Decizia CEDO împotriva crucifixelor din scolile italiene de stat: Se pregateste interzicerea simbolurilor religioase în Europa?

0
395
Decizia CEDO împotriva crucifixelor din şcolile italiene de stat: Se pregăteşte interzicerea simbolurilor religioase în Europa?
Aşa cum o bună parte a societăţii româneşti este deja informată, în data de 3 noiembrie 2009 Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a comunicat hotărârea sa în cauza Lautsi contra Italia. La originea cauzei se află plângerea formulată de Soile Lautsi, de origine finlandeză, care a susţinut că prezenţa crucii în sălile de clasă ale şcolii publice la care învăţau cei doi copii ai săi constituie o ingerinţă incompatibilă cu libertatea sa de religie şi cu dreptul său ca părinte de a-şi educa copiii potrivit propriilor convingeri religioase şi filosofice (drepturi apărate de Convenţia Europeană a Drepturilor Omului).
Secţia a 12-a, care a adoptat această hotărâre, a fost constituită din 7 judecători, provenind din următoarele state membre ale Consiliului Europei: Belgia (preşedinta secţiei), Portugalia, Lituania (cea mai tânără judecătoare a Curţii), Serbia, Ungaria, Turcia, precum şi judecătorul reprezentând Italia (Vladimiro Zagrebelski).
Precizăm că legislaţia italiană impune prezenţa crucifixului în şcoli de aproape 150 de ani, respectivele prevederi legale fiind încă în vigoare.
Mai întâi, plângerea reclamantei a fost susţinută în faţa instanţelor naţionale italiene, care însă au respins-o, considerând crucifixul un simbol al istoriei şi culturii italiene şi, în consecinţă, al identităţii italiene, chiar un simbol al principiilor egalităţii, libertăţii şi toleranţei, precum şi al laicităţii statului, apreciindu-se că semnul crucii a devenit în timp una dintre valorile laice ale Constituţiei italiene, reprezentând valori ale vieţii civile.
În cadrul dezbaterilor în faţa Curţii Europene, reclamanta a subliniat că menţinerea legislaţiei privitoare la prezenţa crucifixului este moştenirea unei concepţii confesionaliste a statului din perioada în care romano-catolicismul era religie de stat.
Guvernul italian: mesajul crucii este un mesaj umanist
Guvernul italian a răspuns pe larg acestor acuzaţii, precizând că, chiar dacă crucea este, în mod cert, un simbol religios, ea cuprinde şi alte semnificaţii. Ea are, în egală măsură, o semnificaţie etică, care poate fi înţeleasă şi apreciată independent de adeziunea la tradiţia religioasă sau istorică, căci ea evocă principii ce pot fi împărtăşite şi de necreştini (nonviolenţa, egala demnitate a tuturor fiinţelor umane, justiţia, întâietatea individului asupra grupurilor şi importanţa liberului arbitru, separarea politicii de religios, dragostea faţă de aproapele până la iertarea vrăjmaşilor). În concluzie, valorile democratice de astăzi îşi au rădăcinile într-un trecut mai îndepărtat, cel al mesajului evanghelic. Mesajul crucii este, deci, un mesaj umanist, putând fi înţeles într-o modalitate independentă de dimensiunea sa religioasă, reprezentând un ansamblu de principii şi de valori formând baza democraţiilor noastre.
Guvernul a mai precizat că prezenţa crucii în şcoli este o simplă expunere, nimănui nefiindu-i cerut să-i adreseze nici cel mai mic semn de salut, de respect sau de simplă recunoaştere, şi cu atât mai puţin să rostească rugăciuni înaintea ei.
Guvernul italian a invocat, de asemenea, marja de apreciere recunoscută în mod tradiţional statelor în soluţionarea conform propriei tradiţii a unor probleme atât de complexe şi delicate, îndeaproape legate de cultură şi istorie, apreciind că expunerea unui simbol religios într-un spaţiu public nu excedează acestei marje de apreciere statală.
Guvernul italian a cerut Curţii să dea dovadă de prudenţă şi reţinere şi să se abţină să dea un conţinut precis principiului laicităţii statului, având în vedere că nu există un consens european privitor la maniera de a interpreta în concret noţiunea de laicitate, pentru a nu se ajunge la a interzice simpla expunere a unor simboluri. În caz contrar, Curtea va da un conţinut predeterminat principiului laicităţii, ceea ce se va împotrivi diversităţii legitime a abordării pe plan naţional a problemei şi va conduce la consecinţe imprevizibile.
CEDO: Crucea contravine pluralismului educativ
În susţinerea plângerii reclamantei a intervenit în cauză Monitorul Helsinki din Grecia, invocând o serie de concluzii ale unor specialişti ai OSCE contrare viziunii statului italian.
Faţă de toate aceste susţineri, Curtea a reţinut următoarele:
Respectarea convingerilor proprii ale părinţilor trebuie să fie posibilă într-un cadru educaţional capabil să asigure un mediu şcolar deschis şi încurajând incluziunea. Şcoala nu trebuie să fie teatrul activităţilor misionare sau al predicilor, ea trebuie să fie un loc de întâlnire a diferitelor religii şi convingeri filosofice, unde elevii pot dobândi cunoştinţe despre trecutul şi tradiţiile lor.
Statul are obligaţia de a veghea ca informaţiile sau cunoştinţele figurând în programele şcolare să fie difuzate de o manieră obiectivă, critică şi pluralistă.
Există o obligaţie pentru stat de a se abţine să impună, chiar şi indirect, credinţe în locuri unde persoanele sunt, în mod particular, vulnerabile. Şcolarizarea copiilor este un sector sensibil, căci aici puterea de constrângere a statului se impune asupra unor spirite cărora le lipseşte încă capacitatea critică care să le permită să se distanţeze în raport cu mesajul decurgând dintr-o alegere preferenţială manifestată de stat în materie religioasă.
În opinia Curţii, simbolul crucii are o mulţime de semnificaţii, între care semnificaţia religioasă este dominantă. Curtea consideră că prezenţa crucifixului în sălile de clasă merge dincolo de utilizarea simbolurilor în contexte istorice specifice. Prezenţa crucifixului poate fi interpretată cu uşurinţă de către elevii de toate vârstele ca un semn religios, şi ei să se simtă educaţi într-un mediu şcolar marcat de o religie anume.
Expunerea unuia sau mai multora simboluri religioase nu poate fi justificată nici de cererea unora dintre părinţi care doresc o educaţie religioasă conformă propriilor convingeri pentru copii lor, întrucât respectul convingerilor unor părinţi trebuie să aibă în vedere şi respectul convingerilor celorlalţi părinţi. Statul este obligat la neutralitate confesională în cadrul educaţiei publice obligatorii, unde prezenţa la cursuri este impusă indiferent de considerente religioase.
Curtea nu vede cum expunerea în sălile de clasă ale şcolilor publice a unui simbol care este uşor de asociat cu catolicismul (majoritar în Italia) poate servi pluralismului educativ care este esenţial în protejarea unei societăţi democratice.
Curtea apreciază că expunerea obligatorie a unui simbol al unei religii anume în sălile de clasă restrânge dreptul părinţilor de a-şi educa copiii conform propriilor convingeri, precum şi dreptul copiilor şcolarizaţi de a crede sau nu.
Ca urmare, Curtea a condamnat statul italian pentru încălcarea art. 2 al Protocolului 1, analizat împreună cu articolul 9 al Convenţiei.
Întrucât statul italian nu s-a arătat dispus să modifice dispoziţiile legale reglementând prezenţa crucifixelor în sălile de clasă, Curtea obligă statul italian la plata sumei de 5.000 de euro daune morale reclamantei.
Prezenta hotărâre poate fi atacată de statul italian în termen de 3 luni de la comunicare, iar în cazul în care cei cinci judecători care vor fi desemnaţi vor considera potrivit, va fi investită cu soluţionarea recursului Marea Cameră a Curţii.
Două viziuni radical diferite asupra rolului şi poziţiei creştinismului în viaţa Europei
Am prezentat pe larg această hotărâre a Curţii Europene a Drepturilor Omului atât datorită importanţei pentru întreaga Europă a subiectului analizat, cât şi pentru a familiariza pe cititor cu speţa în sine şi cu modalitatea de a judeca a Curţii.
Această hotărâre a produs vii reacţii în Europa, atât din partea statului italian şi Vaticanului, care au contestat-o vehement, cât şi din partea reprezentanţilor unor curente atee şi anticlericale, care au văzut în această hotărâre începutul pentru eliminarea orei de Religie din şcoli.
Dacă va deveni definitivă, această hotărâre prezintă pentru România o relevanţă specială în contextul disputelor privind prezenţa icoanelor în şcolile de stat, dispute ce păreau a fi definitiv tranşate prin soluţiile Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, prin care a fost anulată recomandarea Consiliului Naţional pentru Combaterea Discriminării ce impunea eliminarea icoanelor din şcolile de stat.
Trebuie însă semnalat că nu există o identitate între situaţia din cauza Lautsi c. Italia şi situaţia din România, întrucât în Italia crucifixele sunt impuse prin lege, iar în România icoanele au revenit în spaţiul şcolar prin acţiunea spontană a elevilor şi părinţilor acestora, după căderea comunismului. Consecinţa condamnării pentru Italia va fi obligarea la abrogarea legislaţiei care impune prezenţa crucifixelor în şcoli, pe când România, unde o astfel de obligaţie nu există, nu credem că ar putea fi obligată să adopte acte normative care să ducă la eliminarea icoanelor din şcoli.
Ceea ce pare însă să releve această hotărâre, chiar dacă nedefinitivă, este acuitatea cu care se confruntă două viziuni radical diferite în ceea ce priveşte rolul şi poziţia creştinismului în viaţa Europei. Această confruntare a fost foarte vizibilă cu ocazia redactării proiectului Constituţiei Europei unite, din anul 2003, text ce nu a mai fost în final adoptat, dar în care se dorea iniţial introducerea unei menţiuni speciale referitoare la rădăcinile creştine ale Europei. Acest lucru însă nu a fost posibil, dominând, ca şi în cazul de faţă, un curent ideologizat care, sub aparenţa neutralităţii, doreşte să impună o viziune specifică despre ceea ce înseamnă laicitatea puterii de stat.
O societate nu poate trăi fără simboluri
A fost şi este încă recunoscut pe plan european dreptul la existenţă unor particularisme la nivel naţional, recunoaşterea unei marje de apreciere statală în anumite domenii mai delicate, ţinând de cultură şi tradiţie, aspect invocat şi de statul italian în cauza Lautsi c. Italia. Uniunea Europeană prevede expres acest drept încă de la Tratatul de la Amsterdam, din 1997, unde s-a stabilit că „Uniunea respectă şi nu aduce atingere statutului de care beneficiază, în baza dreptului naţional, bisericile, sau asociaţiile, sau comunităţile religioase din statele membre”.
Cu toate acestea, se remarcă o tendinţă de uniformizare sub pretextul protejării pluralismului, precum şi de exilare a religiei în spaţiul privat (aspect privit în România, până acum, ca o caracteristică specific comunistă), iar hotărârea din cauza Lautsi c. Italia este o expresie a unei astfel de viziuni.
Suntem convinşi că nu numai oamenii politici sau instanţele judecătoreşti, ci şi teologii sau sociologii aşteaptă cu interes modul în care se va finaliza această cauză. Faţă de implicaţiile ei şi necesitatea unei dezbateri cât mai atente, se impune ca Marea Cameră a Curţii Europene a Drepturilor Omului să îşi asume răspunderea şi să ia în dezbatere această problemă, pentru a nu rupe dreptul de societate şi de valorile ei.
În concluzie, apreciem că o societate nu poate trăi fără simboluri, iar dacă simbolurile creştine vor fi excluse sau exilate în spaţiul privat, alte simboluri (comercial-consumiste, violente, nihiliste etc.) le vor lua locul, aducând cu sine valorile sau nonvalorile pe care le promovează.