În Spania a fost adoptata Legea dezincriminarii avortului

0
229
În Spania a fost adoptata Legea dezincriminarii avortului

Legea dezincriminării avortului în Spania a fost adoptată definitiv miercuri 24 februarie 2010, de Senatul spaniol, în ciuda opoziţiei puternice din partea catolicilor şi laturilor conservatoare. Ea va intra în vigoare în aproximativ patru luni.
Noua lege instaurează, ca şi în majoritatea ţărilor europene, întreruperea voluntară a sarcinii (avortul), un concept non-existent până acum în legislaţia spaniolă. Femeile pot abandona în mod liber până la varsta de 14 săptămâni sarcina, şi până la 22 de săptămâni, în cazul în care este pusă în pericol sănătatea mamei şi / sau s-a demonstrat prezenţa unor grave anomalii fetale.
Până în prezent, majoritatea avorturilor erau efectuate pe motivul „riscului psihologic” pentru mamă.
Pe parcursul legislativ al acestei „reforme”, socialiştii au renunţat în decembrie la una dintre cele mai controversate prevederi ale proiectului lor, care asigura libertatea avortului în cazul minorelor cu vârste de 16 si 17 ani fără consimţământul sau notificarea prealabilă a părinţilor, informeaza publicatia franceza „20minutes”.
Liberalizarea avortului în Spania a atras ostilitatea Vaticanului şi a catolicilor spanioli, care organizasera o demonstraţie masivă de protest în 17 octombrie 2009, la Madrid.