Îmi place gustul răutăţii!

0
351
Îmi place gustul răutăţii!
Din pacate chiar asa este! Imi place gustul rautatii. Vad lucrul acesta foarte bine la mine, il foarte bine si la cei dragi ai mei, il vad foarte bine la aproape toata lumea. Ne place sa auzim ce s-a mai intamplat rau prin lume. Divortul vedetelor, spaga functionarului public, sau furtul angajatului este pe gustul celor mai multi dintre noi, fara doar mici exceptii. Daca nu le-am mai auzi, ar fi prea multa monotonie in viata omului modern, care in general nu suporta linistea sufleteasca.Insa pentru cei cu pretentii duhovnicesti gustul raului transmis prin cea mai veche tehnologie wireless, adica barfa senzationala, are o nuanta mult mai subtila.Astfel, se uimeste inima noastra cand mai auzim de un „popă apostat”, de un ierarh ecumenist, si de cine stie ce semne care ne duc cu gandul ca sfarsitul lumii e aproape. Mai pe sleau vreau sa spun ca ni s-a rupt bariera iubirii, bariera firescului de a ne intrista imediat pentru persoana care este autoare a unui rau. Nu (mai) avem acel reflex dumnezeiesc de a ne intrista imediat dupa ce auzim de caderile cuiva, acel cuiva care desi este Ion cel beat de la televizor, profesorul sau doctorul care i-a spaga, seful sau seful de stat care injura, sau preotul care s-a ametit, totusi fiecare dintre acestia este aproapele nostru si pe acestia trebuie sa-i iubim cu bune si cu rele.In schimb noi am dobandit acest reflex dracesc de a afla cat mai multe lucruri rele despre ceilalti, cu care sa ne intarim convingerile ca „lumea e mai rea ca niciodată” si ca „sfârsitul e aproape”. Astfel ne amagim meditand cu o satisfactie ticaloasa, aproape de nesesizat, ca noi nu facem partasie cu relele din lume, cand tocmai si noi suntem coautori la raul din lume. Si tocmai aceasta ne face poate la fel de vinovati ca si cei care gresesc mult, pentru ca linistindu-ne cu gandul ca noi nu suntem ca acestia, ca noi tinem canoanele si ca facem milostenie, defapt suntem la fel ca fariseul fata de vames, si vai de noi, ca inima noastra e arama sunatoare si chimval rasunator. La cat rau vedem la ceilalti ar trebui sa stam mai mereu la rugaciune ca sa-i pomenim pe toti cei aflati in greseala si sa ne rugam pentru indreptarea acestora. Da, lumea e poate mai rea ca niciodata, iar vremurile sunt cum sunt, ultima suta de ani o demonstreaza fara echivoc, ne-au zis si sfintii parinti, o stim si noi pe propria piele, insa lucrul acesta este de plans iar nu de mirat in sinea noastra ca si cum „las’ ca eu mă sfinţesc, nu sunt ca ceilalti”. Daca mi-as iubi aproapele ca pe mine insumi, atunci intr-adevar m-ar durea inima la propriu sa-l vad pe Ion ca-i da in cap lui taicasu’ dupa un pahar de tuica, iar nu sa arunc cu pietrele judecatii in el, de parca as fi eu Judecatorul. M-ar durea inima si pentru „popa ereticul”, si pentru babele care isi dau coate la luat aghiazma, m-ar durea inima pentru toti ca si cum ar fi caderea mea. M-ar durea inima sa vad cum doi oameni se cearta pe strada, si m-as ruga pentru ei, chiar daca nu le stiu macar numele, in loc sa zic sec in sinea mea „vai cata rautate si nedreptate”. Sa nu ne amagim cu raul din lume, pentru ca nu stim cat bine face Dumnezeu pe usa din dos. De aceea ori de cate ori auzim ca cineva a facut ceva rau cuiva, daca nu ne doare inima pentru cel care a patit acel rau, dar si pentru cel care a facut raul, sau daca nu facem macar minimul de efort de a ne ruga pentru indreptarea acestora, sa stim ca suntem doar simpli farisei iar credinta noastra nu este lucratoare, si mai rau este ca dragostea noastra fata de aproapele este o simpla amagire. Sa invatam sa ne pese de toti si de toate precum si lui Dumnezeu ii pasa de toti si de toate. Noi nu am fost lasati de Dumnezeu ca spectatori la raul din jurul nostru, oricare ar fi el! Noi suntem lasati drept albine lucratoare ale iubirii! Si asa cum ne hranim cu iubirea la care am trudit, precum se hranesc albinele cu mierea la care au muncit, tot asa avem datoria sa hranim din iubirea lucrata si pe cei flamanzi din jurul nostru, precum si albinele hranesc cu miere mai mult pe altii decat pe ele. Sa invatam de la albine, caci ele nu culeg polen din flori uscate sau stricate, pentru ca mierea lor sa nu fie la fel de putreda ca si florile din care a fost cules polenul, ci tot timpul cauta polenul cel mai bun, din florile frumoase, ca astfel lucrarea lor sa fie buna, gustoasa si sanatoasa. Tot asa sa facem si noi: sa nu le cautam pe cele rele din oameni, ci sa le culegem pe cele bune, ca iubirea noastra sa fie dulce-parfumata iar nu roada stricata. Pentru a pune inceput bun, aceasta trebuie sa invatam noi defapt: gustul iubirii!
www.ortodoxiatinerilor.ro