Sfantul Ioan Gura de Aur ne îndeamna sa staruim în citirea Sfintei Scripturi

0
358
Sfântul Ioan Gură de Aur ne îndeamnă să stăruim în citirea Sfintei Scripturi
Sfântul Ioan Gură de Aur şi-a împlinit datoria de a-i îndemna şi a-i sfătui pe credincioşi să cerceteze cuvintele lui Dumnezeu, potrivit poruncii Domnului Iisus Hristos, Care a zis: „Cercetaţi Scripturile, că socotiţi că în ele aveţi viaţa veşnică. Şi acelea sunt care mărturisesc despre Mine” (Ioan 5, 39). Această dorinţă-îndemn divin avea să fie transpusă în faptă şi de creştinii din vremea Sfântului Apostol Pavel: „Ei au primit cuvântul cu toată osârdia, în toate zilele, cercetând Scripturile, dacă ele sunt aşa” (Fapte 17, 11). Fireşte că Sfântul Ioan îi îndemna şi el pe credincioşi la lectură, pentru ca această tradiţie apostolică să nu se stingă.
Întâi de toate, Sf. Ioan Gură de Aur a fost el însuşi un mare cunoscător al Sfintei Scripturi. Aceasta şi pentru că mare i-a fost osteneala în vederea împlinirii acestui măreţ scop. El cunoştea Biblia pe de rost. O citează, o explică, o comentează şi recomandă permanent citirea acesteia. El rupea din timpul stabilit servirii mesei pentru a studia, a aprofunda şi a tâlcui Scriptura, deoarece se simţea întru totul răspunzător în faţa poporului, în ceea ce priveşte cunoaşterea acesteia, şi astfel nici o parte din ea nu a rămas necunoscută Sfântului Părinte. S-a spus despre el că era omul unei singure Cărţi şi că Biblia sa nu era niciodată închisă (John Heston Willey, Chrysostom: The Orator (Men of Kingdom), 1906, p. 171).
În tinereţe, Sf. Ioan se dedică total citirii Sfintei Scripturi şi rugăciunii, frecventând asketerionul lui Diodor de Tars (†394) şi Carterios. I-a convins să facă acelaşi lucru şi pe doi foşti colegi ai săi: pe Teodor şi pe Maxim. Primul dintre ei va deveni mai târziu episcop de Mopsuestia, iar al doilea, episcop de Seleucia. Când află că Teodor vrea să părăsească asketerionul pentru a se întoarce în lume, Ioan îi trimite o scrisoare magistrală, cu gânduri şi cuvinte care depăşesc mintea omenească, convingându-l să îmbrăţişeze din nou viaţa înţeleaptă. Puterea persuasivă a acestei scrisori vorbeşte despre înţelepciunea şi agilitatea Sfântului Ioan, care convinsese pe unul care strălucea ca şi el, pe unul care putea ca şi el să vorbească şi să convingă. Despre forţa sa persuasivă, istoricul Sozomen ne relatează: „Nu-i convingea ca să fie de acord cu el, cu vreo tehnică sau putere specială a cuvântului, ci prin faptul că exprima cu sinceritate sensul Sfintelor Scripturi” (Istoria bisericească). Este bine cunoscut faptul că marele arhipăstor antiohian a petrecut ani de zile, într-o peşteră din apropierea Antiohiei, învăţând pe de rost textele scripturistice.
E necesar ca fiecare credincios să-şi procure Sfânta Scriptură
Sf. Ioan ne-a lăsat cele mai impresionante caracterizări ale Sfintei Scripturi, cu mişcătoare exortaţii – de a o avea, a o citi şi a medita la cuvintele ei. Astfel, într-o omilie la cartea Genezei (cap. XI), Sf. Ioan Gură de Aur îşi începe cuvântarea cu această fermecătoare prezentare a Sfintei Scripturi: „Precum o livadă înflorită are fel de fel de flori, tot aşa şi dumnezeiască Scriptură are în ea virtuţile drepţilor, nu numai ca să ne desfătăm ca de flori câtăva vreme de buna lor mireasmă, ci ca să culegem din ele necontenit folos. Într-o grădină, numai ce luăm o floare în mână, floarea se şi veştejeşte şi-şi pierde farmecul ei, aici nu-i aşa, ci, când auzim de virtuţile drepţilor şi le aşezăm în sânurile minţii noastre, putem să ne desfătăm, dacă vrem, tot timpul de buna lor mireasmă.
Haide, dar, pentru că aşa este buna mireasmă a sfinţilor din Sfânta Scriptură, să aflăm astăzi buna mireasmă a lui Lot …” (Omilii la Facere, omilia XLIII, I).
La Sf. Ioan Gură de Aur, una din preocupări era şi aceea ca fiecare credincios creştin să-şi procure un exemplar al Sfintei Scripturi, pentru a-şi hrăni sufletul (Omilia a LIV-a la Evanghelia după Ioan, 3).
Sf. Ioan îi îndemna pe credincioşi nu doar să aibă în locuinţe şi în mâini Sfânta Scriptură, ci să păstreze şi în inimile lor cuvintele ei (Omilia a XI-a la Evanghelia după Ioan, 1).
Mai ales laicii se sustrăgeau de la citirea Sfintei Scripturi. Ei invocau diferite motive, de pildă exercitarea unei meserii, faptul că sunt căsătoriţi, au copii şi sunt copleşiţi de griji, că nu sunt precum monahii care au renunţat la lume şi cărora le revine de fapt obligaţia de a studia Scriptura. Într-adevăr, pe atunci călugării consacrau aproape întregul lor timp lecturii şi aprofundării ei. După rugăciunile şi slujbele de dimineaţă, călugării se retrăgeau în chiliile lor, unde se consacrau citirii cărţilor sfinte, pe care nu o întrerupeau decât pentru a participa la rugăciunile comune. Apoi, iarăşi, „îndată ce ieşeau de la adunarea sfântă, unul se întreţinea cu Isaia, altul cu Apostolii; unul vedea scrierile altui autor” (Omilii la Matei, LXVIII, 4-5).
Marele ierarh antiohian îi deplânge însă pe mireni, zicându-le : „Ce ziceţi, dragii mei? Nu vă revine vouă citirea Sfintei Scripturi, pentru că sunteţi prea ocupaţi? Vă spun însă că voi aveţi mai multă nevoie decât călugării. De fapt, ei sunt feriţi chiar prin felul lor de viaţă de multe lovituri ale diavolului. Iar voi, dimpotrivă, sunteţi în luptă, sunteţi expuşi neîncetat la noi răni. Cauzele de nerăbdare, de gelozie, de nelinişte, de descurajare, de vanitate vă înconjoară mereu. Duşmanul vostru lucrează continuu noi săgeţi împotriva voastră. Pentru aceasta, voi aveţi nevoie să găsiţi forţa voastră în Sfânta Scriptură” (Omilia a XI-a la Evanghelia după Ioan, 1).
Unii păstrau Sfânta Scriptură ca obiect de podoabă, neglijând lectura ei
În epoca respectivă, unii creştini acordau o cinstire deosebită Sfintei Scripturi, asemănătoare veneraţiei. Mulţi dintre ei, mai ales bogaţii şi unele persoane de elită ale societăţii, deţineau exemplare de lux, caligrafiate artistic pe pergament, păstrân-du-le expuse, în bibliotecă sau birou. Unii le păstrau însă doar ca obiecte de podoabă, neglijând citirea şi aprofundarea lor. Acestora, Sf. Ioan Gură de Aur le adresează cuvinte de mustrare, zicând: „La ce bun aceasta? Sfintele Scripturi nu ne-au fost date ca să le lăsăm în cărţi, ci pentru ca, prin citire şi meditare, să le imprimăm în inimile noastre. Mulţumirea de-a avea poruncile scrise pe pergament frumos este de-o lăudăroşenie zadarnică. Legea nu ne-a fost dată la început aşa, ci a fost scrisă pe table vii, care sunt inimile noastre” (apud teologul Vandemberghe).
Cu diferite prilejuri, în omiliile sale, Sf. Ioan Gură de Aur recomandă ascultătorilor săi citirea Sfintei Scripturi cu evlavia şi atenţia cuvenite, arătând în acelaşi timp bogatele roade duhovniceşti pe care le dobândeşte creştinul din vieţuirea în strânsă legătură cu conţinutul cărţilor sfinte. În repetate rânduri, în omiliile sale, Sf. Ioan reproşează creştinilor ignoranţa lor cu privire la cunoaşterea Sfintei Scripturi. Sfântul Părinte îi apostrofează, spunându-le că ei se dau în vânt după spectacolele de curse hipice şi pot spune cu exactitate şi numele, şi herghelia ,şi rasa, şi locul de provenienţă, şi modul de hrănire al cailor, şi vârsta lor, şi cum s-au comportat la curse, şi cine cu cine se întrec pentru a răpi premiul etc. Iar cei ce sunt preocupaţi de cele de pe scenele de spectacole nu sunt mai prejos decât aceştia, ba chiar arată mai multă nebunie pentru cei ce fac necuviinţe în teatre – adică pentru actori şi formaţii de muzică – şi le cunosc neamul, şi de unde sunt, şi cum au crescut, şi toate celelalte. „Iar noi, spune marele predicator, dacă întrebăm câte şi care sunt epistolele lui Pavel, nici măcar numărul lor nu ştim să-l spunem. Iar dacă totuşi ştim care sunt şi numărul lor, oraşele care au primit epistolele nu le cunoaştem. Iar eunucul acela barbar (Fapte 8), tras de mii de griji şi mii de treburi, aşa stăruia în citirea Bibliei, că nici în vremea călătoriei nu înceta, ci şezând în trăsură, cerceta cu mare stăruinţă şi amănunţime Scripturile. Iar noi, neavând aproape nimic din îndatoririle aceluia, care să ne cheltuie timpul, suntem străini şi de numele epistolelor, deşi le citim aici în fiecare duminică şi ne bucurăm de dumnezeiasca ascultare a lor” (Îmbrăţişaţi pe Priscilla şi Aquila, cuv. I).
Aprofundarea Bibliei este o necesitate naturală a sufletului omenesc
Citirea Scripturii este nu numai o datorie a fiecărui creştin, dar chiar o necesitate naturală a sufletului omenesc, pentru că ea cuprinde Revelaţia divină. Pe această cale, omul „dobândeşte cunoştinţa tainelor divine, îşi aduce aminte de virtutea celor drepţi, înţelege cât de mare este bunătatea lui Dumnezeu şi cât de multe sunt recompensele pe care El le dăruieşte tuturor celor care-L iubesc pe El” (dr. Iustin Moisescu, Folosul citirii Sfintei Scripturi după Sfântul Ioan Hrisostom, în Revista teologică, 1943, Nr. 1-2, p. 91).
Amintind de scriitorii profani, Sf. Ioan spune despre aceştia că întrebuinţează multe cuvinte atrăgându-şi auditorii prin multa lor vorbire, însă, în final, îi lasă cu mâinile goale, neaducându-le nici un fruct cu lungile şi nefolositoarele lor discursuri. Nu este tot astfel Sfânta Scriptură, ci cu totul din contră. „Cele mai mici cuvinte inspiră înţelepciune şi nu trebuie adesea decât unul singur pentru a ne îndrepta în tot cursul vieţii noastre” (Primele patru omilii despre statui ale Sfântului Ioan Chrisostom, omilia I).
În viziunea marelui antiohian, este necesar ca bunii creştini să nu uite de câte cunoştinţe folositoare şi sfaturi mântuitoare se bucură cel ce şi-a făcut o pasiune din citirea Sfintelor Scripturi: „Adu înaintea lui (a sufletului – n.n.) pe profeţi! Acestor doctori nu trebuie să le dai bani; nici nu cer plată pentru osteneala lor, nici pentru doctoriile ce le pregătesc. Te silesc însă să faci o cheltuială. Să dai milostenie! În celelalte privinţe îţi dau ei ţie bani; de pildă, când îţi poruncesc să trăieşti în castitate, te scapă de o mulţime de cheltuieli zadarnice şi prosteşti; când îţi poruncesc să te laşi de beţie, te fac mai bogat. Ai văzut arta acestor doctori? Te fac sănătos şi-ţi mai dau şi bani” (Omilii la Matei, omilia LXXIV, IV).
Sf. Ioan Hrisostom a lansat aceste înflăcărate şi persuasive exortaţii la cercetarea Sfintei Scripturi, în cuvinte de o zguduitoare simplitate şi cu sinceritatea caracteristică neînfricatului său curaj creştinesc. Aceste îndemnuri şi-au păstrat peste veacuri aceeaşi actualitate.