Biserica si secta

0
589
Biserica şi secta

Ereziile sau sectele sunt cu totul altceva decât ceia ce ne arată Sfânta Scriptură despre Biserică. Ele sunt felurite grupări religioase născute din dezbinare şi pentru dezbinare, şi purtând în ele pecetea dezbinării. Prin urmare, ele sunt lipsite de harul lui Dumnezeu, adică de orice fel de sfinţenie. Ele sunt călcătoare ale apostoleştilor predanii şi ale cuvintelor Dumnezeeştilor Scripturi.

Ca scop real au, la nivelul războiului duhovnicesc, distrugerea zidirii care este Biserica sau macar a cât mai multora dintre cei ce ar putea să se mântuiască. Lumeşte vorbind, ele sunt alcătuiri făcute după diferite pofte ale oamenilor, pentru satisfacerea acestor pofte (mergând de la lăcomie la trufie şi înapoi).
Înşelăciunea ce stă la temelia ereziilor (sectelor) contemporane este oarte usor de înţeles dacă privim felul în care apar ele. Căci ele apar totdeauna prin luccrarea unei persoane ce vine cu o învăţătură personală, pretins inspirată, înţeleaptă sau reformatoare, dar care nu ţine seama de nimic din ceia ce a fost înainte. Dar dacă Luter sau Calvin şi ceilalţi care, la începuturile protestantizmului, s-au desprins de romano-catolocism, ar fi fost sinceri în căutarea lor, ar fi gândit astfel: „De vreme ce ne dăm seama că romano-catolocismul este pe o cale greşită, este firesc să ne despărţim de el, căutând adevărul. Şi tot atât de firesc este să înţelegem că devreme ce romano-catolicismul este greşit , înseamnă că sa despărţit de Biserica cea adevărată, cândva în istoria lui. Acea Biserică fără pată a lui Hristos de care Vaticanul sa despărţit trebue noi să o cautăm, pentru a ne uni cu ea întu Adevăr. Iar cine caută găseşte ! ( Matei 7;8) Şi tot aşa ar fi trebuit să gândească, dacă erau sinceri, şi cei care mai târziu s-au despărţit de ereziile lui Luter, Calvin şi ale celorlalţi asemenea lor. Ei nau putut însă face aceasta deoarece în despărţirea lor de religia în care se născuseră, nu erau mânaţi de dragostea de adevăr, ci de lăcomie şi mândrie, după cum este scris: Vor fi între voi învăţători mincinoşi, care vor strecura eresuri perzătoare şi tăgăduind chiar pe Stăpânul Care ea răscumpărat, îşi vor aduce lor grabnică peire; şi mulţi se vor lua după învăţăturile lor rătăcite şi din pricina lor, calea adevărului va fi hulită; şi din pofta de avere şi cu cuvinte amegitoare, ei vă vor momi pe voi. (II Petru 2, 1-3) Fiind astfel născute din mândrie şi pofte păcătoase , sectele poartă în ele pecetea păcatului. Aşa cum am spus , ele sunt de fapt opusul a tot ce este Biserica. Biserica este una, şi ca fiinţă, şi ca învăţătură. Sectele sunt nenumărate şi de unitate. Biserica este Apostolică, atât ca origine, cât şi ca mărturie de credinţă. Sectele nu sunt de origine Apostolică şi nici nu respectă învăţătura Sfinţilor Apostoli. Nefiind Apostolice, nu au har, fiind astfel lipsite de orice fel de sfinţenie, mai ales că şi învăţătura lor este mincinoasă, iar între Dumnezeu şi diavol-tata minciunii-nu există nici o împărtăşire. Deci, fiind lipsite de har şi de sfinţenie, fiind lipsite de putere sfinţitoare, cei ce le aparţin sau li se alătură se găsesc într-o stare mai rea decât păgânii. Căci în vreme ce păgânii nu se pretind a fi adepţi a lui Hristos, sectanţii pretind aceasta. De aceia este mult mai greu ca ei să vină la adevăr şi în acelaş timp , prin învăţături greşite ei fac să fie hulit numele lui Dumnezeu printre păgâni, împrdicând creştinarea acestora. Spunem acestea cu durere , ştiind ca mulţi vor de asemenea cuvinte. Dar este obligatoriu să spunem adevărul, căci nu există altă cale spre Lumină Şi, trebue spus, am fost cât de delicaţi în exprimare am putut fi, fără să ne abatem de la adevăr . Ca să ne convingem de aceasta, este suficient să privim un exemplu foarte larg. Este vorba despre teroarea repetată, teroare de o răutate aproape incredibilă, pe care romano-catolicii şi apoi şi protestanţii şi neoprotestanţii au folosit-o în America drept „mijloc misionar”sau pur şi simplu „economic”şi „demografic”. Acesta a făcut ca păgânii amerindieni şi africani (aduşi ca robi în america) să îi pribească pe pretinşii adepţi a lui Hristos care îi terorizau ca pe nişte fiinţe ale întunericului,slujitori ai diavolilor şi fii ai Iadului. Ca urmare,sufletele distruse ale supraveţuitorilor au combinat păgânismul vechi cu erezia abătută asupra lor, năschind serie de culte întunecate.Adepţii lor aduc jertve diavoleşti , tăind cocoşi pe statuete ale lui Hristos, Maicii Domnului sau „sfinţilor” romano-catolici.Şi aceste blastfemii care în majoritatea cazurilor- se desfăşoară sub patrohajul direct sau indirect al unor culte aşa-zis creştine (romano-catolicism sau felurite secte)fac, evident ca numele lui Dumnezeu să fie hulit de niamuri. Este greu(dacă nu imposibil) de imaginat pentru un creştinpână la ce se poate ajunge în cadrul acestor culte ale întunericului. Oricum, ceia ce trebue de reţinut din aceste rânduri este în primul rând efectul distrugător al acestor secte pentru sufletele oamenilor. De aceia, e necesar să ne amintim pururea că doar Adevărul îl face pe om liber, în vreme ce minciuna îl face rob, rob al întunericului. A trăi în minciună este distrugător. Oricât ar fi învelită în ciocolată picătura de otravă, tot otrăvitoare rămâne. Mulţi îşi fac iluzii, crezând că aşa cum pe un vârf poţi ajunge pe mai multe căi, la fel şi la Dumnezeu poţi ajunge prin diferite religii. Comparaţia însă este complet falsă. Dacă vrei să urci pe un munte, cu jungle, prăpăstii, capcane şi multe alte primejdii, aşa cum este drumul spre Dumnezeu, înseamnă pieire. Învăţătura falsă este distrugere, aşa cum o hartă falsă va rătăci pe cei care îi urmează, ducâdu-i la pieire. Bazate pe mândrie, pe răstălmăciri ale Bibliei şi Istoriei, şi promovând valori false, sectele determină o evoluţie sufletească deviată a membrilor lor. Mândria devine ceva comun, şi ca urmare au loc noi şi noi dezbinări. Cei care se bazează pe o credinţă sinceră sunt până la urmă dezamăgiţi de ceia ce le oferă secta, dar fie renunţă să caute adevărul-epuizaţi de greutăţile şi ispitele vieţii, fie trec de la o sectă la alta într-o căutare perpetua,care cu greutate se întâmplă să ajungă la limanul adevărului. Sectele creiază astfel un univers haotic, plin de făgăduinţe atrăgătoare, dar fără împlinirea visată, cu tot felul de drumuri promiţătoare dar de fapt nu duc decât la irosire şi moarte. Culorile puternice cu care sectele îşi colorează promisiunile au efectul unor droguri pentru membrii lor. Desigur însă, efectul- ca şi în cazul medicamentelor şi drogurilor chimice-variază în funcţie de fiecare individ şi caracteristicile şi alegerile lui.Iar una din cele mai mari nenorociri ce se întâmplă multora dintre cei răniţi de minciunile ereziilor este aceia că, amăgiţi ori obosiţi de falsele lor promisiuni, ajung să nu mai aibă putere de descernământ nici pentru a crede în făgăduinţele cele adevărate ale lui Dumnezeu. Desigur, vorbim aici de ceia ce se întâmplă cu cei care caută sincer adevărul. Pentru cei care caută doar satisfacerea doar anumitor pofte, destule secte oferă doar ceia ce doresc. Ceia ce însiamnă, desigur, peirea lor (Psalm 9; 16) De aceia, se cuvine a-şi aminti fiecare acel cuvânt din vechime care spune „extra ecclesiam nulla salus”, adică „în afara bisericii nu este mântuire”. Şi cu totul adevărat este acest cuvânt. Căci dacă ar fi mântuire în afară de Biserică, atunci de ce ar mai fi venit Hristos şi ar fi întemeiat Biserica? Şi iarăşi se cuvine a-şi aminti fiecare de cuvântul ce zice că Biserica Dumnezeului Celui viu este stâlp şi temelie a adevărului (I Timotei 3;15) . Iar dacă este temelie, este neclintită în păstrarea adevărului şi aşa şi este, căci temelia ei (temelia temeliei) Este Hristos.

Prot. Victor Mihalachi