Cine m-a învăţat smerenia

0
261

Cine m-a învăţat smerenia

Aş vrea să vă spun că mi-a dat Dumnezeu acum câteva luni să trăiesc un moment de mare bucurie pe care nu prea pot să-l explic în cuvinte. Dar ce pot să vă spun este că am simţit că smerenia e cea mai mare bucurie din lume. Am cunoscut un băiat care m-a făcut să înţeleg ce e smerenia, fără ca el să ştie.

 

Lucram la o banca acum câteva luni şi ieşisem afară în faţa sucursalei şi stăteam puţin la aer. Eram îmbrăcat, aşa cum o cereau regulile, la costum, cravată, pantofi, şi asta mă făcea să mă mândrescu puţin. La un moment dat un baiat de vreo 18-19 ani se apropie de mine. Era îmbrăcat decent, fără să iasă cu nimic în evidenţă. Mă întreabă frumos dacă aş putea să-i fac şi lui o copie xerox la foaia pe care o avea în mână.

Vă zic sincer că de obicei sunt un om deschis şi-mi place să-i ajut pe alţii şi-n mod normal, ştiindu-mă aşa cum sunt, aş fi acceptat, şi m-aş fi dus înăuntru să-i fac o copie la xeroxul nostru. Dar nu ştiu ce-mi veni şi-i zic că nu se poate căci aici e bancă şi nu xerox. El îmi spune că ştie, dar totuşi, poate aş putea să-i facă câteva copii la foaia aceea. Eu, deşi nu-mi stătea deloc în fire, în continuare refuz, şi-i zic că nu pot şi că e ieftin să-şi facă câteva copiii xerox, nu-l costă decât câteve mii de lei. Acum realizez că aşa a vrut Dumnezeu ca eu atunci să-l refuz de două ori.

El după ce-l refuz, îmi spune: „Am doar două zeci de mii în buzunar şi banii vreau să-i păstrez să-mi iau ceva de mâncare…” În momentul acela deodată am simţit ceva în suflet ce n-am mai simţit niciodată, blândeţea cu care mi-a răspuns fără să se supere şi smerenia lui mă umiliseră extraordinar. Simplitatea lui mă copleşiseră. A fost ca un şoc…..am înţeles atunci că era necăjit, că veniseră să ceară ajutorul.

În momentele alea îi iau hârtia şi-l întreb câte copii vrea şi el îmi spune 10. Mă duc înăuntru şi-ncep să xeroxez hârtia, şi-n timpul astă citesc ce scrie pe ea. Era un cv scris de mână, era ca scrisul unui copil de clasa a doua. Mi-au dat lacrimile….

Plângeam şi făceam copii şi nu-mi venea să cred ce trăiesc în clipele alea.

Mă-ntorc la el şi-i dau copiile şi încep să vorbesc cu el. Mi-a zis că a lucrat la Carrefour, unde aduna căruţuri din parcare şi acum vrea să se angajeze că are şi el nevoie de bani, căci nu mai aveau nevoie de el acolo. Îmi spunea că vrea să ducă cv-uri pe la alte magazine, la Cora, la Metro, etc. Doar că oriunde se duce trebuie să dea şi un test psihologic pe care el nu-l ia de obicei. Mi-a spus foarte frumos că are ceva probleme cu capul, deşi vorbea aşa lucid şi aşa simplu şi frumos cu mine.

Încercam să-l încurajez, l-am întrebat fel şi fel de lucruri şi la un moment dat el îmi spune: „N-aş putea să mă angajez aici la bancă ?” O Doamne, ce umil mă simţeam în faţa lui, ce om simplu era, ce bun şi blând, ce gândire curată… Ce mare era în ochii mei, ce frumos era îmbrăcat în toată simplitatea.

Îi răspund că nu prea se poate că aici trebuie să ai şi facultate. Deşi vorbeam de 5-10 minute îmi era tare milă de el şi-mi era drag şi am vrut să-i dau bani căci am simţit că era necăjit, dar m-am oprit. Era un tânăr decent, avea familie, era curat, cuminte, vorbea frumos, nu vroiam să-l desconsider dându-i bani. Vroiam să-i ofer ceva, pentru că el îmi oferise aşa de mult.

E una dintre cele mai mari bucurii pe care le-am trăit de când m-am născut şi până acum, fără ca eu să fac prea multe. Smerenia lui, simplitatea şi firea lui cuminte m-a umilit aşa de tare şi m-a făcut să realizez cât de de departe sunt de a fi aşa ca el.

Am înţeles şi am simţit în momentele acelea şi mai ales după, că smerenia e cea mai mare bucurie. A te considera ultimul şi cel mai rău şi cel mai păcătos dintre toţi, acela e lucrul cel mai frumos. A-i pune pe alţii mai întâi întotdeauna, a vedea doar greşelile tale, a asculta fiecare poruncă a lui Dumnezeu, a nu judeca pe nimeni ci doar pe tine, acesta e bucuria cea mai mare. A fi mulţumit doar cu cei ai, a te gândi doar la lucruri frumoase şi a-i vedea pe toţi buni, aceasta e lucrul cel mai mare.

„Îmbrăcaţi-vă, dar, ca aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi prea iubiţi, cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blândeţe, cu îndelungă-răbdare. Îngăduindu-vă unii pe alţii şi iertând unii altora, dacă are cineva vreo plângere împotriva cuiva; după cum şi Hristos v-a iertat vouă, aşa să iertaţi şi voi. Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvârşirii.Şi pacea lui Hristos, întru care aţi fost chemaţi, ca să fiţi un singur trup, să stăpânească în inimile voastre; şi fiţi mulţumitori.”(Col.3,12-15)

(Balan Claudiu)

Cu râvnă întru Domnul,
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie


DISTRIBUIȚI
Articolul precedentDespre moarte
Articolul următorAsceza limbajului