Căci ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul

0
375
Căci ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul!
Căci Dumnezeu a închis pântecele ei, nu urând-o, nici întorcându-se dinspre ea, ci ca să ne deschidă nouă uşile înţelepciunii femeii, să vedem bogăţia credinţei ei şi să cunoaştem că acest lucru o făcea mai strălucită. [- despre Ana]

Iar femeia nu L-a chemat cu un nume, ci cu mai multe potrivite Lui, arătând dorinţa ei către El şi dragostea ei cea fierbinte. Si precum cei ce scriu jalbe la împărat i se adresează nu numai cu un nume, ci cu mai multe, numindu-l purtător de biruinţă, august, singur stăpânitor şi multe altele, pe care le pune la început după care fac rugămintea; aşa şi această femeie aducându-şi rugăciunea sa lui Dumnezeu, pune înaintea rugăciunii mai multe nume, arătându-şi dragostea ei, precum am zis, şi cinstea către Cel Căruia se roagă.

 

Iar după ce a născut copilul, l-a numit Samuil, adică „va auzi pe Dumnezeu”. Şi fiindcă a fost auzită şi l-a luat prin rugăciune, iar nu de la fire, pomenirea acestei lucrări a pus-o în numele copilului, ca pe un stâlp de aramă. Şi n-a zis: Să-l numim cu numele tatălui său, sau al unchiului, sau al moşului, sau al strămoşului, ci zice: Cel ce l-a dat să Se cinstească şi prin numele copilului.

Acesteia râvniţi şi vă asemănaţi, o femeilor; acesteia sa urmăm, o bărbaţilor şi să arătăm multă purtare de grijă faţă de copii

Acesteia să-i râvnim si să ne asemănăm noi bărbaţii ; acesteia să-i urmeze şi femeile. Căci femeia aceasta este învăţătoare a amândorura părţilor.

Câte sunt neroditoare, să nu deznădăjduiască ; câte sunt mame aşa să-şi hrănească pe cei născuţi. Şi toţi să urmăm filozofiei ei pe care a avut-o mai înainte de naştere ; credinţei care a avut-o în timpul naşterii si osârdiei pe care a avut-o după naştere. Cine poate fi mai cu înţelepciune decât femeia aceasta, care a răbdat cu blândeţe si cu vitejie atâta mâhnire nesuferită, şi nu s-a lăsat până ce nu si-a dezlegat necazul ? Ea a primit ca sfârşit al răului un dar minunat şi preaslăvit neavând ca ajutător şi apărător pe nimeni din cei de jos. Ştia iubirea de oameni a Stăpânului, de aceea a primit ceea ce a cerut, căci îndreptarea necazului ei nu avea trebuinţă de ajutor omenesc, ci de darul cel dumnezeiesc.

Si vă zic acestea nu numai s-o lăudaţi pe această femeie, ci ca să-i şi urmaţi credinţa, si suferirea necazurilor, pe care aţi auzit-o mai înainte.


Deci de la femeia aceasta am dobândit învăţătura ca după masă trebuie să ne rugăm

„Căci ce ştii tu, femeie, dacă îţi vei mântui bărbatul” (I Cor. 7, 16).
Dar cum poate femeia să mântuiască? Dacă îl va sfătui, îl va îndemna şi-l va învăţa cuvântul dreptei credinţe. Dar ieri, o fericite Pavel, ziceai: „Nu îngăduiesc femeii să înveţe pe altul” (I Tim. 2, 12). Cum dar acum o faci învăţătoare bărbatului ei ? Nu fac aceasta contrazicându-mă. Dar ascultă pentru care pricină a oprit-o pe ea şi pentru care pricină a întors-o iarăşi la scaunul învăţăturii, ca să cunoşti înţelepciunea lui Pavel.

Bărbatul să înveţe. De ce ? pentru că nu s-a amăgit. „Şi nu Adam a fost amăgit” (I Tim. 2, 14). Dar femeia să se înveţe. De ce? Pentru că „amăgită fiind, s-a făcut călcătoare de poruncă”. Dar aici este împotrivă. Căci, când va fi bărbatul necredincios, iar femeia credincioasă, să înveţe femeia. De ce ? Pentru că nu s-a amăgit, fiindcă este credincioasă. S-au întors cele ale învăţăturii, să se întoarcă dar şi cele ale stăpânirii.

Ai văzut cum peste tot robia urmează amăgirii păcatului, iar nu firii? Deci a început venind amăgirea la femeie, amăgirii i-a urmat şi supunerea. S-a mutat amăgirea la bărbat, s-a mutat şi supunerea.

Deci ceea ce ziceam că de va fi cineva rob, slugă, străin sau pribeag în pământ străin, dar de va avea cu sine fapta cea bună va fi mai presus şi mai împărat decât toţi împăraţii. Ai văzut că şi robia femeilor s-a dezlegat şi a slugilor şi a celor supuşi stăpânitorilor?

Os din oasele mele şi trup din trupul meu”. Căci luând Dumnezeu din toată frământătura o bucată, aşa a făcut femeia, ca întru toate să se împărtăşească cu bărbatul. Şi „aceasta se va chema femeie pentru că din bărbatul său s-a luat” (Fac. 2,23).

Vezi că şi numele îl pune pentru ca să ne înveţe prin el împărtăşirea firii, iar felul creerii să fie pricină de dragoste permanentă şi de unire într-un gând.

Am întrebat pe mulţi, de ce nu trăiesc bine şi cu rânduială şi de ce nu petrec o viaţă cu luare aminte. Iar aceia mi-au răspuns : Nu voi putea de nu mă voi lepăda de femeie, dacă nu mă voi lepăda de copii, dacă nu mă voi lepăda de pricini.
De ce ? Oare însoţirea este împiedicătoare ? Femeia ti s-a dat ajutătoare, iar nu vrăjmaşă. Oare Proorocul n-a avut femeie ? Dar Duhul n-a oprit însoţirea, ci Proorocul avea si femeie şi era şi prooroc.

Moisi n-a avut femeie ? Dar a despicat piatra, a schimbat văzduhul, a vorbit cu Dumnezeu şi a oprit urgia cea dumnezeiască.

Avraam oare n-a avut femeie ? Dar s-a făcut tată al neamuirlor şi al Bisericii şi având fiu pe Isac, care i s-a făcut pricină de acele isprăvi. Oare n-a voit să aducă jertfă pe fiul său, rodul însoţirii ? Oare nu s-a făcut şi tată si iubitor de Dumnezeu ? Oare nu s-a făcut preot jertfindu-si măruntaiele sale ? Preot si tată. Căci evlavia a biruit firea şi a lucrat fapte binecuvântate călcându-şi rodul lui; a încetat să mai fie tată şi s-a încununat ca iubitor de Dumnezeu. Dar mai bine zis a fost şi iubitor de fiu si iubitor de Dumnezeu. Nu cumva l-a oprit însoţirea ?


Dar Petru, temelia Bisericii, râvnitorul cel aprins al lui Hristos; cel neiscusit cu cuvântul, dar biruitorul ritorilor ; cel neînvăţat, dar care a astupat gurile filozofilor, cel ce a rupt înţelepciunea cea elinească ca o pânză de păianjen, cel ce a înconjurat lumea, cel ce a vânat în mare şi a pescuit lumea, oare n-a avut femeie ? Cu adevărat a avut. Şi cum că a avut, ascultă pe evanghelistul, care zice : „A venit în casa lui Simon … iar soacra lui Simon zăcea prinsă de friguri” (Mc. 1, 29-30). Unde este soacră, acolo este şi femeie. Unde este femeie, acolo este si nuntă.

Dar Filip, oare n-a avut patru fete ? Si unde sunt patru fete acolo este si femeie şi nuntă. Dar Hristos, deşi s-a născut cu adevărat din Fecioară, a mers la nuntă şi a adus dar. Căci zice : „Nu mai au vin”. Şi a prefăcut apa în vin (In. 2, 3-10). Cu fecioria a cinstit nunta si cu minunea a lăudat-o, ca să nu te îngreţoşezi de ea, ci ca să urăşti desfrânarea. Şi deşi ai femeie, eu îţi chezăsuiesc mântuirea ta, numai de vei lua aminte, căci femeia cea bună îţi este ajutătoare.

Dar dacă nu va fi bună ? Fă-o bună. Şi ca să nu te îndreptăţeşti îţi arăt că au fost femei şi bune şi rele.

Din „Dascalul pocaintei”                                                                                                                                                    
SFANTUL IOAN GURA DE AUR
 

Site sursă