**** Acatistul Sfântului Pahomie de la Gledin – 14 Aprilie

0
618
Acatistul Sfântului Pahomie de la Gledin
14 Aprilie

Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)

Rugăciunile începătoare, obligatorii:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!


Condac 1

Pe iubitorul de nevoinţe sihăstreşti şi ierarhul preaînţelept al Bisericii lui Hristos, pe Pahomie, floarea cea minunată a pământului Gledinului, să-l lăudăm după vrednicie, ca pe cel ce s-a învrednicit, prin harul lui Dumnezeu, a dobândi lucrarea rugăciunii celei curate şi a biruit uneltirile vrăjmaşilor. Pentru aceasta, într-un glas, cu bucurie să-i cântăm:

Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

 

Icos 1

Din pruncie ţi-ai împodobit viaţa cu virtuţile creştineşti; căci minunaţii tăi părinţi din Gledinul Bistriţei ţi-au sădit în suflet credinţa cea de viaţă dătătoare şi iubirea de Hristos, care te-au ajutat să-ţi aduci tinereţea ta prinos de bună mireasmă lui Dumnezeu. Pentru aceasta, vrednicule de laudă, Pahomie, îţi aducem cântarea aceasta:

Bucură-te, odraslă minunată a plaiurilor transilvane;

Bucură-te, că te-ai născut din părinţi binecredincioşi;

Bucură-te, că ai crescut sub adumbrirea Duhului Sfânt;

Bucură-te, că ai primit la botez numele Sfântului Apostol Petru;

Bucură-te, că din tinereţile tale te-ai aplecat spre nevoinţă;

Bucură-te, cel ce ai crescut în dreapta credinţă;

Bucură-te, că sufletul ţi-ai hrănit cu învăţăturile lui Hristos;

Bucură-te, că niciodată nu te-ai depărtat de dragostea Lui;

Bucură-te, că te-ai adăpat din izvoarele Duhului Sfânt;

Bucură-te, că de plăcerile lumeşti nu ţi-ai lipit sufletul;

Bucură-te, că viaţă plăcută lui Dumnezeu ai râvnit-o;

Bucură-te, că din tinereţe te-ai arătat apărător al dreptei credinţe;

Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

 

Condacul al 2-lea ;

Ascultând cuvântul Mântuitorului, care zice: „Cel ce voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie”, îndată ai părăsit locurile natale ale Gledinului şi ai plecat în lavra Neam-ţului, unde ţi-ai închinat viaţa slujirii lui Dumnezeu, potrivit rânduielilor părinteşti, cântând neîncetat: Aliluia!

 

Icosul al 2-lea

Dacă ai intrat în obştea fraţilor şi părinţilor din lavra Neamţului, ai cău-tat, ca un doritor de cele dumnezeieşti, să urmezi pravila Bisericii şi să te înduhovniceşti din viaţa călugărilor îmbunătăţiţi, dând slavă lui Dumnezeu pentru că ţi-a îndreptat paşii spre tot lucrul cel bun. Pentru aceasta, minunându-ne de râvna ta, Părinte, cu bucurie îţi cântăm:

Bucură-te, vistierie în care se aduna roadele Duhului Sfânt;

Bucură-te, că ai luat crucea şi I-ai urmat lui Hristos;

Bucură-te, tânăr înţelept lucrător al virtuţilor;

Bucură-te, suflet plin de mireasma Duhului;

Bucură-te, iconom al tainelor dumnezeieşti;

Bucură-te, floare a Gledinului răsădită în pământul Moldovei;

Bucură-te, purtătorul suferinţelor celor din Ardeal;

Bucură-te, râvnitor pentru casa Domnului;

Bucură-te, smerit ascultător faţa de mai-marii mănăstirii;

Bucură-te, împlinitor al sfaturilor părinţilor îmbunătăţiţi;

Bucură-te, că prin ascultare desăvârşită ai dobândit smerita cugetare;

Bucură-te, lucrător iscusit în via Domnului;

Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

 

Condacul al 3-lea

Văzând stareţul Ioan al Neamţului râvna ta pentru cele duhovniceşti, te-a împodobit cu schima călugăriei, pe care ai primit-o ca din mâna lui Hristos, iar după această chemare îngerească, mânat de dorirea bunătăţi-lor celor veşnice, te-ai angajat mai cu râvnă la lucrarea faptelor bune, cân-tand: Aliluia!

 

Icosul al 3-lea

Întărit fiind de puterea Duhului Sfânt dăruit la primirea chipului celui îngeresc în Lavra Neamţului, cu osârdie ai împlinit, sfinte părinte, porun-cile Evangheliei şi ai urmat calea sfinţilor cuvioşi, încât numele tău s-a făcut cunoscut între toţi fraţii şi părinţii mănăstirilor nemţene, pentru care îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, părinte bun, plin de mireasmă duhovnicească;

Bucură-te, suflet luminat de razele dumnezeirii,

Bucură-te, floare aleasă, udată de roua Duhului Sfânt;

Bucură-te, trandafir cu petalele în lumina necreată;

Bucură-te, că te-ai îmbrăcat cu virtuţile ca şi cu o haină;

Bucură-te, că postul şi rugăciunea ţi-au încununat viaţa;

Bucură-te, păstrător şi împlinitor al rânduielilor călugăreşti;

Bucură-te, pildă bună monahilor nevoitori;

Bucură-te, că te-ai deprins cu rugăciunea inimii;

Bucură-te, rugător fierbinte pentru neamul tău;

Bucură-te, bucuria călugărilor şi lauda ortodocşilor ardeleni;

Bucură-te, împlinitor al voii lui Dumnezeu;

Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

 

Condacul al 4-lea

Rugându-te neîncetat la icoana făcătoare de minuni a Preasfintei Năs-cătoare de Dumnezeu din Mănăstirea Neamţ, ai dobândit de la Preadulce-le ei Fiu, Hristos, putere şi har, prin care ai îndepărtat din viaţa ta ispitele şi uneltirile vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi, cântând neîncetat cântarea: Aliluia!

 

Icosul al 4-lea

Văzând înţelepciunea şi dreapta socoteală pe care ţi-a dat-o Dumnezeu, mitropolitul Moldovei te-a chemat la treapta sfântă a preoţiei, după care ai fost numit şi egumen al Mănăstirii Neamţ, vrednicule de laudă Părinte Pahomie, iubitorule de Hristos; pentru aceasta, primeşte de la noi, cântarea:

Bucură-te, vrednice slujitor al tainelor lui Dumnezeu;

Bucură-te, vas ales al Duhului Sfânt din Biserica lui Hristos;

Bucură-te, egumen înţelept şi candelă aprinsă în lavra Neamţului;

Bucură-te, luminător al monahilor şi pildă începătorilor;

Bucură-te, luptător neînfricat împotriva nedreptăţilor;

Bucură-te, că zbuciumul veacului tău nu te-a tulburat;

Bucură-te, că jugul lui Hristos cu cinste l-ai purtat;

Bucură-te, duhovnic iscusit pentru mulţi nevoitori;

Bucură-te, povăţuitor al voievozilor neamului tău;

Bucură-te, reazem al celor osteniţi ăi ajutător al săracilor;

Bucură-te, bun chivernisitor al treburilor mănăstireşti;

Bucură-te, iubitorule de înţelepciune şi linişte duhovnicească;

Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

 

Condacul al 5-lea

Precum cerbul care caută să se adape din izvoarele cele limpezi ale munţilor, aşa şi sufletul tău dorea să se adape din izvoarele nesecate ale liniştei sihăstreşti, Părinte Pahomie; pentru aceasta ai părăsit de bună voie ostenelile conducerii Mănăstirii Neamţ şi, cu binecuvântare, te-ai depărtat în singurătatea munţilor pentru a petrece împreună cu îngerii şi a-I cânta lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul a 5-lea

Purtător fiind de harul Duhului Sfânt şi având pururea în fiinţa ta con-ştiinţa prezenţei lui Dumnezeu, nu te-ai înfricoşat nicicum de ispitele şi primejdiile pustiei, ci te-ai ridicat ca un stâlp de foc arzând, pentru dra-gostea lui Hristos, prin rugăciune şi cugetare la cele cereşti. Pentru aceas-ta, te lăudăm, zicănd:

Bucură-te, că fiinţa ţi-a fost pătrunsă de dragostea Sfintei Treimi;

Bucură-te, pustnic desăvârşit şi alăută a Duhului;

Bucură-te, cel ce ai înflorit pustia ca şi crinul;

Bucură-te, neadormit rugător plin de putere dumnezeiască;

Bucură-te, minte trează şi plină de smerita cugetare;

Bucură-te, ochi lăuntric descoperitor al tainelor dumnezeieşti;

Bucură-te, cel ce harul l-ai dobândit prin rugăciune neîncetată;

Bucură-te, cel ce toată viaţa ţi-a fost ca o Sfântă Liturghie;

Bucură-te, cel ce ai împlinit voia lui Dumnezeu;

Bucură-te, că întru tine s-a împlinit chipul lui Hristos;

Bucură-te, că Muntele Chiriacu pe care ai sihăstrit Tabor s-a arătat;

Bucură-te, că Maica Domnului ţi-a fost ocrotitoare;

Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

 

Condacul al 6-lea

Nici asprimea iernii, nici viforul ispitelor, nici lipsurile pustiei nu te-au despărţit, minunate Părinte, de dragostea lui Hristos, Cel ce te-a iubit. Nevoinţele tale au întărit în credinţă şi răbdare pe ucenicii tăi, împreună nevoitori, Sofronie, Macarie şi Lazar, cu care îi cântai lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 6-lea

După o vreme, ai dorit să părăseşti ţinuturile nemţene, pentru a te îm-părtăşi din experienţa duhovnicească a părinţilor aflaţi în Lavra Pecerska din Kiev. Acolo l-ai cunoscut pe Sfantul Dimitrie al Rostovului, pe care l-ai avut povăţuitor şi împreună lucrător în cele duhovniceşti. Minunându-se de râvna ta pentru dobândirea sfinţeniei vieţii, îţi aducem această pioasă cântare:

Bucură-te, cel ce ai ascultat de glasul conştiinţei tale iluminată de Hristos;

Bucură-te, următor al Părinţilor pustiei şi iubitor de sfinţi;

Bucură-te, că ai cinstit, după cuviinţă, sfintele moaşte ale Lavrei Pecerska;

Bucură-te, pelerin în ţara Ucrainei dreptmăritoare;

Bucură-te, albină care aduni miere duhovnicească din florile pustiei;

Bucură-te, ucenic următor al Sfântului Dimitrie al Rostovului;

Bucură-te, cel ce ţi-ai împodobit cunoştintele din scrierile Sfinţilor Părinţi;

Bucură-te, cunoscător şi împlinitor al Sfintelor Scripturi;

Bucură-te, cel ce ai îndurat necazuri şi primejdii;

Bucură-te, că nu i-ai uitat niciodată pe fiii neamului tău;

Bucură-te, că viaţa ta aleasă a fost pildă monahilor ucraineni;

Bucură-te, că pribegia ca pe o jertfa sfântă ai închinat-o lui Hristos;

Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

 

Condacul al 7-lea

Împodobit cu noi învăţături şi daruri alese, ai revenit, Părinte Pahomie, din părţile Kievului în Munţii Neamţului, pentru a continua lucrarea de îndumnezeire a vieţii tale. Dar Dumnezeu, cunoscătorul inimilor, prin oa-menii Săi, te-a chemat la înalta slujire a arhieriei. Drept aceea, în vremuri de restrişte, ai primit spre păstorire Episcopia Romanului, pe care ai chi-vernisit-o cu dreaptă socoteală şi aleasă vrednicie, cântând lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 7-lea

Ca arhipăstor preaales al Bisericii lui Hristos şi lucrător al rugăciunii, i-ai cercetat, Părinte Pahomie, pe păstoriţii tăi asupriţi de grijile vieţii şi de năvălirile străinilor. Cu toţii s-au folosit de smerenia, răbdarea, poveţele şi ajutorul tău, Sfinte Părinte, sporindu-şi nădejdea în mila lui Dumnezeu. Pentru aceasta, cei care, prin rugăciunile tale, s-au învrednicit de darurile lui Hristos, te-au lăudat cântând unele ca acestea:

Bucură-te, destoinic ocârmuitor al Episcopiei Romanului;

Bucură-te, ctitor al multor biserici şi schituri;

Bucură-te, înzestrător al mănăstirilor sărace;

Bucură-te, ajutător al preoţilor asupriţi;

Bucură-te, sprijinitor al văduvelor şi orfanilor;

Bucură-te, că nu i-ai uitat pe cei din ţinutul Gledinului;

Bucură-te, păstrător al sfintelor tradiţii apostolice;

Bucură-te, apărător şi mărturisitor al dreptei credinţe;

Bucură-te, păstor cărturar al poporului binecredincios;

Bucură-te, ierarh iubitor de ţară şi de neam;

Bucură-te, pildă de îndelungă răbdare şi prieten al celor obidiţi;

Bucură-te, luminat povăţuitor al mântuirii;

Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

 

Condacul al 8-lea

Plinind toate cele de trebuinţă episcopiei încredinţate spre păstorire şi mistuit de dorul pustniciei, din lucrarea Duhului Sfânt, te-ai retras din scaunul vlădicesc al Romanului în liniştea codrilor munţilor Chiriacu, un-de, împreună cu ucenicii tăi ai zidit, spre lauda Maicii Domnului, Schitul Pocrov, cântându-I lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 8-lea

După mulţi ani de trudă misionară şi nevoinţă sihăstrească, încărcat de fapte bune, cu voia lui Dumnezeu, te-ai înstrăinat iarăşi de ţara natală în Lavra Pecerska, de unde Hristos, Ierarhe Pahomie, te-a mutat de la cele vremelnice la cele nepieritoare, dându-ţi cununa cea nevestejită a slavei Sale. Pentru aceasta, cu smerenie îţi cântăm:

Bucură-te, suflet încărcat de virtuţi, primit de Hristos în ceruri;

Bucură-te, cel ce ai lăsat Bisericii tale moştenire sfântă;

Bucură-te, fiu al Gledinuiui, ierarh al Romanului şi cetăţean al cerului;

Bucură-te, lauda cea de cinste a Bisericii strămoşeşti;

Bucură-te, cel pururea pomenit în tot ţinutul Ardealului;

Bucură-te, rugător fierbinte pentru neamul tău;

Bucură-te, reazem al Ortodoxiei şi candelă aprinsă în ţinutul Bistritei;

Bucură-te, ierarhe preastrălucit primit în ceata ierarhilor teologi;

Bucură-te, părinte iubitor de fii duhovniceşti şi împlinitori ai virtuţilor;

Bucură-te, slujitor la altarul Prea Sfintei Treimi;

Bucură-te, purtător al rugăciunilor noastre înaintea lui Dumnezeu;

Bucură-te, că lupta cea bună până la sfârşit ai luptat;

Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

 

Condacul al 9-lea

În Împărăţia cerurilor intrând, Sfinte Ierarhe Pahomie, te îndulceşti de răsplata veşnicelor bunătăţi ale Stăpânului tuturor, Hristos Dumnezeu, Cel ce te-a întărit în nevoinţele pustniceşti; iar acolo, Mărite mărturisito-rule şi mult nevoitorule, nu încetezi a-I mulţumi, lăudând, împreună cu îngerii, Treimea cea de o fiinţ şi nedespărţita, zicând: Aliluia!

 

Icosul al 9-iea

Deşi îngropat în pământ străin, Sfinte Pahomie, sufletul tău preamărit de Hristos veghează pururea asupra neamului românesc şi se roagă pentru sufletele noastre. Pentru aceasta, cei ce cinstim cu dragoste sfântă pome-nirea sa, cerem să ne izbăvească din nevoi şi din bântuielile vrăjmaşilor, ca să-i cântăm întru bucuria inimii:

Bucură-te, Sfinte Ierarhe, rugătorule fierbinte pentru neamul românesc

Bucură-te, tatăl orfanilor şi sprijinitorul oropsiţilor;

Bucură-te, apărătorul credinţei celei adevărate;

Bucură-te, că întreg Ardealul te cinsteşte după cuviinţă;

Bucură-te, că cinul monahal te are ca model;

Bucură-te, povăţuitorul pustnicilor şi nevoitorilor;

Bucură-te, icoana ierarhilor şi a preoţilor cucernici;

Bucură-te, prieten şi casnic al lui Dumnezeu;

Bucură-te, călăuza pelerinilor şi lumina orbilor;

Bucură-te, împreună vorbitorule cu îngerii;

Bucură-te, sfeşnic de lumină aprins din lumina lui Hristos;

Bucură-te, izvorul care adapă pe cei însetaţi de Dumnezeu;

Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

 

Condacul al 10-lea

Om al lui Dumnezeu şi credincioasă slugă, făclie duhovnicească şi stâlp al credinţei, râu nesecat al rugăciunii şi cămară preacurată a împăratului ceresc, potirul din care se revarsă peste noi roadele dragostei lui Hristos, Sfinte Ierarhe Pahomie, ajută-ne să biruim greutăţile vieţii, ca să-I putem cânta lui Hristos, împreună cu tine: Aliluia!

 

Icosul al 10-lea

Ca pe un zid tare împotriva ispitelor te avem pe tine, Sfinte Ierarhe Pahomie; roagă-te Mântuitorului Hristos pentru neamul românesc în care se preamăreşte numele Lui Dumnezeu, în Treime lăudat: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, ca întru bucuria inimii să-ţi cântăm:

Bucură-te, că numele tău este pomenit de toţi urmaşii tăi;

Bucură-te, luminător al Ortodoxiei şi apărător al adevărului;

Bucură-te, că în Schitul Pocrov se păstrează pravila rânduită de tine;

Bucură-te, cel ce întreţii focul cel sfânt în cămările cereşti;

Bucură-te, văzătorul tainelor dumnezeieşti;

Bucură-te, cel ce vezi pururi faţa blândului Iisus;

Bucură-te, că sub acoperământul Maicii Preacurate petreci în ceruri;

Bucură-te, împreună cu sfinţii îngeri vorbitorule;

Bucură-te, cel ce ai desţelenit pământul Moldovei;

Bucură-te, cu marele Pahomie împreună locuitor în , ceruri;

Bucură-te, încununarea tuturor sfinţilor români;

Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

 

Condacul al 11-lea

Mult îndurate Doamne şi Preamilostive, Dumnezeule, nu trece cu ve-derea suferinţele şi suspinele românilor ortodocşi din pământul Ardealu-lui, ci le ajută şi-i miluieşte după marea ta iubire de oameni, pentru rugă-ciunile Sfântului Ierarh Pahomie, alesul Tău, care îţi cântă, împreună cu cetele îngereşti: Aliluia!

 

Icosul al 11-lea

Tu ai fost păstorul cel bun, Sfinte Ierarhe Pahomie trimis de Dumnezeu în vremuri de grea încercare pentru poporul cel binecredincios pe care l-ai păstorit cu multă vrednicie, întru puterea Duhului Sfânt. Pentru aceasta, minunate Părinte, în semn de mulţumire şi recunoştinţă pentru toate învăţăturile şi rânduielile tale lăsate nouă moştenire, îţi cântăm:

Bucură-te, întâistătător între ierarhii Bisericii noastre;

Bucură-te, sfinte între sfinţii neamului românesc;

Bucură-te, cel ce n-ai ascuns lumina credinţei sub obroc;

Bucură-te, stea răsărită în pământul Gledinului;

Bucură-te, turn al Ortodoxiei şi stâlp al Bisericii;

Bucură-te, înţelept păstor ce ai semănat sămânţa cea bună în ţarina Ortodoxiei;

Bucură-te, mărgaritar de mult preţ aşezat în siragul ierarhilor;

Bucură-te, cel ce stai în ceata mărturisitorilor, mărind pe Dumnezeu;

Bucură-te, prieten al lui Hristos şi frate al nostru;

Bucură-te, dătător de bunătăţi cereşti credinciosilor;

Bucură-te, nădejdea sihaştrilor şi bucuria monahilor;

Bucură-te, biruitorul nedreptăţilor şi pacea celor obidiţi;

Bucură-te, sprijinitorul bătrânilor şi miluirea săracilor;

Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

 

Condacul al 12-lea

Lumină din lumina lui Hristos aprinde în sufletul nostru, Sfinte Ierarhe Pahomie, ca să putem merge pe calea adevărului şi să biruim în luptă îm-potriva vrăjmaşilor văzuţi şi nevăzuţi. Întinde-ne nouă mână de ajutor şi risipeşte tulburările dintre noi, ca să nu pierim în iureşul ispitelor, ci, bucurându-ne, să-I cântăm împreună cu tine lui Dumnezeu: Aliluia!

 

Icosul al 12-lea

Ca pe o comoară de mult preţ te are pe tine Biserica noastră dreptmări-toare, Sfinte Ierarhe Pahomie; căci viaţa ta curată şi neprihănită a fost pil-dă vie pustnicilor, monahilor, preoţilor şi credincioşilor, iar numele tău s-a făcut cunoscut în toată lumea ortodoxă. De aceea, aducându-ţi mulţu-mire pentru binefacerile pe care ni le trimiţi din ceruri de la Preamilosti-vul Dumnezeu, îţi cântăm unele ca acestea:

Bucură-te, rugător fierbinte pentru cei ce cinstesc cu evlavie pomenirea ta

Bucură-te, grabnic folositor celor ce aleargă la tine cu credinţă;

Bucură-te, potirul binecuvântării şi mijlocitorul harului;

Bucură-te, tămăduitorul bolilor nevindecate şi alinarea suferinţelor;

Bucură-te, luminarea pruncilor şi înţelepciunea tinerilor;

Bucură-te, risipitor al furtunilor şi aducător de roadă pământului;

Bucură-te, dătătorule de bucurie pentru cei întristaţi;

Bucură-te, purtătorul suferinţelor fraţilor ardeleni;

Bucură-te, suflet încărcat de darurile Sfântului Duh;

Bucură-te, cădelniţă care porţi focul dumnezeirii;

Bucură-te, nădejdea mântuirii noastre;

Bucură-te, sprijinul nostru în ziua Judecăţii lui Hristos;

Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

 

Condacul al 13-lea

O, Sfinte Ierarhe Pahomie, podoaba sihaştrilor, omul , rugăciunii, păs-torul cel bun al turmei celei cuvântătoare, mărturisitorul adevărului şi lau-da Ortodoxiei, cel ce ai primit de la Hristos cununa bunătăţilor celor veş-nice, primeşte şi de la noi, nevrednicii şi păcătoşii, această smerită cântare şi fii mijlocitor către Înduratul Dumnezeu ca să ne izbăvească de focul cel veşnic, iertându-ne păcatele, că împreună cu tine, să-I cântăm: Aliluia! (de 3 ori).

 

Apoi, iarăşi se zice

Icosul 1

Din pruncie ţi-ai împodobit viaţa cu virtuţile creştineşti; căci minunaţii tăi părinţi din Gledinul Bistriţei ţi-au sădit în suflet credinţa cea de viaţă dătătoare şi iubirea de Hristos, care te-au ajutat să-ţi aduci tinereţea ta prinos de bună mireasmă lui Dumnezeu. Pentru aceasta, vrednicule de laudă, Pahomie, îţi aducem cântarea aceasta:

Bucură-te, odraslă minunată a plaiurilor transilvane;

Bucură-te, că te-ai născut din părinţi binecredincioşi;

Bucură-te, că ai crescut sub adumbrirea Duhului Sfânt;

Bucură-te, că ai primit la botez numele Sfântului Apostol Petru;

Bucură-te, că din tinereţile tale te-ai aplecat spre nevoinţă;

Bucură-te, cel ce ai crescut în dreapta credinţă;

Bucură-te, că sufletul ţi-ai hrănit cu învăţăturile lui Hristos;

Bucură-te, că niciodată nu te-ai depărtat de dragostea Lui;

Bucură-te, că te-ai adăpat din izvoarele Duhului Sfânt;

Bucură-te, că de plăcerile lumeşti nu ţi-ai lipit sufletul;

Bucură-te, că viaţă plăcută lui Dumnezeu ai râvnit-o;

Bucură-te, că din tinereţe te-ai arătat apărător al dreptei credinţe;

Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

 

Condac 1

Pe iubitorul de nevoinţe sihăstreşti şi ierarhul preaînţelept al Bisericii lui Hristos, pe Pahomie, floarea cea minunată a pământului Gledinului, să-l lăudăm după vrednicie, ca pe cel ce s-a învrednicit, prin harul lui Dumnezeu, a dobândi lucrarea rugăciunii celei curate şi a biruit uneltirile vrăjmaşilor. Pentru aceasta, într-un glas, cu bucurie să-i cântăm:

Bucură-te, Părinte Pahomie, ierarhe preaînţelepte!

 

RUGĂCIUNE

O, Sfinte Ierarhe Pahomie, care cu darul lui Dumnezeu din tinereţile tale ai ales calea cea sfântă a desăvârşirii, iar Preabunul si Milostivul Dumnezeu a binevoit să te cinstească pe pământ şi în cer, plecând genun-chii noştri, te rugăm: auzi-ne şi pe noi, nevrednicii şi păcătoşii, care în-drăznim să venim cu toată evlavia şi smerenia către tine, ca să te rogi Preaînduratului Dumnezeu, ca şi nouă să ne ajute cu mila şi cu îndurările Sale şi, prin rugăciunile tale, să mergem pe calea cea sfântă a poruncilor Lui şi din toată inima să ne silim a lucra cele bune spre folosul sufletelor noastre. Fie ca, prin sfintele tale rugăciuni, să dobândim iertare pentru pă-catele, fărădelegile şi neputinţele noastre, ca să-ţi mulţumim după vredni-cie şi să ne închinăm cu inimă curată Celui ce te-a preamărit în ceruri, Dumnezeu, Cel în Treime lăudat: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh, în vecii vecilor. Amin.