**** Acatistul Sfântului Ioan Casian – (29 februarie)

0
663
 Acatistul Sfântului Ioan Casian
(29 februarie)


Acatist – Orice astfel de rugăciune specială, poartă numele de Acatist. Prin numele de ACATIST se înţelege „Rugăciune citită în picioare”, deci este o rugăciune care se citeşte obligatoriu în picioare sau stând în genunchi, dar numai după rostirea rugăciunilor începătoare! (indiferent de numele Sfinţilor cărora se adresează!)

Rugăciunile începătoare, obligatorii:

În numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh. Amin

Slavă Ţie, Dumnezeul nostru, Slavă Ţie!

Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni eşti şi toate le plineşti, Vistierul bunătăţilor şi Dătătorule de viaţă, vino şi Te sălăşluieşte întru noi şi ne curăţeşte de toată întinăciunea şi mântuieşte, Bunule, sufletele noastre.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Sfinte Dumnezeule, Sfinte tare, Sfinte fără de moarte, miluieste-ne pe noi.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Preasfântă Treime, miluieşte-ne pe noi. Doamne, curăţeşte păcatele nostre, Stăpâne, iartă fărădelegile noastre; Sfinte, cercetează şi vindecă neputinţele noastre, pentru numele Tău.

Doamne miluieşte, Doamne miluieşte, Doamne miluieşte.

Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh, şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

Tatăl nostru, Carele eşti în ceruri, sfinţească-se numele Tău, vie împărăţia Ta, facă-se voia Ta, precum în cer aşa şi pe pământ. Pâinea noastră cea spre fiinţă dă-ne-o nouă astăzi. Şi ne iartă nouă greşelile noastre, precum şi noi iertăm greşiţilor nostri. Şi nu ne duce pe noi în ispită, ci ne izbăveşte de cel viclean. Ca a Ta este Împărăţia şi puterea şi slava, acum si pururea şi în vecii vecilor Amin.


Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluieşte-mă pe mine păcătosul!

Condac 1

Pentru iubirea desăvârşită viaţa cea stricăcioasă lăsând, pe de-a-ntregul te-ai adus lui Hristos cel dorit. Căci arvuna Duhului luând, ai întărit Biserica întru dragostea Preasfintei Treimi şi chipul vieţii monahiceşti ca o flacără l-ai răspândit să lumineze marginile lumii. Pentru aceasta te lăudăm pe tine şi cu mulţumire cântăm:

Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţă de mult preţ a neamului românesc!


Icos 1

Din Dobrogea şi neamul străromân moştenirea pământească ai luat, şi învăţătură aleasă la şcolile timpului dobândind te-ai aprins de dorirea dumnezeiască. Drept aceea toate lăsând, ai urmat lui Hristos împreună cu prietenul tău Gherman. Aşa ai ajuns călugăr într-o mânăstire din Betleem, ştiinţa duhovnicească în lucrarea vieţii de obşte deprinzând. Pentru aceasta după cuviinţă îţi strigăm:

Bucură-te, dorire după Hristos

Bucură-te, cugetare învăpăiată de har

Bucură-te, agonisire a aurului Scripturii

Bucură-te, păzire a curăţiei inimii

Bucură-te, însetare după lumina sfinţeniei

Bucură-te, închinătorule în duh şi adevăr

Bucură-te, nădejde a înfierii dumnezeieşti

Bucură-te, simţire a tainei peste fire

Bucură-te, dragoste apostolică şi rai al smereniei

Bucură-te, minte mişcată de suflarea Duhului Sfânt

Bucură-te, suflet şi trup făcute cer nou şi pământ nou

Bucură-te, isihie, liturghisire neîncetată

Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!


Condac 2

Cu râvnă sfântă ai plecat ai plecat împreună cu Gherman în sihăstriile Egiptului în căutarea sfinţilor pustnici. Şi împărtăşindu-vă de taina vieţii lor ascunse cu Hristos în Dumnezeu, aţi păzit cuvintele lor în inimă, cu bucurie cântând: Aliluia!


Icos 2

Moştenire sfântă ne-ai lăsat, Părinte Ioane, celor încercaţi de multe dureri, lipsuri şi ispite, în Aşezămintele şi Convorbirile duhovniceşti. Aşa ne-ai învăţat să murim păcatului ca Domnul să ne fie lumina şi viaţa şi bucuria veşnică. Pentru aceasta îţi cântăm:

Bucură-te, pâine a smereniei şi vin al iubirii de Dumnezeu

Bucură-te, dar adus pe altarul cel mai presus de ceruri

Bucură-te, zugrav iscusit al dragostei Sfintei Treimi

Bucură-te, tâlcuitor al purtării de grijă dumnezeieşti

Bucură-te, călăuză de la iadul deznădejdii la raiul smereniei

Bucură-te, chip luminat de prezenţa lui Hristos

Bucură-te, carte vie în care se scriu cuvintele Duhului

Bucură-te, memorie făcută pământ de rai

Bucură-te, chivot al voii dumnezeieşti

Bucură-te, voire închinată la hotarul veşniciei

Bucură-te, locaş însufleţit al vederii Lui Dumnezeu

Bucură-te, conştiinţă a chipului lui Dumnezeu

Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!


 

Condac 3

De la Avva Pafnutie ai învăţat a face loc în vasul pământesc slavei Sfintei Treimi prin întreită renunţare: la bunurile şi măririle lumeşti, la obiceiurile, patimile şi atracţiile vechi ale trupului şi sufletului şi la toate cele trecătoare. Şi astfel jertfă vie aducându-te cântai cu bucurie: Aliluia!


Icos 3

La sfatul Avvei Iosif, şapte ani ai rămas în Egipt împreună cu Sfântul Gherman, culegând de la sfinţii nevoitori roadele Pomului vieţii. Apoi aţi ajuns în pustia Sketică, unde cerul şi pământul sărbătoreau pregustarea întâlnirii celei de la hotarul veşniciei.

Bucură-te, braţe libere de griji şi dobândiri trecătoare

Bucură-te, braţe întinse pe crucea dragostei

Bucură-te, braţe deschise spre a îmbrăţişa necuprinsul

Bucură-te, braţe ce cuprind lumea şi o aduc lui Dumnezeu

Bucură-te, vas al comorilor pustiei

Bucură-te, vas al moştenirii sfinte

Bucură-te, loc al păcii

Bucură-te, icoană vie, vedere din locul lui Dumnezeu

Bucură-te, trup purtat de suflet

Bucură-te, suflet purtat de harul lui Dumnezeu

Bucură-te, pământ urcat la cer

Bucură-te, cer întrupat

Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!


Condac 4

Din pricina învinuirilor nedrepte la care erau supuşi monahii din Egipt aţi părăsit locul pustniciei şi aţi plecat la Constantinopol, la Sfântul Ioan Gură de Aur. De la el ai primit harul slujirii diaconeşti şi lângă el ai sporit în cuvânt şi în har, în lucrare şi în isihie. Iar după exilul lui ai ajuns la Roma împreună cu Gherman, spre a vesti pătimirile părintelui celui de Dumnezeu insuflat al Bisericii, împreună cu care în duh neîncetat cântaţi: Aliluia!


Icos 4

Mare a fost dragostea ta pentru dumnezeiescul Părinte în mâinile căruia te-ai adus ca o prescură lui Hristos. Aşa te-ai încredinţat lui Dumnezeu, învăţând pătimirea de bunăvoie pentru dragostea Lui şi iubirea de vrăjmaşi, pentru care, minunându-ne, îţi cântăm:

Bucură-te, primire a cuvântului din gura cea cu totul de aur

Bucură-te, ucenic crescut prin har la măsura de fiu

Bucură-te, fiu îmbrăcat în slava părintelui tău

Bucură-te, fiu al lui Dumnezeu născut în Duhul

Bucură-te, urmare a părintelui tău în adâncurile tainei dumnezeieşti

Bucură-te, urmare a lui în adâncurile suferinţei

Bucură-te, urmare a lui în slava învierii

Bucură-te, creştere în Trupul lui Hristos la măsura desăvârşirii

Bucură-te, rod al Liturghiei dumnezeieşti

Bucură-te, ascultare mişcată de nădejde, credinţă şi iubire

Bucură-te, deprindere a lucrării teandrice

Bucură-te, conştiinţă mărturisitoare a pecetei dumnezeieşti

Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!


Condac 5

Harul liturghisirii preoţeşti l-ai îmbrăcat la Roma, după care ai revărsat în cuprinsul Galiei izvoarele vii şi bogăţia darurilor pustiei. Pe toate le-ai rânduit cu dreaptă socoteală după firea şi puterea celor ce primeau, treptele nevoinţei şi contemplării săpând spre suirea neînşelată la măsura desăvârşirii. Iar cei ce luau de la tine cu credinţă leacurile duhovniceşti şi urmau căile vindecării de păcate cu mulţumire strigau: Aliluia!


Icos 5

Plecând din inima neamului şi pământului românesc, drumul tău a unit ca o cruce de taină Răsăritul şi Apusul Bisericii drept-slăvitoare, spre slava Sfintei Treimi. Aşa pretutindeni ai împărţit cu bună pricepere comorile pustniciei, întărind pe toţi în conştiinţa menirii de taină a asemănării dumnezeieşti.  Pentru aceasta îţi strigăm:

Bucură-te, surpătorule al celor opt patimi de căpătâi

Bucură-te, sfărâmare a zăvoarelor păcatului

Bucură-te, privire ce spulberă negrele întunecimi

Bucură-te, pajişte împodobită cu florile ştiinţei

Bucură-te, minte văzătoare prin ocheanul inimii

Bucură-te, inimă văzătoare prin lumina Duhului

Bucură-te, rodire a Împărăţiei prin adâncă răbdare

Bucură-te, dobândire a Duhului prin înfrânare

Bucură-te, înălţare peste tulburările patimii prin umilinţă

Bucură-te, dobândire a harului prin milostivire

Bucură-te, priveghere întru cunoştinţa prezenţei lui Hristos

Bucură-te, tăcere lucrătoare a cuvântului dumnezeiesc

Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!


Condac 6

Mare este ajutorul tău, Sfinte, către noi, cei loviţi de tot felul de ispite şi necazuri, care te chemăm cu credinţă şi urmăm călăuzirile tale de Dumnezeu insuflate. Şi cu toate că suntem nevrednici, cu mijlocirile tale îndrăznim să întoarcem prin pocăinţă viaţa noastră spre Hristos, Răsăritul cel de Sus şi Izvorul milostivirii, cântând împreună cu tine: Aliluia!


Icos 6

Greu este jugul lăcomiei ce înăbuşă râvna dumnezeiască şi se face pricină a înclinărilor pătimaşe, drept aceea ne-ai învăţat, Părinte Ioane, a-l schimba pe jugul cel uşor al curăţiei inimii prin stingerea îmboldirilor aprinse ale trupului, mărturisirea conştiinţei şi umilinţa ce vine din ascultare. Iar prin postul sufletului şi trupului să arătăm dorul după dumnezeiasca împărtăşire în libertatea duhului, de care şi noi însetând cântăm:

Bucură-te, cercetare a conştiinţei ce smulgi spinii păcatului

Bucură-te, răbdare şi osteneală ce chemi mintea din cutreierul nestatornic

Bucură-te, căinţă a inimii ce sfărâmi împietrirea sufletului

Bucură-te, frică de Dumnezeu ce nu părăseşti cuvântul dragostei Lui

Bucură-te, rugăciune stăruitoare ce răzbaţi prin viforul ispitelor

Bucură-te, hrănire din laptele Scripturii şi mierea Tradiţiei sfinte

Bucură-te, postire născătoare de cumpătare şi înnoire a simţurilor

Bucură-te, vedere a lumii în icoana iubirii dumnezeieşti

Bucură-te, feciorie lucrătoare a tainei întrupării lui Dumnezeu

Bucură-te, punere a nădejdii în milostivirea de Sus

Bucură-te, închinare de sine primitoare a lucrării Sfintei Treimi

Bucură-te, curăţire a altarului lăuntric spre primirea Tainelor dumnezeieşti

Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!


Condac 7

Urmând predania bătrânilor ne-ai învăţat atât curmarea mişcărilor demonice împotriva firii cât şi supunerea mişcărilor fireşti faţă de voia şi lucrarea dumnezeiască mai presus de fire. Şi îndemnai astfel să ne împlinim menirea, depăşind cele ale firii în Trupul lui Hristos şi în unire cu Sfânta Treime, cântând împreună cu sfinţii: Aliluia!


Icos 7

Ai vădit, părinte Ioane, lucrarea duhurilor răutăţii ce însoţesc cele opt patimi de căpătâi: duhul lăcomiei, duhul desfrânării, duhul iubirii de argint, duhul mâniei, duhul tristeţii, duhul neliniştii, duhul slavei deşarte şi duhul trufiei. Şi curăţind rănile patimilor, ai pus peste ele balsamul virtuţilor şi legătura dragostei, ca să aflăm vindecare şi mângâierea desăvârşirii, cu bucurie cântând:

Bucură-te, păzire a inimii de răsărirea gândurilor răutăţii

Bucură-te, gătire prin înfrânare a locaşului slavei

Bucură-te, feciorie, taina naşterii duhovniceşti

Bucură-te, trup şi suflet făcute icoană a sălăşluirii dumnezeieşti

Bucură-te, sfinţire a omului întreg după voia Sfintei Treimi

Bucură-te, nimicire a idolilor gândiţi şi simţiţi înaintea chipului lui Dumnezeu

Bucură-te, dezlipire cu duhul de agonisiri şi sălăşluire în hotarul veşniciei

Bucură-te, blândeţe şi răbdare întru nădejde, pământ al rodirii sfinte

Bucură-te, lepădare a întristării lumii pentru întristarea după Dumnezeu

Bucură-te, întristare zămislită din pocăinţă şi dorirea desăvârşirii

Bucură-te, isihie, rod al credinţei lucrătoare prin iubire

Bucură-te, micşorare de sine pentru arătarea slavei lui Dumnezeu

Bucură-te, surpare prin smerenie a înălţărilor trufiei

Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!


Condac 8

Ai înfiinţat la Marsilia, Cuvioase Ioan, două mânăstiri de obşte, una de bărbaţi şi una de femei, răsădind cu duhovnicească pricepere tradiţia monahală a părinţilor din Egipt în specificul locului şi firii locuitorilor din Galia. Pe acestea trecându-le prin inima ta de Părinte şi firea neamului românesc, s-a arătat unicul chip al Împărăţiei într-o nouă icoană a cântării neîncetate de: Aliluia!


Icos 8

La rugămintea Sfântului Castor ai alcătuit, Părinte, Aşezămintele Cenobitice, arătând că măsura desăvârşirii stă în împlinirea poruncii dumnezeieşti cu dreaptă socoteală şi după putere, chiar dacă mijloacele nu sunt aceleaşi. Aşa ai arătat că pogorămintele referitoare la orânduirea vieţii creştine nu înseamnă o schimbare a ţintei, nici a treptelor de atins, ci o împropriere a tradiţiei Bisericii în diferite caractere unite în aceeaşi icoană a comuniunii în Duhul Sfânt.

Bucură-te, iconar fidel erminiilor sfinte

Bucură-te, zugrav al aceluiaşi chip într-o nouă icoană

Bucură-te, înzestrare a Galiei cu armătură duhovnicească

Bucură-te, cuvânt purtător al apei duhovniceşti a pustiei

Bucură-te, începător al monahismului din Apus

Bucură-te, vistierie a comorilor Răsăritului

Bucură-te, purtător al Căii, Adevărului şi Vieţii

Bucură-te, cuvântător de Dumnezeu din plinătatea harului

Bucură-te, lucrător al curăţirii dumnezeieşti

Bucură-te, zugrav al contemplării dumnezeieşti

Bucură-te, liturghisitor al unirii dumnezeieşti

Bucură-te, candelă nestinsă la icoana Întrupării

Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!


Condac 9

Mare taină e libertatea omului dată în însăşi pecetea chipului divin, desăvârşită în dialogul dragostei şi împreună-lucrarea cu Dumnezeu. Iar viaţa veşnică este însăşi părtăşia la iubirea Sfintei Treimi, în bucuria veşnică şi pacea cântării de: Aliluia!


Icos 9

Râvnei Sfinţilor Capadocieni şi a Sfântului Ioan Gură de Aur ai urmat ridicând cuvântul împotriva celor ce susţineau o separare adâncă între firea omenească şi harul divin. Aşa ai arătat că, deşi tot darul desăvârşit şi tot harul vin de la Dumnezeu, libertatea omului zidit după chipul Lui este chemată să răspundă şi să conlucreze cu harul pentru a produce în suflet roadele virtuţilor şi a se împlini în împărtăşirea dumnezeiască.

Bucură-te, urmaş adevărat al Sfinţilor Apostoli

Bucură-te, ferire de învrăjbire cu smerenie evanghelică

Bucură-te, depărtare cu duhul de tulburare şi certuri

Bucură-te, primire a harului pe măsura credinţei

Bucură-te, învăţătură temeluită pe cuvântul lui Dumnezeu

Bucură-te, împreună-lucrător cu Hristos

Bucură-te, statornicie în dreapta credinţă

Bucură-te, pace nesurpată şi blândeţe moştenitoare a raiului

Bucură-te, mărturisire a vieţii ca dialog şi participare

Bucură-te, învăţător al nevoinţei duhovniceşti

Bucură-te, laudă a milostivirii dumnezeieşti

Bucură-te, zugrăvire a chipului omului după erminia Sfinţilor Părinţi

Bucură-te, liturghisire a darului şi primire a harului lui Dumnezeu

Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!


Condac 10

Stâlp al Bisericii te-ai arătat, Părinte Ioane, când la cererea viitorului papă Leon cel Mare al Romei ai alcătuit o ultimă scriere: Despre Întruparea Domnului, împotriva lui Nestorie, punând o piatră de temelie pentru Sinodul al III-lea Ecumenic din Efes, ţinut cu un an mai târziu. Pentru aceasta ca pe un dumnezeiesc părinte şi alăută a dogmelor insuflate te cinstim, şi împreună cu tine cântăm lui Dumnezeu: Aliluia!


Icos 10

Pe Maica Domnului ai mărturisit-o Născătoare de Dumnezeu iar pe Hristos Dumnezeu adevărat şi om adevărat. Aşa ai arătat că îndumnezeirea nu este o simplă imitare săvârşită de om ca după un model exterior, ci rodul lucrării divine împărtăşite în taina dragostei. Pentru aceasta îţi strigăm:

Bucură-te, alăută a tainei Treimii

Bucură-te, piatră a mărturisirii Întrupării

Bucură-te, piatră la temelia Bisericii

Bucură-te, laudă a naşterii dumnezeieşti din Fecioară

Bucură-te, cinstitor al măririi Născătoarei de Dumnezeu

Bucură-te, conglăsuitor cu Apostolii

Bucură-te, râu al teologhisirii insuflate

Bucură-te, călăuzitorule pe calea mântuirii

Bucură-te, apărătorule al dreptei credinţe

Bucură-te, purtătorule de Dumnezeu şi grabnic ajutătorule

Bucură-te, văzătorule de Dumnezeu şi degrab luminătorule

Bucură-te, iubitorule de Dumnezeu şi de oameni

Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!


Condac 11

Până la capăt ai rămas statornic în dreapra credinţă a Bisericii, păzind nesecat izvorul isihiei dumnezeieşti, Cuvioase Ioan Casian, drept pentru care încă în viaţă fiind ai fost cinstit ca sfânt şi după mutarea ta izvoare de har ai revărsat spre mângâierea celor ce cântă: Aliluia!


Icos 11

Cum vom putea lăuda după vrednicie minunile tale, Părinte Ioane, că nu ne laşi în grelele încercări la care suntem supuşi şi ca pe o gură de rai ne-ai lăsat sfintele tale moaşte, spre mărturia vieţii nestricăcioase întru slava Sfintei Treimi. Fii dar grabnic sprijinitor şi tămăduitor al celor ce aleargă la tine şi cu credinţă cântă:

Bucură-te, chip împlinit în asemănarea dumnezeiască

Bucură-te, rod al pomului Vieţii

Bucură-te, prescură liturghisită de Hristos a neamului românesc

Bucură-te, purtător al crucii de moştenire a acestui pământ

Bucură-te, purtător al crucii omenirii suferinde

Bucură-te, izvor al tămăduirii

Bucură-te, părinte ce naşti în fii duhul mântuirii

Bucură-te, inimă de părinte, îmbrăţişare peste fire

Bucură-te, inimă de fiu în care bate dumnezeiasca iubire

Bucură-te, grijă părintească faţă de toţi cei necăjiţi

Bucură-te, ieşire în căutarea celor rătăciţi

Bucură-te, întâmpinare a fiilor risipitori

Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!


Condac 12

Cu adevărat vă cinstim, Sfinte Ioane şi Sfinte Gherman, împreună cu primul vostru dascăl şi învăţător, Sfântul Ierarh Teotim I al Tomisului, ca pe o icoană a Sfintei Treimi zugrăvită în vetrele sihăstreşti ale Dobrogei. Căci moştenirea acestui neam şi pământ o aţi urcat la cer şi luminători lumii v-aţi arătat, unind sfinţenia vieţii, cultura aleasă şi teologia insuflată în taina cântării de: Aliluia!


Icos 12

În multe stânci şi peşteri, văi şi sate, locuri de închinare şi sfinte locaşuri a răsunat numele tău, Sfinte Ioane, pecetluind în frumuseţea peisajului legătura veşnică de iubire pe care o ai cu acest pământ şi neam. Drept aceea după cuviinţă te cinstim şi cu mulţumire îţi cântăm:

Bucură-te, singurătate cu Dumnezeu ce îmbrăţişezi lumea

Bucură-te, dăruire de sine nevoinţei isihaste

Bucură-te, luminătorule al pustiei

Bucură-te, rugăciune pentru lumea deznădăjduită

Bucură-te, semănătorule al chipului Împărăţiei

Bucură-te, vistier al comorilor pustiei

Bucură-te, făclie nestinsă în sfeşnicul Bisericii

Bucură-te, grabnic ajutător al celor deznădăjduiţi

Bucură-te, mângâietorule al celor întristaţi

Bucură-te, iscusit grădinar al inimilor

Bucură-te, surpător al curselor diavoleşti

Bucură-te, îndemnător spre cele mai presus de fire

Bucură-te, libertate transfigurată prin iubire

Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!


Condac 13

O, Sfinte Părinte Ioan Casian, nu ne lăsa pe noi, păcătoşii, care în neputinţe şi patimi cumplite ne zbatem, şi nu îndrăznim a căuta la faţa lui Dumnezeu din cauza fărădelegilor şi împietririi ce ne apasă, revarsă spre noi cu harul ce ţi s-a dat milostivirea dumnezeiască spre tămăduire, luminare şi înmulţirea dragostei întru slava Preasfintei Treimi, ca să cântăm cu mulţumire: Aliluia! (de 3 ori).


Apoi  se zice iarăşi

Icosul 1

Din Dobrogea şi neamul străromân moştenirea pământească ai luat, şi învăţătură aleasă la şcolile timpului dobândind te-ai aprins de dorirea dumnezeiască. Drept aceea toate lăsând, ai urmat lui Hristos împreună cu prietenul tău Gherman. Aşa ai ajuns călugăr într-o mânăstire din Betleem, ştiinţa duhovnicească în lucrarea vieţii de obşte deprinzând. Pentru aceasta după cuviinţă îţi strigăm:

Bucură-te, dorire după Hristos

Bucură-te, cugetare învăpăiată de har

Bucură-te, agonisire a aurului Scripturii

Bucură-te, păzire a curăţiei inimii

Bucură-te, însetare după lumina sfinţeniei

Bucură-te, închinătorule în duh şi adevăr

Bucură-te, nădejde a înfierii dumnezeieşti

Bucură-te, simţire a tainei peste fire

Bucură-te, dragoste apostolică şi rai al smereniei

Bucură-te, minte mişcată de suflarea Duhului Sfânt

Bucură-te, suflet şi trup făcute cer nou şi pământ nou

Bucură-te, isihie, liturghisire neîncetată

Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţa de mult preţ a neamului românesc!


Condac 1

Pentru iubirea desăvârşită viaţa cea stricăcioasă lăsând, pe de-a-ntregul te-ai adus lui Hristos cel dorit. Căci arvuna Duhului luând, ai întărit Biserica întru dragostea Preasfintei Treimi şi chipul vieţii monahiceşti ca o flacără l-ai răspândit să lumineze marginile lumii. Pentru aceasta te lăudăm pe tine şi cu mulţumire cântăm:

Bucură-te, Sfinte Ioan Casian, mlădiţă de mult preţ a neamului românesc!