Campania „Grăbeşte-te să faci un bine” – oprită de vameşii moldoveni

0
327
Campania „Grăbeşte-te să faci un bine” – oprită de vameşii moldoveni

În aceasta noapte 50 de reprezentanţi ai tuturor filialelor ASCOR (Timişoara, Iaşi, Cluj Napoca, Bucureşti, Braşov, Craiova, Arad, Alba Iulia, Suceava, Constanţa, Ploieşti, Tg. Jiu, Oradea, Piteşti, Târgovişte, Lugoj şi Câmpia Turzii) au pornit spre Chişinău cu ajutoarele adunate pentru cei 84 de copii de la orfelinatul din satul Tocuz.
Astfel ei au colectat 17 cutii de jucării, hăinuţe şi ceva alimente pentru aceşti copilaşi năpăstuiţi. După ce au trecut de vama românească de la Sculeni, au fost puşi în imposibilitate de a trece jucăriile la vama moldovenească din motive puerile şi nejustificate, călcând astfel în picioare bucuria cu care orfanii de la Tocuz aşteaptă această alinare şi susţinere în acest post în care toţi ar trebui să fim mai buni.
Concomitent, tinerii ascorişti au fost ţinuţi câteva ore pe acest fond în vama moldovenească, fără a rezolva problema dată în favoarea copiilor orfani.
Prin acest act, vama moldovenească de la Sculeni îşi demonstrează încă odată zelul dus la extrem, inumanitatea, dispreţul şi duritatea cu care au tratat acest act de binefacere, ştirbind astfel din imaginea noii guvernări, care se vrea una europeană.

ascor.md
www.logos.md