Preotul din mijlocul drogatilor

0
272
Preotul din mijlocul drogaţilor
De şase ani, toxicomanii din spitalul Sfântul Stelian se tratează, pe lângă metadonă şi consiliere psihologică, şi cu Dumnezeu. Preotul ortodox Iulian Scarlat a renunţat la ideea de a avea o parohie din beton şi cărămizi, pentru a-şi ridica o biserică vie, din suflete salvate de la heroină.
Toxicomanii vin nechemaţi în biroul preotului la consiliere spirituală, ca să le mai oblojească din rănile sufleteşti
„Ce ştii tu, mă, despre sevrajul meu?” e replica rostită adesea de drogaţii care intră întâia oară pentru consiliere spirituală în biroul-capelă al preotului Iulian Scarlat. Clericul aşteaptă şi cinci ani numai să-şi ia revanşa: „Când unul se recuperează, simţi că se naşte a doua oară şi tu odată cu el”. A urmat teologia visând la parohia lui, dar soarta l-a făcut asistent social la spitalul Sfântul Stelian: „Ştiu că Dumnezeu a rânduit şi sunt fericit că-s şi asistent social, şi preot. De şase ani, dependenţii, scumpii de ei, mă cam ştiu, s-a cam dus vorba că părintele e ataşat şi sufleteşte de ei. S-a creat un oarecare folclor, să zicem aşa, în cercurile lor, să nu fie spre laudă”. Pe cât e de popular în mediile underground, pe atât de puţin cunoscut e între confraţii lui: „Stând numai cu toxicomanii, am pierdut legătura. Eu nu mai ştiu deloc preoţii din Bucureşti dacă stau mereu pe aici”.
Din 2003 încoace a spovedit şi a făcut dezlegări pentru sute de toxicomani, i-a dus în excursii pe la mănăstiri şi i-a transformat în cinefili. Zeci dintre ei au scăpat definitiv de drog sub îndrumarea lui şi a psihologilor din spital. Alte sute de tineri sunt încă pe drum. La baza succesului său se află cea mai simplă dintre filosofii: „Important e să nu judeci omul, să înţelegi că întâi de toate e drama lui, drama unei vieţi care se ratează. De multe ori decade din demnitatea umană pentru că el este modificat de substanţa pe care o consumă şi care l-a înrobit. La o anumită vârstă, a luat un tren prost în viaţă şi este un tren din care nu prea mai poate să se dea jos prin propria putere. Soluţia e empatia, sau «împreuna suferinţă» cum îi spunem noi, ortodocşii. Cauţi să înţelegi ce s-a petrecut în vieţişoara aia a lui. Îi abordez după cum mă luminează Dumnezeu: «Scumpule, caut să înţeleg ce se întâmplă în sufleţelul tău»”.
Modest şi ruşinos, preotul spune că această atitudine faţă de drogaţi a deprins-o de la asistentele medicale din Sfântul Stelian: „În 2003, când am fost detaşat cu jumătate de normă de către arhiepiscopie, am fost foarte plăcut surprins că drogaţii erau abordaţi cu apelativul „mamă” de către infirmiere. Ştiţi, căldura aceasta e unul dintre factorii care m-a determinat să mă ataşez de spital şi să cer normă întreagă aici”. În viziunea părintelui Scarlat, tinerii pică în capcana drogurilor din cauza democraţiei prea libertine, în care limitele şi direcţiile călăuzitoare au dispărut: „E o libertate haotică din care s-au născut plăceri şi dorinţe bolnăvicioase. Se împlinesc cuvinetele sfinţilor când oamenii vor zice binelui rău şi răului bine şi oricine va mai face binele va fi socotit nebun.
Azi vedem tineretul cât de prost e orientat. Cine are interesul să propovăduiască o libertate atât de haotică din care să se nască plăcerile astea drăceşti, dorinţe nesănătoase şi manifestări la un moment dat aberante şi chiar bizare. Vorbeam ieri cu un pacient care este în abstinenţă, a terminat şi cu tratamentul de metadonă, s-a lăsat şi de tutun, un progres foarte mare, dar el spune că din când în când mai arde şi el cauciucurile la maşină, că: «aia să nu faci», «ailaltă să nu faci», e deja prea mult. Le arde pur şi simplu. Turează motorul, bagă maşina în viteză cu frâna pusă şi arde efectiv cauciucurile. Văzându-mi mirarea, alt pacient de-al meu vine cu o completare: «Ce vă surprinde aşa? Există cauciucuri pe culori în funcţie de ce nuanţă de fum vrei să scoată»”.
„Ai muşcat la drog”
În cursul consilierii spirituale, preotul Iulian Scarlat le vorbeşte drogaţilor pe limba lor: „Noi avem un jargon: «Ai muşcat la drog». Este o expresie extrem de crudă, dar asta e realitatea. Dacă ai muşcat greşit, viaţa nu te iartă”. Alt cuvânt ştrengăresc din vocabularul preotului e „băieţeală”. Definiţia lui nu e în DEX, însă sensul l-au explicat doi dintre pacienţii preotului: „Unul din ei şi-a injectat odată pastile ce ar trebui administrate pe cale orală. El însă şi le-a pisat şi şi le-a administrat intravenos, au făcut blocaj pe venă şi cert e că până la urmă au ajuns să-i taie mâna. Apoi au venit amândoi la mine în capelă şi s-au pus pe filosofat: «Uite, mă, am zis că suntem băieţaşi şmecheri şi uite ce s-a ales de băieţeala noastră. Eu de la constipaţie nu-mi fac nevoia mare cu săptămânile şi, când încerc să ies afară, îmi explodează burta, iar tu ai rămas fără mână»”. Cu toată mila lui, părintele nu s-a mai abţinut şi i-a dojenit: „Uite ce vă mai învaţă necuratul, dar nici pe el nu mai pot da vina, că nici lui nu-i dă prin cap ce vă dă vouă”.
Spovedania care dă aripi
Deşi meseria de asistent social te face să înţelegi de o manieră profesionistă problema dependenţei de droguri, de când a călcat pragul spitalului Sfântul Stelian, preotul Iulian Scarlat a descoperit că „puterea sutanei” e mai de folos în vindecarea toxicomanilor: „Literatura spune că boala lor este o boală bio-psiho-socio-spirituală, deci e şi spirituală. Deznădejdea pe care au căpătat-o e pentru că ei fac lucruri care intră în contradicţie dură cu morala creştină. Lipsa asta a lui Dumnezeu din vieţile lor ei o resimt mereu şi simt că nu se mai pot realiza înaintea lui Dumnezeu. Nu mai au acest curaj de a tânji după El. Se simt ca nişte Caini. A fost ca o izbitură să-ţi dai seama că cei care au accesat resursele bisericii, care au venit şi s-au spovedit s-au recuperat mult mai frumos şi mai repede decât cei care n-au făcut treaba asta.
Este eliberarea pe care el o simte în momentul în care se apropie iar de Dumnezeu şi reuşeşte oarecum să se împace, deşi în sufleţelul lui oricum vor rămâne ceva reţineri”. Însă, de cele mai multe ori, preotul trebuie să aştepte şi un an până când drogatul alege să îşi deschidă sufletul rănit şi să ceară leac de Sus: „În primele luni citim dezlegările iar până la spovedanie este un urcuş mai anevoios şi nici nu este bine să dai buzna în viaţa lor, să le ceri totul dintr-odată”.
Cinemateca din spital
Părintele Scarlat şi-a propus să înfiinţeze la spital şi o şcoală informală, care oferindu-le o alternativă de petrecere a timpului liber, să-i ajute pe tineri să se rupă de anturajul păcătos: „Le-am creat o videotecă aici cu 600 de filme şi zilnic le punem filme cu tematică creştină sau cu pilde după care le discutăm. Am încercat să punem filme care abordează teme legate de viaţa consumatorilor, dar am renunţat. Ce să le mai pui, că drame de-astea au tot trăit. Viaţa lor este o dramă. Astăzi am pregătit «Kingdom of Heaven», ieri le-am pus «Gladiatorul», dar le mai scap şi filme şocante, care să-i zgâlţâie, ca «Human Trafficking»”. Fiindcă toxicomanii trebuie să înveţe să scoată iar capul în lume, preotul îi strânge ca pe puişori în jurul lui şi-i scoate în excursii pe la mănăstiri sau iese cu ei după-amiezile în parcurile din Bucureşti :”Mă mai întreabă unii câteodată: «Domne, dar n-ai o reţinere, nu ţi-e frică să ieşi cu ei, să fii singur în mijlocul a 20 de drogaţi?». «Nu, domne, chiar nu mi-e. Am fost de atâtea ori cu ei şi, dacă investeşti în ei, le arăţi că ai încredere în ei, ei săracii se străduiesc să fie pe măsură»”.