Catolicii francezi practicanti, campioni in donatii de fonduri

0
354
Catolicii francezi practicanţi, campioni în donaţii de fonduri
Catolicii care merg la biserică în mod regulat sunt deosebit de generoşi, 82% dintre ei făcând donaţii regulate pentru Biserică, cât şi pentru organizaţii şi fundaţii umanitare, religioase sau nu, potrivit unui sondaj de opinie TNS-SOFRES publicat în această săptămână, în revista Pelerin.
Studiul se concentrează pe viitorul resurselor Bisericii şi, în special, pe taxele Bisericii (taxa veche), care reprezintă 30% din fondurile sale totale (228 milioane euro, dintr-un total de 700 milioane euro în 2008). Alte resurse provin din chete, jertfe la messă, moşteniri, lumânări, festivaluri, pelerinaje etc.
Conform sondajului, 42% dintre francezi fac cel puţin o dată pe an o donatie în numerar, în scopuri caritabile, umanitare şi / sau ale Bisericii, procentul crescând la 47% în rândul celor catolici – reprezentând 57% din numărul francezilor – şi la 82% în rândul catolicilor care merg la biserică în mod regulat.
Taxa Bisericii (darea inspirată de zeciuială), este plătită de către 13% dintre francezi, şi de 21% dintre catolici. Dintre aceştia, 67% dintre catolicii care merg la biserică o plătesc în mod regulat, dar numai 33% dintre cei ocazionali şi 10% dintre nepracticanţi.
Întrebaţi despre motivarea donaţiei faţă de biserică, au fost date următoarele răspunsuri:
– 35% dintre catolici au răspuns că „sprijină astfel prezenţa Bisericii în zona lor”
– 34% „toată lumea are datoria să ajute Biserica”
– 21% „Stiu că Biserica nu primeşte fonduri publice”
– 19% „Imi face plăcere să particip la viaţa Bisericii”, etc.
Dintre catolicii care nu achită taxa bisericii:
– 35% spun că „preferă să îşi ajute propriii copii sau rudele
– 23% au declarat că nu dispun de fonduri suficiente
– 20% au declarat că nu sunt „apropiaţi de religie”
– 13% „există cauze mult mai importante la care să aderăm
– 12% au declarat că au fost „dezamăgiţi de Biserică”
– 9% au spus că nu li s-a solicitat.
În ceea ce priveşte percepţia catolicilor francezi faţă de biserica lor:
– 46% consideră că dispun de mijloace limitate
– 42% cred că Biserica este „bogată”
– 39% cred că Biserica „joacă un rol important în societate”
– 50% dintre ei consideră că aceasta s-a „depărtat de oameni”.
Sondajul a fost realizat de TNS-SOFRES pentru Pelerin şi agenţia Via Magnificat (care oferă consultanţă eparhiilor, în ce priveşte comunicarea lor pe tema taxei bisericeşti), pe un eşantion reprezentativ din populaţie, de 1986 persoane de peste 18 ani, intervievaţi la domiciliul lor, în perioadele 9-10 septembrie şi mai apoi 25-28 septembrie.
www.lacasuriortodoxe.ro