Scurt despre ereticii adventişti

0
1189

Scurt despre ereticii adventişti

În 1831 – William Muller – fermier baptist din Massachusetts – a început să predice despre sfîrşitul lumii: a Doua Venire (Parusia) şi împărăţia de o mie de ani a lui „hristos” pe pămînt, calculate de el a se petrece în 1843. Urmând principiul lansat de protestanism, conform căruia oricine poate citi Biblia, Miller s-a adâncit în analiza acesteia.
Calculul este bazat pe textul Daniel 8:14: „curăţirea templului peste 2300 de zile”, înţelese drept ani, socotiţi de la 457 î.Hr. (robia babilonică) = 1843.
Anul trece fără a se petrece nimic, dar un discipol al lui Muller, Samuel Snow, susţine că e o greşeală de calcul, iar data exactă este, de fapt, 10 octombrie 1844, pentru că anul mozaic (iudaic) începe toamna.
Data e cunoscută ca „nebunia de la Boston” – mulţi îşi vând averile, aşteptînd înfriguraţi Parusia. Muller recunoaşte că s-a înşelat. Se creează derută; au loc divizări şi abandonarea în masă a sectei adventiste. O parte din adventiştii dezamăgiţi se îndreaptă spre baptişti, dar nu sînt primiţi de aceştia.
Continuatoarea lui Muller va fi metodista Hellen White, cunoscută ca avînd grave dereglări psihice. Ea reinterpretează textul Daniel 8:14 în sensul curăţirii sanctuarului ceresc. Deci, calculul n-a fost greşit; „hristos” a venit, dar pe nori.

Influenţată de căpitanul Joseph Bates, ea are „revelaţia” Sabatului.
1860 – Conferinţa Generală – se înfiinţează Biserica Adventistă de Ziua a Şaptea.
White are, în continuare, peste 2000 de „viziuni”, pînă la moarte (1915). Va fi numită de adepţi „spiritul profetic”.

Doctrina
Este antiortodoxă. Ca şi celelalte secte provenite din protestantism: baptişti, evanghelişti, cincizecişti şi alţii de un duh cu ei, nu recunosc:

* Sfînta Tradiţie/Predanie

„Deci, dar, fraţilor, staţi neclintiţi şi ţineţi predaniile pe care le-aţi învăţat, fie prin cuvânt, fie prin epistola noastră” (II Tesaloniceni 2, 15). Sfînta Scriptură nu cuprinde întreaga Descoperire sau Revelaţie supranaturală, ci numai o parte, fiindcă Descoperirea sau Revelaţia supranaturală este mult mai bogată decît cea cuprinsă în Sfînta Scriptură, după cum mărturiseşte Sfîntul Apostol şi Evanghelist Ioan: „Dar sînt şi alte multe lucruri pe care le-a făcut Iisus şi care, dacă s-ar fi scris cu de-amănuntul, cred că lumea aceasta n-ar cuprinde cărţile ce s-ar fi scris” (Ioan 21, 25), sau: „Multe avînd a vă scrie, n-am voit să le scriu pe hîrtie şi cu cerneală, ci nădăjduiesc să vin la voi şi să vorbesc gură către gură, ca bucuria noastră să fie deplină” (II Ioan, 1, 12). Aceste mărturii ne încredinţează că multe din învăţăturile, din faptele şi din minunile Mîntuitorului nu ni s-au păstrat în scris, ele fiind reţinute şi duse mai departe cu sfinţenie prin viu grai de Sfinţii Apostoli şi apoi şi de urmaşii lor, episcopii şi preoţii, prin Biserica Ortodoxă pînă la noi, şi care vor fi duse mai departe pîna la sfîrşitul timpurilor.

* Preacinstirea Maicii Domnului

Spre deosebire de celelalte femei menţionate în Vechiul şi în Noul Testament, numai Maica Domnului a fost obiectul unor profeţii. Isaia a prezis că Fecioara va naşte pe Mîntuitorul în chip minunat, ca un mare semn dumnezeiesc de izbăvire a poporului ales si de mîntuire a lumii: „Pentru aceasta Domnul meu va va da un semn: Iată Fecioara va lua în pintece şi va naşte fiu şi vor chema numele lui Emanuel” (Isaia 7, 14).
Biserica Ortodoxă învaţă că numai lui Dumnezeu în Treime: Tatăl, Fiul şi Sfîntul Duh, I se cuvine adorare sau închinare, dar că Maicii Domnului, sfinţilor îngeri, sfinţilor, sfintelor moaşte, sfintelor icoane şi Sfintei Cruci se cuvine să dăm cinstirea potrivită. Întrucît Maica Domnului este cea dintîi dintre sfinţi, ei I se acordă „prea cinstire”, supravenerare. Sfinţilor li se acordă numai „cinstire” sau venerare. În Noul Testament Maica Domnului a fost prea cinstită de Elisabeta, mama Sfîntului Ioan Botezătorul: „Iar cînd a auzit Elisabeta salutarea Mariei, pruncul a săltat în pîntecele ei şi Elisabeta s-a umplut de Duh Sfînt. Şi cu glas mare a strigat şi a zis: Binecuvîntată eşti tu între femei şi binecuvîntat este rodul pîntecelui tău.” Iar Fecioara Maria, Maica Domnului spune despre Sine „Că a căutat spre smerenia roabei Sale. Că, iată, de acum mă vor ferici toate neamurile. Că mi-a făcut mie mărire Cel Puternic şi sfînt este numele Lui. (Luca 1, 41-42, 48-49).

* Cinstirea Sfintei Cruci

Răscumpărarea noastră s-a făcut de către Hristos prin Sfînta Cruce: „Căci cuvîntul Crucii, pentru cei ce pier, este nebunie; iar pentru noi, cei ce ne mîntuim, este puterea lui Dumnezeu.” (I Corinteni 1, 18). Sfînta Cruce este preînchipuită de exemplu, în Vechiul Testament, de „pomul vieţii”, care a răsărit din pămînt, din porunca lui Dumnezeu, în mijlocul raiului pămîntesc, alături de „pomul cunoştinţei binelui şi răului” (Facere 2, 9). „Pomul vieţii” este denumirea metaforică a sfintei Cruci, denumire care apare, cum se vede, chiar pe primele pagini ale Sfintei Scripturi. Această denumire a Sfintei Cruci apare, deasemenea, şi pe ultimile pagini ale Sfintei Scripturi, unde se face descrierea raiului ceresc, ca o completare a descrierii raiului pămîntesc: „Şi în mijlocul pieţii din cetate, de o parte şi de alta a raiului, creşte pomul vieţii… şi frunzele pomului sînt spre tămăduirea neamurilor” (Apoc. 22, 2; vezi şi Apoc. 2, 7; 21, 6). Aici, cum se vede, se vorbeşte, profetic, şi despre puterea dumnezeisacă a „pomului vieţii” (Sfînta Cruce): „tămăduirea neamurilor” pămîntului.
Biserica ne dă învăţătura limpede, că pomul vieţii, despre care vorbeşte Sfînta Scriptură simbolizează sfînta Cruce. Acest lucru îl înfăţişează ea, atît în scris în cărţile de slujbă dumnezeiască, cît şi în mod plastic, în pictură.
Binecuvîntarea patriarhală, pe care a dat-o Iacob, cu mîinile, celor doi fii ai lui Iosif, Efraim şi Manase, binecuvîntare dată cu mîinile încrucişate, a preînchipuit sfînta cruce, cu peste 1500 de ani înainte de Hristos. „Israel (Iacov), înadins, şi-a încrucişat mîinile şi i-a binecuvîntat zicînd”… Verbul, românesc „a încrucişa” este traducerea verbului grecesc corespunzător enallassin, din Vechiul Testament (Septuaginta), verb care înseamnă: a schimba un lucru cu altul a (se) împleti, a (se) întreţese, dar înseamnă şi a încrucişa, a aşeza (braţele) în formă de cruce.

* Cinstirea sfinţilor

Cinstind pe sfinţi, cinstim indirect pe Dumnezeu: „Cine vă primeşte pe voi, pe Mine Mă primeşte şi cine Mă primeşte pe Mine, primeşte pe Cel Care M-a trimis pe Mine” (Matei X, 40). Sfinţii sînt numiţi prieteni ai lui Dumnezeu: „Voi sînteţi prietenii Mei, dacă faceţi ceea ce vă poruncesc” (Ioan XV, 14; Iacov II, 23), şi casnicii Lui: „Deci dar nu mai sînteţi străini şi locuitori vremelnici, ci sînteţi împreună cu sfinţii şi casnici ai lui Dumnezeu” (Efeseni II, 19); sînt numiţi judecători ai lumii: „Oare nu ştiţi că sfinţii vor judeca lumea?” (I Corinteni VI, 2); şi în alt loc: „Adevărat zic vouă că voi cei care Mi-aţi urmat Mie, la naşterea din nou a lumii cînd Fiul Omului va şedea pe tronul slavei Sale, veţi şedea şi voi pe douăsprezece tronuri, judecînd cele douăsprezece seminţii ale lui Israel” (Matei XIX, 28). „Prin sfinţii care sînt pe pămîntul Lui minunată a făcut Domnul toată voia întru ei” (Psalmul 15, 3) sau „Minunat este Dumnezeu întru sfinţii Lui, Dumnezeul lui Israel” (Psalmul 67, 36).

* Cinstirea sfintelor moaşte

„Dar iată, odată, cînd îngropau un mort, s-a întîmplat ca cei ce-l îngropau să vadă una din aceste cete şi, speriindu-se, au aruncat mortul în mormîntul lui Elisei. Căzînd acela, s-a atins de oasele lui Elisei şi a înviat şi s-a sculat pe picioarele sale” (IV Regi 13, 21), chiar umbra trupului lui Petru avea puterea să vindece pe bolnavii peste care trecea (Fapte 5, 15). Unii bolnavi se vindecau prin simpla atingere de ştergarele folosite de Sfîntul Apostol Pavel (Fapte 19, 11). Menţinerea osemintelor sfinţilor în stare de nestricăciune este o arvună a viitoarei nestricăciuni/transfigurări a trupurilor dupa înviere şi după deplina lor îndumnezeire. Ele se menţin incoruptibile/nestricate pentru că în ele se menţine o putere dumnezeiască din vremea cînd trupurile lor erau unite cu sufletul. Ba, mai mult, asupra lor se prelungeşte starea de îndumnezeire sporită a sufletelor lor din starea actuală. Aceasta se datorează faptului că puterile sufletului şi harul dumnezeiesc din el îşi prelungesc lucrarea şi în trup, înfăptuind şi în acesta o stare de sfinţenie, cît timp sfîntul trăieşte pe pămînt, şi un fel de stare de nestricăciune, după trecerea sufletului sfăntului, prin moarte, la o stare mai accentuata de îndumnezeire.

* Ziua de Duminică

AZS sărbătoresc ziua de Sîmbătă. Dumnezeu a arătat însă temporalitatea Legii Vechi şi nefolosul ei pentru mîntuire (Evr. X, 5-9), făgăduind o Lege Nouă, desăvîrşita şi universală, Legea harului, prin Hristos, cu instituţiile ei corespunzătoare. Duminica a înviat Hristos şi ea a devenit sărbătoarea cultică a Noului Testament. Duminica a fost şi ziua în care s-a produs şi Pogorîrea Duhului Sfînt, la Cincizecime. Duminica Pogorîrii Duhului Sfint se numeşte şi Duminica cea Mare pentru că în această zi ia naştere oficial Biserica lui Hristos.

* * *

Toate dovezile pentru: Sfînta Tradiţie/Predanie, preacinstirea Maicii Domnului, cinstirea Sfintei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci, cinstirea sfinţilor, a sfintelor moaşte, sărbătorirea Duminicii ca zi de odihnă sînt argumentate de Sfînta Scriptură (Biblia) ca să nu creadă cineva că Ortodoxia ar învăţa în detrimentul Bibliei, deşi le putem argumenta mai din abundenţă cu argumente din Sfînta Tradiţie/Predanie, pe care protestanţii nu o recunosc. Siliţi-vă să studiaţi Sfînta Scriptură prin intermediul Sfinţilor Părinţi ai Bisericii Ortodoxe, care au fost oameni cu duhul în Duhul lui Dumnezeu.
Aceste şi multe alte învăţături, pe care le schimonosesc protestanţii şi toate sectele, care provin şi se nasc pînă la ora actuală din protestantism, sînt roade ale minţii mîndre/bolnave omeneşti, care îşi asumă să tîlcuiască sfintele scripturi fără asistenţa harului Duhului Sfînt.
Acelaşi Duh Sfînt care a inspirat pe Moise, pe prooroci, pe apostoli, la scrierea Sfintei Scripturi/Biblia, acelaşi Duh Sfînt a inspirat pe sfinţii din Noul Testament, care fac parte din Biserica Ortodoxă, să o tîlcuiască. Canonul cărţilor Noului Testament (cele 27 de cărţi ale Noului Testament) s-a format tot în sînul Sfintei Biserici Ortodoxe, Apostolice. Unde erau atunci protestanţii care astăzi se laudă cu Biblia, nedorind să audă că Noul Testament nu ei l-au descopreit, ci că a fost format în sînul Bisericii Primare Apostolice, care a vegheat asupra acestui canon scripturistic şi a înlăturat din el orice carte sau epistolă, sau scriere care nu era inspirată de Duhul Sfînt? Iar noi ştim cu ce putere lucra Duhul Sfînt în Biserica Primara Apostolică. Cunoaştem aceasta din Faptele Apostolilor.
La ora actuală, se încearcă dezbinarea popoarelor ortodoxe în plan religios, prin invazia de secte în ţările ortodoxe. Prin această dezbinare se urmăreşte, de către diavol, prin oamenii lui, căderea majorităţii creştinilor ortodocşi din credinţă cea dreaptă – apostazia. Iar unde este apostazie, poate fi uşor implementată o religie globală antihristică. Paralel cu apostazia se face sistematic dezbinarea politică a aceloraşi popoare, prin pluritatea de partide politice, care va atrage după sine aşa numita globalizare, despre care se vorbeşte tot mai mult la ora actuală. Pe ambele le pregătesc înaintemergătorii lui antihrist – masoneria internaţională şi sionismul mondial. Iar în capul lor (religia mondială şi gobalizarea) stă antihristul – împăratul (încă) neîncoronat al lumii, după cum îl numesc masonii, dar care se aşteaptă a fi încoronat, la momentul potrivit, cînd spălarea creierelor popoarelor, făcută prin mass-media, va atinge apogeul şi va permite acest lucru.
Nu vă lăsaţi înşelaţi! Numai putregaiul cade din Biserica Ortodoxă!

prot. lector Teodor

Sursă: Moldova Noastră

Cu râvnă întru Domnul,
preluat şi prelucrat de
Vitalii Mereuţanu – Magistru în Teologie