Astazi, staretul Manastirii Capriana îsi serbeaza ziua de nastere!

0
361
Stareţul Mănăstirii Căpriana şi-a serbat ziua de naştere!
La 30 ianuarie, Preacuviosul Părinte Arhimandrit Filaret (Cuzmin), Stareţul Mănăstirii „Adormirea Maicii Domnului” din s. Căpiana şi-a serbat ziua sa de naştere! De fapt, luna ianuarie a fost marcată de mai multe evenimente, la 14 ianuarie, Sfinţia Sa sărbătorind şi 15 ani de slujire la Altarul Dumnezeului celui Viu! Cu aceste ocazii, ţin să-i aduc cele mai sincere felicitări şi urări de bine!

Prea Cuvioase Părinte!
Mă plec înaintea feţei Sfinţiei Voastre şi vă mulţumesc, ca om, ca preot şi ca creştin! Vă mulţumesc pentru tot ce mi-aţi dat dea lungul timpului de când vă cunosc, pentru drumurile pe care mi le-aţi deschis, pe pământ, în suflet şi spre cer! Vă mulţumesc pentru strădania neobosită de a revela Frumosul, Binele şi Adevărul! Vă mulţumesc pentru mângâiere, pentru dojană, pentru sfat, pentru cuvintele înţelepte ce mi le-aţi rostit la ceas de cumpănă şi de greutăţi, pentru gândul curat, cu care ma-ţi învăţat cum să iubesc pe Dumnezeu şi Biserica Sa! Ma-ţi învăţat ce-i sfânt, frumos şi drept, ma-ţi învăţat când să pretind şi când s-aştept! Vă mulţumesc, că din făclia Sfinţiei voastre, mi-aţi dat şi mie o fărâmă, să-mi lumineze calea, aici şi-n veşnicii!
Dumnezeu să vă ajute şi să vă întărească Sfinţite Părinte, să fiţi şi în continuare o lumină, care să-mi lumineze calea spre mântuire şi-n continuare cu sfaturi bune şi înţelepte!

Cu cea mai adâncă recunoştinţă şi dragoste fiiască, sunt convins,
că rămân unul dintre cei mai nevrednici fii duhovniceşti ai Sfinţiei Voastre,
dar totodată, pentru toată viaţă recunoscător,
Preot Iulian Raţă