Descoperire arheologică în Ierusalim

0
235
Descoperire arheologică în Ierusalim

O bucată dintr-un zid de incintă din perioada regelui Solomon, care probabil l-a şi construit în sec. al X-lea î. Hr., a fost descoperită în urma unor săpături arheologice recente, anunţă AFP. „Putem să estimăm, cu un grad mare de siguranţă, că zidul a fost ridicat de regele Solomon la sfârşitul secolului al X-lea î. Hr.”, a declarat arheologul israelian Eilat Mazar, profesor la Universitatea ebraică din Ierusalim, conducătorul lucrărilor de cercetare, care au durat trei luni. Bucata de zid, înaltă de şase metri, se întinde pe o lungime de 70 de metri. Sfânta Scriptură mărturiseşte că Solomon a construit primul templu iudaic din Ierusalim, care a fost distrus de regle babilonian Nabucodonosor în anul 586 î.Hr. Descoperirea se alătură altora care au fost făcute recent în Ierusalim – realizări tot ale înţeleptului rege evreu. Secţiunea de zid a fost descoperită în zona Ophel, între Oraşul lui David şi partea sudică a altui zid care înconjoară Muntele Templului. Au fost scoase la iveală şi alte structuri, inclusiv o poartă prin care se ajungea la presupusa curte regală a lui Solomon şi un turn din care se putea vedea Valea Chedronului, aflată la baza Muntelui Măslinilor. Piese de ceramică şi două ulcioare de 1,15 metri s-au numărat printre descoperiri, dar şi o toartă a unui vas ce avea inscripţia „pentru Rege”. Toate aceste reminiscenţe din zidul Muntelui Templului, locul cel mai sacru pentru iudaism, reprezintă Zidul de Vest sau Zidul Plângerii, cel mai important loc de pelerinaj pentru evrei. Zona se află în Ierusalimul de Est, anexat de Israel după capturarea sa de la arabi în 1967, şi aici se găsesc şi Moscheea Al-Aqsa şi Domul Pietrei (loc sfânt pentru arabi). Este cel de-al treilea loc sacru din religia musulmană.