Miss Parohia

0
576
Miss Parohia

Am primit o scrisoare foarte scurtã: „De ce aţi spus în conferinţa de sãptãmâna trecutã cã pãcatul ne urâţeşte? Dumneavoastrã credeţi cã putem şti cât de sfânt este cineva numai dupã faţa lui? Sunt atâţia oameni care trãiesc în pãcate – şi mai ales sexuale – care sunt mult mai frumoşi, nu observaţi asta? Hai sã punem la un concurs de miss fetele din bisericã şi fetele din discotecã. Cine ar fi mai frumoase?”

Rãspuns: Am spus cã pãcatul ne urâţeşte pentru cã aşa este. Ar fi trebuit poate sã aduc atunci mai multe argumente. La fiecare conferinţã mã apasã faptul cã trebuie, pe de o parte, sã rãspund la cât mai multe dintre întrebãri, dacã se poate chiar la toate, deci trebuie sã fiu cât mai concis, iar pe de altã parte, pentru cã multe din întrebãrile care mi se pun sunt atât de interesante încât cred cã s-ar putea face conferinţe care sã porneascã de la fiecare dintre acestea. Îmi cer scuze deci pentru faptul cã nu sunt mai amplu în explicaţii[7].

Nu putem nega legãtura dintre suflet şi trup. Ortodoxia nu neglijeazã trupul, ca ereticii gnostici, care considerau trupul o închisoare, dupã învãţãtura lui Platon. Este normal ca starea de boalã sã se reflecte pe chipurile noastre, sau starea de mânie sau de supãrare, pe trupurile noastre. Existã o sumedenie de îmbolnãviri a cãror cauzã principalã este deprimarea psihicã.
Ca sã nu aduc foarte multe argumente, îţi pun înainte o întâmplare zguduitoare:
„În pãrţile Teftoniei era un ostaş care, sculându-se într-o noapte din pat, de lângã femeia sa, s-a dus de a preacurvit cu alta. Dupã aceea, întorcându-se la casa lui, dacã l-a vãzut femeia sa, striga de fricã şi tremura. Strângându-se slugile la glasul stãpânei lor, cum l-au vãzut s-au îngãlbenit de fricã şi au fugit toţi din casa aceea, strigând tare, fiindcã li se arãta faţa preacurvarului ca a unui drac. Acestea vãzând acela, a priceput cã pentru fãrãdelegea lui i s-a schimbat faţa în urâtã şi înfricoşatã. Deci a stins lumânãrile şi s-a ascuns pânã ce s-a fãcut ziuã. Şi dimineaţa a ieşit, mergând sã afle vreun duhovnic ca sã se mãrturiseascã. Iar pe drum boii şi alte dobitoace întâlnite fugeau de el ca de un fulger; şi se cutremurau nu numai dobitoacele, ci şi oamenii. Când a ajuns la o bisericã şi l-a vãzut un duhovnic, acela a închis uşa, blestemându-l, socotind cã este o arãtare drãceascã. Iar ostaşul se ruga de afarã, cu lacrimi, zicând cã nu este diavol, ci pentru pãcatul sãu s-a fãcut atât de înfricoşat şi urât. Atunci, mãrturisindu-se şi luând de la duhovnic canon dupã cum se cãdea, s-a întors faţa lui la starea de mai înainte. În urmã şi-a îndreptat sufletul sãu prin pocãinţã”[8].
„Bine, m-ai putea întreba, acestui bãrbat faţa i s-a urâţit, dar sunt milioane de bãrbaţi adulteri pe care desfrâul nu îi urâţeşte deloc…”
Dumnezeu vrea în orice chip întoarcerea noastrã… Bãrbatul acela s-a pocãit pentru pãcatul sãu. Dacã un altul ar fi trecut prin aceeaşi încercare, poate s-ar fi sinucis vãzând cã şi preotul se speriase vãzându-l… Dacã toţi oamenii ar deveni hidoşi imediat dupã ce ar pãcãtui, atunci s-ar feri sã pãcãtuiascã de groaza cã imediat înfãţişarea lor i-ar da în vileag. Dumnezeu le-ar sufoca deci libertatea, i-ar obliga oarecum sã facã binele. Dar Dumnezeu vrea sã fim virtuoşi pentru a dobândi Împãrãţia, nu pentru alte motive îndoielnice… (El ar putea face ca faţa fiecãrui desfrânat sã devinã neagrã, sau vânãtã…, şi totuşi nu o face.)
Pãcatul ne urâţeşte, ne murdãreşte sufletul. Şi de fiecare datã ne urâţeşte şi trupul, chiar dacã nu ne dãm seama.
„Cum vine asta?”
Simplu: poate ai vãzut şi tu filme în care se comit crime (dacã nu ai vãzut, nu ai pierdut nimic, dimpotrivã). Cum aratã faţa criminalului atunci când se luptã cu victima sa? Durã, rece, chiar înspãimântãtoare…
„Da, dar cel care desfrâneazã nu aratã hidos, ca un criminal sau ca un violator…”
Orice pãcãtos, dacã nu ar pãcãtui, ar fi şi mai frumos. Pentru cã frumuseţea sufleteascã i s-ar rãsfrânge pe chip. Asta o vezi cel mai bine privind oamenii care intrã la spovedanie. E adevãrat cã pentru unii spovedania e o formalitate, care nu îi schimbã. Asta pentru cã vin sã se spovedeascã fãrã sã vrea sã renunţe la pãcat, sau fãrã sã fie conştienţi de pãcatele lor. Dar pe toţi cei care se spovedesc cu zdrobire de inimã spovedania îi face mai frumoşi.
Cei mai frumoşi bãtrâni pe care i-am cunoscut au fost ori monahi, ori creştini cu viaţã sfântã. Pentru cã frumuseţea nu i-a pãrãsit, frumuseţea lor nu se ofileşte. Cine merge la pãrintele Justin Pârvu, la pãrintele Arsenie Papacioc sau la pãrintele Iulian Prodromitul poate vedea cum te înfrumuseţeazã credinţa.
Iar modul în care te urâţeşte pãcatul îl poţi vedea cel mai simplu privind fotografiile unui om care de la o anumitã vârstã a început sã bea fãrã mãsurã. Încet-încet, înfãţişarea lui se deformeazã. Acelaşi lucru se întâmplã şi cu desfrânaţii, chiar dacã ritmul schimbãrilor este de cele mai multe ori mai lent.
„Dar pe unii tineri începerea vieţii sexuale îi face mai frumoşi, îi scapã de obsesii etc…”
Da, aşa e. Îi face sã simtã cã au intrat într-un univers minunat, cel al dragostei trupeşti. Nu vor trece însã multe luni sau mulţi ani şi pãcatul îi va murdãri la loc. Pe când, dacã ar fi mers pe calea înfrânãrii, ar fi învãţat sã scape de obsesii, şi Dumnezeu, Care ar fi venit în inimile lor, i-ar fi fãcut mult mai frumoşi, dãruindu-le frumuseţea care nu se scurge o datã cu viaţa…
Deci, ca sã nu spun prea multe, orice pãcat te urâţeşte sufleteşte. Iar trupeşte, cel puţin în mãsura în care îţi rãpeşte seninãtatea şi frumuseţea pe care ai fi avut-o dacã nu pãcãtuiai.
Asta nu înseamnã cã putem judeca un om doar dupã înfãţişarea lui. (Am vãzut la televizor o lesbianã frumoasã. Imaginea ei m-a şocat. Cred însã cã dacã ar fi dus o viaţã creştinã ar fi fost şi mai frumoasã…) Dacã am pune însã la un concurs de Miss fetele din bisericã şi cele din discotecã, ar câştiga poate cele din discotecã. Dar nu pentru cã discoteca le-a fãcut mai frumoase, ci pentru cã frumuseţea pe care le-a dãruit-o Dumnezeu nu a fost încã acoperitã de zgura pãcatului. Vor avea însã parte de osândã cã nu s-au folosit cum trebuie de frumuseţea lor. Oricum, au existat sfinte mai frumoase decât toate femeile din vremea lor – şi Sfânta Ecaterina e un bun exemplu în acest sens. Existã însã Ecaterine şi în zilele noastre, pe care dacã le-ar descoperi revistele mondene le-ar pune pe prima paginã. Numai cã aceste Ecaterine nu ies la suprafaţã, din smerenie…
Sã te ajute bunul Dumnezeu sã ai parte de frumuseţea cea adevãratã şi chipul tãu sã poarte pecetea frumuseţii adevãrate.

Danion Vasile