Şi pe Dumnezeu cine L-a creat?

0
1449

Şi pe Dumnezeu cine L-a creat?

Gândindu-mă la creație îmi amintesc cum în unele împrejurări am fost întrebat: „Şi pe Dumnezeu cine L-a făcut?”. Pe de o parte pare a fi o întrebare logică care frământă multe suflete, deoarece toate au un început și conștiința noastră umană poate percepe ceva numai cu un început și un sfârșit. Dar sufletul credincios nu s-a întrebat niciodată „Şi pe Dumnezeu cine L-a făcut?”. Această întrebare pare a fi pusă de același gen de oameni care s-ar întreba: „Cum poți crede în ceva ce nu există?”, întrebare care am primit zilele trecute la rubrica „întreabă preotul”. Foarte frumoasă întrebare! Voi încerca să redau prin câteva cuvinte ideia ce-mi stă-n minte. Sper să n-o scap, că altfel sunt un mort fără idei. Îmi amintesc despre o istorioară a unui bătrân înțelept: „A venit odată la un bătrân înțelept, un mare învățat al acestei lumi și a spus că va crede în Dumnezeu numai atunci când îl va vedea. Deci, el vrea să-l vadă pe Dumnezeu. Bătrânul, fiind în lumina cea mare a Domnului, îi arată marelui învățat spre un munte aflat în fața lor și îi spune: Mută muntele acesta și când vei muta ultima piatră sub ea îl vei vedea pe Dumnezeu. Omul învățat s-a apucat să facă ascultare. A avut nevoie de ceva timp(ani) să mute muntele și când a ridicat ultima piatră nu a găsit nimic. Furios venind la bătrân îi destăinuie necredința la care a ajuns. Atunci bătrânul îi arată spre un lac mare și-i spune că de va reuși să scoată toată apa sub ultima picătură de apă, îl va găsi pe cel necuprins de mintea umană. Puțin dezamăgit, face tânărul ascultare și de data aceasta. Rezultatul este la fel. Atunci bătrânul îi spune: Dacă nu ai găsit pe Domnul în lucrurile din această lume caută-L în inima ta. Și a plecat tânărul să-l caute pe Dumnezeu în inima sa„. Pentru ce v-am spus această istorioară? Cei care cred numai lucrurilor văzute, sunt asemenea lui Toma, cel zis și Geamănul: „Dacă nu voi vedea, …, nu voi crede” Sf. Ev. De la Ioan cap. 20, vers 25. Ce să mai spun eu de la mine, dacă e suficientă învățătura Divină. Așadar, inima necredinciosului, numai dacă va vedea, va crede. Și vine timpul când vor crede și cei care nu pot crede fără să vadă. Deși, au o mulțime de mărturii cum că Dumnezeu există. Și nu-n ultimul rând, îi avem ca mărturie pe orbii care ne înconjoară. Ei nu văd această lume, dar nu se îndoiesc de existența ei. Ei ne vor fi o rușine mare pentru noi în Împărăție. Ei au putut crede că există lucururi în această lume și noi n-am putut crede că există Dumnezeu. Pentru ce a lăsat Dumnezeu pe orbi în această lume? Ca să avem de la cine învăța ce înseamnă să crezi fără să vezi. Nu ne este dat să-l vedem. Numai cei cu rugăciune multă pot ajunge să vadă doar spatele lui Dumnzeu.

De aceea se spune: „Dacă ai bate pe un ateu cu dovezile ca pisălogul în piuliţă şi tot nu vei desface pe nebun de la nebunia sa.”… aşa ne spune iubitul nostru părinte Arsenie Boca. Oricâte dovezi ne arată creaţia, ateul tot în orbirea minţii sale şade. Oricâte argumente, surse istorice şi mărturii vei prezenta unui ateu, tot ca unei pietre vei vorbi.

Dar ateul de astăzi, fiindu-i mintea afumată şi înfumurată de ştiinţa evoluţionistă şi multă părere de sine, întreabă sec: „Dacă toate sunt făcute de Dumnezeu, atunci pe Dumnezeu cine L-a făcut?”. Acest mod perfid de a vedea lucrurile a omului modern, a omului materializat până în străfundul fiinţei, se datorează faptului că a fost învăţat să cuprindă necuprinsul cu mintea sa, a fost învăţat că totul poate fi văzut şi pus sub microscop, că taina poate fi măsurată, că sufletul poate fi disecat şi radiografiat, că gândul ar putea fi pozat, şi că tot ceea ce există, văzut sau nevăzut, ar încăpea în mintea lui îngustă. Totuşi, ca să nu lungim vorba, mai bine vedem ce ne spun sfinţii şi înţelepţii despre Dumnezeu, că poate poate, se mai încumetă cineva să nu mai umble în întunericul propriei minţi.

Dumnezeu nu poate fi cuprins de mintea umană; dacă ar fi cuprins, n-ar mai fi Dumnezeu. (Evagrie din Pont)

Dumnezeu poate fi iubit, dar nu gândit. Poate fi prins şi apropiat prin iubire, dar niciodată prin gândire. (Norul Necunoștinței)

Tocmai neputinţa de a-L înţelege în toata întregimea Lui este aceea care ne face să-L înţelegem pe Dumnezeu în toată măreţia Sa. (Tertullian)

Dumnezeu este în afara tuturor, nerămânând în afara; este în toate, dar necuprins de ele; este mai presus de toate, fără înălţare; este mai jos de toate, fără coborâre; este în toate şi, totodată, deasupra tuturor. (Fericitul Augustin)

Dacă n-ar fi un singur Dumnezeu, n-ar fi Dumnezeu. (Sfântul Efrem Sirul)

În Sine, Dumnezeu este Gândire necunoscută, Cuvânt negrăit şi Viaţa necuprinsă. (Sfântul Maxim Mărturisitorul)

Dumnezeu este asemenea unui cerc ale cărui margini nu sunt nicăieri, iar al carui centru este pretutindeni. (Fericitul Augustin)

Sf. Andrei cel nebun pentru Hristos despre Dumnezeirea cea neînțeleasă:

Dumnezeu este Duh dar foarte deosebit, și mai presus de toate duhurile pe care le-a creat. Este Duh ascuns și nedestăinuit, nevăzut și neajuns, mai nesfârșit decât nesfârșitul, măreț și înfricoșător. Este Duh străvăzător și preacurat, și cu toate acestea nu putem cunoaște chipul, firea și măretia Lui. Nu ne putem atinge, nici vorbi despre forma Lui. Este nehotărnicit și de neînțeles. Putem gândi multe despre El, dar să vedem, putem puține, deoarece pe Dumnezeu nu este cu putință a-L descrie, nici a-L vedea așa cum este, deoarece nu încape în mintea omului. Numai când Harul Său se descoperă celor către care binevoiește El, atunci se revarsă strălucirea Sfintei Treimi în inimile lor cu o pornire nebiruită, ca și fulgerul care nu are o parte hotărâtă unde să stea. Și atunci, precum este foarte firesc, aceste inimi cunosc în chip simțit noimele și simțămintele pe care El Însuși le va desoperi lor despre Sine”.

Cat despre atei, Petre Tutea avea o vorba: „Ateii s-au nascut, dar s-au nascut degeaba.”

Iată acum ce spune şi Dumnezeu despre sine Insuşi:

Faţa Mea nu vei putea sa Mi-o vezi! (Sfânta Scriptură)

Eu sunt Cel Ce sunt. (Sfânta Scriptură)

Eu sunt Pâinea vieţii, care S-a pogorât din cer. Dacă manâncă cineva pâinea aceasta, va trăi în veac. Şi pâinea, pe care o voi da Eu, este trupul Meu, pe care-L voi da pentru viaţa lumii. (Sfânta Scriptură)

Eu sunt Calea, Adevărul şi Viaţa. (Sfânta Scriptură)

Când se va lăsa ateul de nebunia sa? Când va renunţa în a-şi găsi bucuriile în păcat, şi-atunci când îşi va vedea propria sa nimicnicie, pentru că la Dumnezeu se vine doar cu smerenie. De aceea închei tot cu cuvintele părintelui Arsenie Boca: „Mintea care cugetă că nu există Dumnezeu cade în propria sa sentinţă, căci a te lupta din toate puterile împotriva a ceea ce nu există dovedeşte nebunia acestei lupte, nonsensul, absurdul şi prin urmare şi (nebunia) minţii care o conduce.”

Dumnezeu celor mândri le stă împotrivă, iar celor smeriţi le dă har
Să ne ajute Bunul Dumnezeu să rămânem tari în credința pe care o avem și să ne bucurăm de Chipul lui în Împărăția Cerurilor.
Pentru că M-ai văzut ai crezut. Fericiţi cei ce n-au văzut şi au crezut!
Sfânta Evanghelie după Ioan, cap 20, vers 29


Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie