Papa ne spune sa fim ecologisti

0
285
Papa ne spune să fim ecologişti
Ca în fiecare an, Papa Benedict al XVI-lea a adresat mesajul de Anul Nou miilor de pelerini adunaţi în piaţa Sfântul Petru din Roma. Scrisoarea a fost numită Caritas in Veritate, adică „Bunătate în Adevăr” şi dedicată celei de-a 43-a Zile Mondiale a Păcii, pe care peste un miliard de catolici o sărbătoresc de sfântul Silvestru.
Principala temă a mesajului papal de anul acesta a fost una ecologică: „Dacă vreţi să protejaţi Pacea, protejaţi creaţia”, scrie realitatea.ro. Scrisoarea a pus accent pe actul Creaţiei, în care, spune Papa, îşi au originea toate lucrurile de pe lume şi denunţă „inumanitatea omului faţă de om”, în care-şi au sursa conflictele şi terorismul şi distrugerea planetei.
Capul bisericii catolice a afirmat în această enciclică faptul că neglijenţa criminală şi proasta utilizare a resurselor naturale sunt o ameninţare globală la adresa Pământului, dat oamenilor de Dumnezeu.
Papa Benedict al XVI-lea a lansat un apel global către solidaritate între generaţii, pentru că de această solidaritate depinde responsabilizarea noastră, a celor de azi, pentru generaţiile următoare. De asemenea, potrivit tradiţiei, papa a urat „La mulţi ani” în peste 50 de limbi ale Pământului, între care şi româna.
www.libertatea.ro