Expertii OMS care au pornit lupta globala cu gripa noua, suspectati de coruptie

0
390
Experţii OMS care au pornit lupta globală cu gripa nouă, suspectaţi de corupţie
Pandemia de gripă porcină s-ar putea dovedi a fi una dintre cele mai „grandioase afaceri de corupţie din timpurile noastre”, afirmă ziarul danez „Information”. Jurnaliştii danezi au investigat relaţiile de afaceri dintre o serie de experţi ai Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii (OMS) şi unele dintre cele mai importante companii farmaceutice din lume, despre care afirmă că s-au îmbogăţit considerabil de pe urma vânzării de vaccinuri şi altor preparate împotriva virusului A(H1N1). În cadrul anchetei publicate de ziariştii danezi se afirmă că mulţi oameni de ştiinţă dintr-o serie de comisii ale OMS „încearcă să ascundă că se află, în secret, în serviciul marilor companii farmaceutice, de la care primesc bani în mod curent”. „Pe fondul crizei economice globale, panica şi isteria au cuprins lumea întreagă în legătură cu pandemia de gripă porcină. Întreprinderile farmaceutice lucrează în patru schimburi, însă nu fac faţă comenzilor, din lipsă de capacităţi. Unele state cumpără vaccinuri pentru toţi locuitorii ţării lor. În realitate, pandemia de gripă nouă este rezultatul unei campanii de PR (publicitate – n.r.) grandioase, la scară planetară”, este concluzia care se desprinde din investigaţia ziariştilor de la „Information”.
Guvernul olandez a iniţiat o anchetă oficială
Potrivit anchetei publicate de cotidianul „Information”, Organizaţia Mondială a Sănătăţii a decretat pandemia de gripă porcină „la presiunea consilierilor săi”, între care se numără şi expertul virusolog olandez Albert Osterhaus, poreclit de presă „Doctor Flu”. Guvernul olandez a iniţiat deja o anchetă oficială privind activitatea medicului virusolog, după ce în mass-media olandeză au apărut informaţii potrivit cărora Osterhaus este în solda mai multor companii care produc vaccinuri împotriva gripei porcine. Printre alţi consilieri ai OMC care au cerut decretarea situaţiei de pandemie figurează consultanţi plătiţi ai giganţilor Roche, RW Johnson, Glaxo Wellcome – SmithKline Beecham, firmele care au obţinut partea leului din comenzile de vaccinuri.
Comentând articolul din „Information”, Gregory Hartl, purtător de cuvânt al OMS, a afirmat că organizaţia „nu poate să renunţe la serviciile unor consultanţi prestigioşi în domeniu, numai pentru că ei sunt interesaţi financiar în promovarea uneia sau alteia dintre strategiile de combatere a unor maladii”.
Vânzarea vaccinurilor îi va „trata” pe producători de criză
În opinia experţilor consultaţi de ziariştii de la publicaţia daneză „Information”, vânzarea vaccinurilor împotriva „perfidului” virus A(H1N1) îi „va trata în principal pe producătorii din domeniu de consecinţele crizei economice globale”. Într-un an, sectorul va câştiga 7 miliarde de dolari şi se va situa pe locul trei mondial, din punctul de vedere al profitului. „Conform datelor OMS, victime ale virusului A(H1N1) au devenit până în prezent 6 mii de persoane pe plan mondial, în timp ce gripa de sezon face, în medie, 500 de mii de victime anual”, subliniază ziarul danez.
www.ziarullumina.ro