Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din ţară?

0
896

Oglindă, oglinjoară, cine-i cea mai frumoasă din ţară?

Cred că unul din „sporturile” cele mai practice ale tinerilor, în ziua de astăzi, este privitul în oglindă. Pentru mulți tineri este aproape de neconceput să ieși din casă fără a te uita în oglindă măcar odată. Dar și măcar atât de-ar fi.

Adesea, imediat ce am pus o haină pe noi, ne uităm în oglindă să vedem cum arătăm. Apoi ne aranjăm frizura, şi iarăşi aruncăm o privire de ansamblu în oglindă. Ne încăltăm şi iarăşi facem la fel, până ieşim din casă, aruncând priviri peste priviri asupra imaginii noastre din oglindă. Pe stradă, la şcoală, la supermarket sau la servici, nu se poate să nu trecem prin dreptul unei oglinzi sau a unui geam cu reflexie puternică şi să nu tragem cu coada ochiului măcar, pentru a vedea dacă imaginea noastră este plăcută, dacă ne stă bine părul sau vreun alt detaliu al trupului.

 

Poate pare ciudat sau scandalos, dar acest obicei al nostru este un barometru care ne arată extrem de fidel cât de mult ne iubim pe noi însine, cât de mult ne închinăm trupului nostru şi cât de narcişişti şi senzuali suntem. La fel ca şi mâncarea, oglinda nu este ceva rău în sine, însă rău este cum şi cât o intrebuinţăm. Dacă mâncăm mai mult decât cere firescul, dăm în patimă lacomiei pântecelui, iar de la această dăm în desfrănare şi celelalte rele ale trupului. La fel păţim şi cu privitul în oglindă. Dacă ne facem un obicei de a ne privi mai mult decât este nevoie, sufletul începe să devină iubitor de sine, egoist şi mândru. Dar tot din cauza privitului în oglindă în exces, căpătăm complexe asupra frumuseţii noastre fizice, complexe care ne urmăresc până la vârste înaintate şi nu ne lasă să ne comportăm firesc, ci mereu ne dau o stare de inferioritate, de indispoziţie şi de o jena prost înţeleasă, de parcă frumuseţea nu este ceva personal ci un stas international al castraveţilor din rafturile magazinelor.

Însă, ţin să amintesc că cea mai veche şi sinceră oglindă din lume nu este făcută de mâna omului ci de Dumnezeu însusi. Este propria noastră conştiinţă. Cu această ne-a lăsat Dumnezeu să stăm în faţa ori de câte ori ne dorim, şi cu aceasta avem dreptul şi trebuie să ne măsurăm frumuseţea. Mereu să ne uităm în reflexia conştiinţei şi să ne vedem imaginea sufletului, pentru a îndrepta urâtul şi patima din noi. Să nu ieşim din casă până nu ne vom vedea toate defectele sufletului şi până nu le vom trata cum se cuvine ca să fim plăcuţi lui Dumnezeu şi aproapelui nostru.

De câte ori mergem pe stradă, şi oriunde am fi, să scoatem această oglinjoară nepreţuită şi să o întrebăm dacă sufletul nostru este frumos sau urât, plăcut la a fi privit şi dacă este cu adevărat vrednic de a fi admirat de cei din jurul nostru. Seară, după ce întrăm în casă, să ne privim iar sufletele şi să vedem ce anume ne-a slutit frumuseţea sufletească pe ziua ce a trecut. Să fie vântul ispitelor, ploaia păcatelor, oboseala grijilor lumeşti, sau orice altceva, conştiinţa nu întârzie nici o clipă să ne arate orice rid, rană, sau împerfecţiune a sufletului pe care am dobândit-o de la aceştea.

Stând mereu faţă în faţă cu conştiinţa noastră, vom vedea mereu adevărata noastră frumuseţe, sau mai bine zis urăţenie, şi vom şti să acţionăm în consecinţa pentru a îndrepta urâtul din noi, spre a deveni mai frumoşi pentru Dumnezeu şi pentru aproapele de la care căutăm neincetat atâta afecţiune şi întelegere.

Şi încă ceva… în această oglindă putem să privim şi pe întuneric.

„Conştiinţa este ochiul lui Dumnezeu în sufletele noastre.” (Sf. Cadoc)

site sursă