Icoana facatoare de minuni a Maicii Domnului de la Pociaev este expusa spre închinare crestinilor ortodocsi din Italia

0
293
Icoana făcătoare de minuni a Maicii Domnului de la Pociaev este expusă spre închinare creştinilor ortodocşi din Italia
Cu binecuvântarea Î.P.S. Vladimir, Mitropolitul Kievului şi a Întregii Ucraine, Icooana de la Pociaev a Maicii Domnului, făcătoare de minuni, se va afla spre închinare în mai multe oraşe din Italia, ca Milano sau Roma, unde locuiesc şi lucrează mulţi creştini ortododocşi, atât din Ucraina, cât şi din România, Republica Moldova sau Rusia!
În Milano, icoana va fi expusă spre închinare la 17 şi 19 – 22 decembrie, la Biserica „Sf. Ambrozie din Milano”, unde la 20 decembrie, în timpul vizitei sale în Italia, Mitropolitul Kievului şi a Întregii Ucraine, Vladimir va săvârşi Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie. De asemeni, între 18 şi 23 decembrie – acestei Sfinţenii, creştinii se vor putea închina şi în Bisericile cu hramul Sfântului Serafim de Sarov şi Sf. Serghie de Radonej.
În Roma, icoana făcătoare de minuni se va afla din 24 sau 25 decembrie şi va rămâne în Biserica „Sf. Nicolae” până la 26 şi 27 decembrie – când va fi schimbată în Biserica Sf. Ecaterina, informează pagina web a Bisericii Ortodoxe din Ucraina.
www.ortodoxia.md