Canonizarea cuiva este mai mult decat cinstirea memoriei sale

0
245
Canonizarea cuiva este mai mult decât cinstirea memoriei sale

Ca răspuns la scrisoarea deschisă adresată Patriarhiei Române de către domnul Alexandru Florin Ţene, preşedintele Ligii Scriitorilor din România cu sediul în municipiul Cluj-Napoca, prin care se propune canonizarea poetului Mihai Eminescu, facem următoarele precizări:
Apreciem faptul că, într-o perioadă în care unii contemporani încearcă să denigreze personalitatea poetului naţional Mihai Eminescu, se fac propuneri de păstrare vie în conştiinţa publică românească a memoriei Luceafărului poeziei româneşti, aşa cum l-a numit primul patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, Miron Cristea. Biserica Ortodoxă Română cinsteşte memoria poetului naţional în fiecare an prin slujbe de pomenire (parastase) şi manifestări culturale, însă canonizarea cuiva presupune criterii şi proceduri care nu se bazează doar pe entuziasm şi dorinţă publică.
Urmând procedura stabilită de Sfântul Sinod privind canonizările din Biserica Ortodoxă Română, propunerile de canonizare se adresează mai întâi eparhiei din jurisdicţia căreia face parte solicitantul, care, apoi, o înaintează Sinodului mitropolitan. Potrivit articolului 113, lit. b din Statutul pentru organizarea şi funcţionarea Bisericii Ortodoxe Române, Sinodul mitropolitan analizează şi avizează solicitările venite de la eparhiile sufragane privind canonizarea de sfinţi, proiectele de texte liturgice şi icoane pentru cinstirea acestora şi înaintează Sfântului Sinod pro-punerile sale.
Solicitarea Ligii Scriitorilor din România, care nu reprezintă o noutate, se adaugă numeroaselor alte propuneri aflate pe agenda de lucru a Comisiei de canonizare a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, trecerea în rândul sfinţilor realizându-se în urma unui proces îndelungat, care impune o cercetare amănunţită şi respectarea unor criterii riguroase (credinţă ortodoxă mărturisită pu-blic, sfinţenia vieţii şi evlavia populară etc.). În vederea canonizării este nevoie de studii temeinice de ordin istoric, liturgic şi canonic, precum şi de proiecte de tropar, condac şi sinaxar, iar apoi de slujbele de la Vecernie şi Utrenie şi acatist. În acest context, menţionăm că de la prima canonizare din Biserica Ortodoxă Română (care a avut loc în anii 1950-1955) şi până în anul 2009, Sfântul Sinod a trecut în rândul sfinţilor o sută de sfinţi români sau de alt neam, trăitori sau ale căror sfinte moaşte se păstrează în România, cinstiţi cu multă evlavie de către poporul român drept-credincios. În prezent, nu există nici o lună în calendarul creştin ortodox în care să nu fie pomeniţi sfinţi canonizaţi de Biserica Ortodoxă Română, dar e nevoie să fie alcătuite slujbele liturgice pentru fiecare sfânt. Înainte de noi canonizări, este necesară o consolidare a cultului celor deja canonizaţi, întrucât graba şi superficialitatea în canonizare, fără o pregătire suficientă, pot fi păgubitoare din punctul de vedere spiritual.
Mai precizăm faptul că Sfântul Sinod a hotărât ca în viitor Comisia specială de canonizare să aibă în vedere analizarea cu prioritate a propunerilor de canonizare a unor ierarhi, preoţi, monahi cu viaţa îmbunătăţită, credincioşi şi mărturisitori ai credinţei ortodoxe cu o intensă viaţă de rugăciune, începând cu secolele al XIII-lea – al XIV-lea şi până în vremurile noastre. Astfel, motivaţia principală trebuie să fie întărirea evlaviei credincioşilor, şi nu doar reputaţia culturală şi patriotică a unei persoane.
În concluzie, conform prevederilor statutare, propunerea Ligii Scriitorilor din România se cuvine a fi adresată eparhiei din jurisdicţia căreia se află solicitantul pentru a fi păstrată în evidenţă şi analizată mai întâi de către Sinodul mitropolitan al Mitropoliei respective.