3 tineri somalezi au fost biciuiti in public, pentru ca s-au uitat la scene pornografice pe telefoanele mobile

0
185
3 tineri somalezi au fost biciuiti in public, pentru ca s-au uitat la scene pornografice pe telefoanele mobile
Insurgenţii radicali islamişti somalezi ai shebab au biciuit în public trei tineri, vinovaţi pentru vizionarea unor clipuri video cu caracter pornografic pe telefoanele mobile, au declarat sâmbătă, 13 februarie 2010, pentru France Press, martori din Kismayo (sud).
Trei somalezi, doi bărbaţi şi o femeie, cu varste de treizeci de ani, au primit fiecare câte treizeci de lovituri de bici, în faţa a câteva sute de persoane. Ei au mai fost, de asemenea, condamnaţi şi la 25 de zile de închisoare.
„Am participat la această execuţie; tânăra femeie a ţipat când a fost biciuită. Aceasta este o lecţie pentru toţi cei ce folosesc telefonul pentru a viziona filme pornografice”, a declarat către AFP, Abdullahi Hassan, ca martor la scenă.
Conform unui alt martor, Adan Nur Muktar, delictul era odată pedepsit cu 15 lovituri de bici şi cu 15 zile de închisoare, dar pedeapsa s-a mărit din cauza numărului tot mai mare de persoane arestate pentru vizionarea filmelor considerate ilegale de către shebab.
Kismayo, unul dintre principalele oraşe din Somalia şi cel mai mare port din sud, este condus din 2008 de către shebab. El se luptă cu guvernul somalez interimar care nu controlozează, de partea sa, decât o mică parte din capitala Mogadishu.