Iartă-mă!

0
475
 Iartă-mă!

Inima mi s-a-mpietrit
Foame mi-e de rugăciune
Crede-mă că Te-am iubit,
Dar nu-i felul meu de-a spune.

Fapte bune dă-mi în gânduri,
Mâinile le-mpreunează
Şi genunchii m-i îndoaie,
Să spun după cum urmeză:

Aş vrea să mă rog Ţie ca să mă pot ruga,
Aş vrea să plâng cu jale şi să Te pot chema,
Şi poate-aş face asta, dar nu cred că-mi doresc,
Păcatului mă-nchin spunând că Te iubesc.

Aştept ca să mă ierţi, deşi nu Te-am rugat
Şi vreau să Te întorci, deşi eu am plecat.
Cuvinte seci pe foaie mă chinui să le-adun,
Dar gura mi se-ndoaie, când vrei să Ţi le spun.

Când plâng să nu mă crezi, sau când Te chem la mine,
Căci dacă dor mi-ar fi, aş sta mereu cu Tine.
Privirea-mi s-a uscat, iar gura-mi este stâncă
Şi oricât ai săpa nu poate fi adâncă.

Treimea Ta cea Sfântă în mâini ne-mpreunate,
Iar degetele-mi trei ţin loc pentru păcate.
Doresc să mă întorc să fiu din nou cu Tine
Mai iartă-mă o dată şi ai milă de mine!

În Sfânta Ta grădină promit că voi rămâne.
Promit c-am să mă rog de astăzi, nu de mâine,
Căci sufletul meu plânge şi cere mântuire
La Tine să se-ntoarcă şi să îi dai iubire..

Cu fiască supunere întru Domnul
RamonaBV