Mărturisire

0
327
Mărturisire
„Făcut-ai luna spre vremi, soarele şi-a cunoscut apusul său. Pus-ai întuneric şi s-a făcut noapte, când vor ieşi toate fiarele pădurii; puii leilor mugesc ca să apuce şi să ceară de la Dumnezeu mâncarea lor. Răsărit-a soarele şi s-au adunat şi în culcuşurile lor se vor culca. Ieşi-va omul la lucrul său şi la lucrarea sa până seara. Cât s-au mărit lucrurile Tale, Doamne, toate cu înţelepciune le-ai făcut! Umplutu-s-a pământul de zidirea Ta.”  Doamne al meu, citind aceste cuvinte sfinte pe un site ortodox, mi-am amintit de Tine si de frumusetea lucrurilor Tale. De credinţa pe care o aveam odată şi pe care am pierdut-o încetul cu încetul. Ca un râu ce înaintează necontenit şi care nu se opreşte din drumul său, aşa viata mea înaintează spre viitor, însă viitorul nu mai te regăseşte şi pe Tine în el, lumina Mea care îmi arată paşii pe care trebuie să-i urmez. Mi-aş dori să pot să-ţi mai cânt ca odinioară, fără să-mi mai zboare mintea în locuri necurate şi iar să te pierd. Mi-aş dori ca să pot fi iar copilul de ieri, mi-aş dori să mă întorc în viaţa de atunci şi să te iau de acolo de unde te-am lăsat demult. Să te chem, să vii, să mergem împreună spre un viitor mai bun. Rugăciunea pe care o spuneam din inimă, cântecele pe care le auzeam la Biserică şi care mă înălţau până la Tine, Doamne al meu, astăzi, tânjesc după ele. Văd că oamenii din jurul meu încep să se împuţineze, să plece încetul cu încetul la Tine şi eu rămân cu sufletul din ce în ce mai îndoit, din ce în ce mai trist. Pe zi ce trece, mă gândesc că odată ce merg mai departe, mă îndepărtez foarte tare de Tine. Mi-e dor de Tine. Îţi spun sincer, n-am lacrimi să plâng, n-am umăr pe care să mă descarc, n-am alinare afară de Tine. De ce nu vii? De ce nu-ţi aud vocea blândă? De ce inima nu-mi mai tresare, atunci când îţi aud rostit numele de către ceilalţi?  M-am avântat într-un nor de praf, într-o lume în care nu-mi pot găsi liniştea. Prietenii mă trădează, unul câte unul, profesorii îmi cer din ce în ce mai mult, cei care-mi vor răul, mă clevetesc. Doar familia îmi e alături, dar şi cu ei mă port şi le vorbesc urât. Nu mă mai regăsesc, ajută-mă să-mi revin! Nu mai am putere să mă rog, dă-mi Tu acea putere! Ajută-mă în lucrurile pe care le săvârşesc, ajută-mă să nu mai fac promisiuni rele, cheamă-mă în casa Ta, povăţuieşte-mă să nu mai pun discoteca pe primul loc şi Casa Ta pe cel de-al doilea. Fă-mă înţelegător, credincios şi… şi miluieşte-mă, Doamne! Miluieşte-mă, că sunt om păcătos şi nu sunt vrednic de Tine!

 

Nădejdea creştinilor şi paza mea, Slavă Ţie!

Preot. Victor Mihalachi