Marea schismă(1054)

0
2727
Marea schismă
1054

Tot în această frumoasă zi a ortodoxiei merită să amintim câteva idei din marea ruptură care a avut loc în sânul Bisericii Creștine! Cum s-a ajuns la așa ceva!?

Cele două popoare, grecii şi romanii, deosebiţi prin limbă, cultură şi civilizaţie, au ajuns în secolul al IX-lea să nu se mai înţeleagă. Chiar şi unitatea creştină era înţeleasă diferit de Apus şi de Răsărit: primatul papal – puterea şi autoritatea absolută a papei, acceptatea tezei despre purgatoriu, introducerea în Apus a messei romane, în locul Sfintei Liturghii ortodoxe etc.

O nouă răceală s-a produs în relaţiile dintre Roma şi Constantinopol în anul 588, când, la sinodul local, patriarhul Ioan al IV-lea Postitorul şi-a luat titlul de patriarh ecumenic, fapt ce l-a supărat pe papa Grigorie cel Mare care se considera, prin titlul de papă, patriarh al întregului Apus creştin.

Mai târziu apusenii au fost acuzaţi de către greci şi de alte practici condamnate la sinoade: celibatul clericilor, mâncarea de ouă şi lactate în Postul Mare, nerecunoaşterea ungerii cu Sfântul Mir făcută de preoţi, ci numai de episcopi etc. Lista inovaţiilor latinilor în domeniul cultului şi dogmatică părea fără sfârşit, ea mărindu-se pe parcursul timpului: folosirea azimei (a pâinii nedospite) la săvârşirea Sfintei Euharistii în loc de pâine dospită, falsificarea învăţăturii despre Sfânta Treime, prin susţinerea învăţăturii că Sfântul Duh purcede de la Tatăl şi de la Fiul (Filioque), deşi însuşi Papa Leon al III-lea a protestat împotriva acestui adaos la Crez. Acest adaos a fost unul dintre motivele principale ale Schismei din 1054 (introdus în întreaga Biserică Catolică de papa Benedict al VIII-lea în 1014).

La baza schismei a stat tendinţa papalităţii de a acapara exclusiv universalitatea Bisericii, în dauna dreptei credinţe creştine, precum şi pretenţia papilor la jurisdicţia universală asupra tuturor creştinilor.

Schisma de la 1054 a început cu disputa dintre Sfântul Patriarh Fotie şi papa Nicolae I (desfăşurată în sec. al IX-lea).

Printr-o scrisoare, Fotie a înştinţat frăţeşte pe papa Nicolae I despre alegerea sa ca patriarh de Constantinopol, dar papa nu a recunoscut această alegere şi l-a excomunicat pe sfântul Fotie. La cererea principelui Bulgariei, papa Nicolae I a trimis episcopi şi preoţi latini în această parte, iar preoţii greci fiind alungaţi. Aflând despre aceasta Fotie a convocat Sinodul la Constantinopol, la care ţinându-se seama de inovaţiile latinilor în domeniul învăţăturii creştine, s-a hotărât ca papa Nicolae I să fie excomunicat. Iar schisma propriu-zisă a avut loc în urma disputei dintre Patriarhul Mihail Cerularie şi papa Leon al IX-lea, când cardinalul Humbert, fără autorizarea papei, fiind supărat pe patriarh, a compus un act de anatemizare a Patriarhului, a clerului şi credincioşilor ortodocşi, acuzându-i de erori inexistente. La opt zile de la acest eveniment Patriarhul Mihail Cerularie a convocat Sfântul Sinod la care s-a hotărât să fie daţi anatema papa Leon al IX-lea, delegaţii papali şi Biserica Romană.

Contemporanii de atunci n-au acordat importanţa cuvenită acestor evenimente, care au rămas în istorie sub numele de Schisma cea Mare de la 1054.

Iată de unde s-a pornit abaterea de la adevăr! Această istorie nu poate fi lăsată în umbră. Acest punct al istoriei este o armă de luptă împotriva celor care au apărut ca și ciuperci de rouă și își proclamă infailibilitatea lor!

Dumnezeu prin istorie ne este martor al dreptei credințe. Din acest an(1054) Biserica care a rămas stabilă în învățătura Sfinților Părinți și-a păstrat numele de Ortodoxă(ceea ce înseamnă drept măritoare) și cealaltă catolică (katholikos – universal). Și acum să ne întrebăm unde a rămas adevărul?

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să rămânem ortodocși, dar nu numai cu numele. Cu alte cuvinte să știm ce înseamnă să fii ortodox.


Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie