cuplului să aleagă un judecător pentru afaceri familiale, potrivit unei convenţii. Magistratul ar examina actul şi ar verifica dacă sunt respectate drepturile ambelor părţi. În felul acesta, foştii soţi nu vor trebui să se prezinte în faţa unui magistrat, actul de divorţ fiindu-le trimis acasă.
În 2007, în Franţa au divorţat peste 139.000 de cupluri. În 92.000 de cazuri este vorba de divorţuri consensuale. Dintre acestea 45.000 privesc cupluri care nu au avut copii sau ai căror fii sunt deja majori. Procedura divorţului este şi mai rapidă în Suedia, unde este suficient ca soţii să se prezinte la primărie şi să semneze documentul de divorţ în faţa unui funcţionar administrativ.
Spania a aprobat recent „divorţul rapid”, care se poate obţine în decurs de un an. Ţările europene cu procedurile cele mai lungi – aminteşte cotidianul catolic „Avvenire” – sunt Irlanda şi Polonia, unde trebuie să treacă cel puţin patru ani de la separarea cuplului pentru a obţine divorţul.

Radio Vatican