Chin veşnic şi de nevindecat!

0
255
Chin veşnic şi de nevindecat!

Această întrebare a apărut la rubrica: „Întreabă preotul” şi a fost luată decizia de administraţie să se facă un articol legat de această întrebare din două motive:
1. Răspunsul ar fi părut prea mare;
2. Se necesită o mare atenţie asupra unor astfel de situaţii!
P.S. Vreau să vă rog să nu primiţi acest articol ca o mustrare, ci ca o învăţătură. Şi nu am scris acest articol ca mustrare pentru cei care se pocăiesc, ci pentru cazul acesta în special! Este bine că aveţi hotărâre fermă de a nu mai faci! Şi credeţi-ne că: „Iată că te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti, ca să nu-ţi fie ceva mai rău.” Sfânta Evanghelie după Ioan cap. 5, ver. 14 sau „Nu te osândesc nici Eu. Mergi; de acum să nu mai păcătuieşti.” cap. 8, vers. 11 se vor împlini întru toate în viaţa ta!


Întrebarea: Mau copleşit lacrimile şi starea aceasta de regret nu mă lăsa din primul omor care l-am facut, au mai urmat încă două avorturi. De atunci au trecut zece ani şi Dumnezeu mi-a dăruit încă trei copii, seara chând dorm în aşternutul alb ca neaua mă cuprinde un fior şi plânghând mă ghândesc oare nu încăpeau şi acei copii care acum stau la locuri fără lumină. Sunt vinovată şi iubitoare de sine că dacă nu eram aşa nu le ascultam pe mama soacră şi pe propria mamă că timpurile sint grele.Timpurile grele pentru mine sunt din acel moment groaznic, ce folos că am toate comodităţile dar una n-am sufletul împăcat, simt doar regret şi numai regret.


Răspuns: Doamne Dumnezeule, Cel care cercetez rărunchii şi cunoşti chinurile sufleteşti, Te rugăm fii alături de noi şi ne mântuieşte!

Privind cuvintele voastre nu că mă înspăimântă ele, ci mă înspăimântă starea unui suflet trecut prin chinul avortului! Este strigător la cer numărul lor! De ce oare nu pot oamenii să gândească înainte de a face o prostie! Abea după ce fac se gândesc să alerge la preoţi pentru a cere alinare! Oameni buni. Dumnezeu a rânduit o ordine în ogorul creaţiei sale! Facere cap. 1, vers. „Creşteţi şi vă înmulţiţi şi umpleţi pământul şi-l supuneţi; şi stăpâniţi peste peştii mării, peste păsările cerului, peste toate animalele, peste toate vietăţile ce se mişcă pe pământ şi peste tot pământul!”. Credeţi că se v-a bucura el văzând că omul distruge ordinea bineplăcută Domnului? Pentru a înţelege problema avortului înţelegeţi vă rog sensul tainic al cuvintelor ultimului verset citat din Biblie! Se spune destul de clar: Mai întâi creşteţi duhovniceşte unul lângă celălalt şi apoi gătiţi-vă să vă înmulţiţi! Prezenţa avortului dovedeşte lipsa creşterii duhovniceşti unul lângă celălalt! Dacă vaţi iubi unul pe celălalt, la sigur vaţi iubi şi rodul iubirii voastre! Dar odată ce apare avortul se dovedeşte lispa dragostei între voi. Nu scrie: „Creşteţi şi înmulţiţi numărul corpurilor lepădate în clinicele medicilor lipsiţi de Dumnezeu”. Priviţi oameni buni şi vă înfricoşaţi cât de dureroase sunt urmările unui avort! Chiar dacă vei avea copii, totuşi sufletul inconştient se distruge! Este şi de aşteptat o astfel de urmare. Căci doar sufletul este de la Creator! Şi deoarece este de la Creator, încălcarea poruncii procreării are urmări groaznice. Treziţi-vă la adevăr şi opriţi-vă de la ucidere! Dacă nu veţi opri uciderea de prunci, atunci ea vă va opri de la locul în împărăţie, dar se prea poate că v-a opri şi de la continuarea vieţii în această lume.
Dacă vă este a ucide încercaţi cu unul mai voinic ca voi, şi de veţi reuşi atunci poate si veţi fi mare erou. Dar cei nevinovaţi şi lipsiţi de putere vor ajunge să dea mărturie împotriva mântuirii voastre atunci când vă veţi înfăţişa în faţa scaunului de judecată spunând: „Doamne neavând putere să lupt pentru supravieţuire nu îmi considera sinucidere ci fii Judecător între mine şi mama mea”. Oare cum te vei simţi atunci tu, mamă sinucigaşă când copilul tău va cere judecată între tine, marele voinic şi ucigaş de copil, şi el o fiinţă blândă şi nevinovată.
Iar vorbind de chinurile după avort vreau să mă axez puţin pe linia conştiinţei din noi! După cum ştim prea bine conştiinţa noastră este „galsul lui Dumnezeu în om”, ea este o parte din sufletul nostru. După ce omul face o faptă rea, conştiinţa îl mustră – sau mai bine zis, Dumnezeu îl mustră prin intermediul ei. De ce? Pentru ca omul respectiv să se căiască de fapta făcută şi să încerce să se îndrepte, astfel încât să n-o mai facă a doua oară. În iubirea Lui pentru noi, Dumnezeu încearcă să ne îndrepte prin glasul conştiinţei. Iar la raportul „conştiinţă” şi „păcatul avortului” vă spun: Păcătul avortului este un păcat „strigător la cer” din pricina faptului că sângele pruncului ucis prin avort „strigă” la Dumnezeu pentru ca Acesta să facă dreptate.
La rândul Său, Dumnezeu strigă la noi prin glasul conştiinţei noastre, pentru ca noi să ne căim de fapta acesta, să mergem în faţa Lui şi să ne recunoaştem vina. Dacă facem aşa, vom observa cum conştiinţa va înceta să ne mustre, pe măsură ce vom încerca să ne îndreptăm mai mult. Toate visele şi coşmarurile avute de cei care au făcut sau au contribuit la actul avortului, neliniştea din sufletele lor, chinul lor din inimă, conştiinţa care nu încetează a le aduce aminte de păcatul săvârşit, mustrările, şi toate celelalte aşa-zise „efecte psihice”, sunt datorate păcatului avortului. Pacea se poate regăsi numai prin căinţă şi părere de rău în faţa lui Dumnezeu pentru sufletul acelui prunc omorât prin avort. Oricâte medicamente ar lua cineva şi orice altceva ar face, nu poate trece peste glasul conştiinţei lui şi peste mustrările ei – aşadar, nu există altă cale, această problemă fiind de natură sufletească şi duhovnicească, şi în nici un caz de natură fizică (materială). Iar mai mult despre conştiinţă vă îndem să citiţi: „Despre conştiinţa morală„. Aşi mai dori să adaug câteva idei despre conştiinţă de la Sf. Ioan Gură de Aur la Duminica a Treia a Marelui Post:
„Dumnezeu a pus în sufletul nostru un judecător neoboşit şi un paznic necontenit: conştiinţa. Într-adevăr printre oameni nu este nici un judecator care sa fie aşa treaz, precum conştiinţa noastră. Dintre judecătorii omeneşti, unii se mituiesc, alţii se câstigă prin măguliri, alţii se intimidează prin ameninţări şi încă multe altele îi împiedică de la judecata cea dreaptă. Conţtiinţa însă, nu se biruieşte prin toate acestea; ci poţi să măguleşti, sa dai daruri, sa ameninti sau sa faci orice, acest judecator va rosti pururea hotarârea cea dreapta, chiar si asupra gândurilor noastre cele mai pacatoase. De ar fi trecut oricât de mult timp, conştiinţa niciodată nu uită cele petrecute; atât ăn timpul când se săvârşeşte păcatul, cât şi înainte şi după săvârşirea lui, ea se ridică împotriva noastră ca un martor acuzător. În timpul săvârşirii păcatului suntem beţi şi nu băgăm în seamă conştiinţa, dar după ce am săvârşit păcatul, atunci vine spinul cel amarnic al căinţei. De aceea vă îndemn, paziţi-vă chiar de la început, să nu zămisliţi în voi o poftă rea; iar dacă am zămislit-o, atunci să înăbuşim în noi sămânţa cea rea. Dacă însă şi la aceasta am fost leneşi, atunci, îndată ce păcatul s-a arătat prin faptă, să-l omorâm prin mărturisire, prin căinţă şi prin paza asupra noastră înşine. De aceea zic: osândeşte păcatul tău, şi te vei libera de o grea povară! Socoteşte acum înţelepciunea lui Dumnezeu! Conştiinţa nu are trebuinţă să ne pârască necontenit, că noi nu am putea purta o povară aşa grea, dacă ea ar vorbi împotriva noastră neîncetat. Dumnezeu a rânduit astfel ca să ne mustre conştiinţa de multe ori şi cu sârguinţă, dar nu neîncetat; de multe ori, ca să nu cădem în delasare, ci să rămânem treji până la moarte; nu neîncetat şi fără răgaz, ca să nu ne descurajăm, ci câteodată să ne liniştim, să ne mângâiem şi să putem iarăsi răsufla. Mustrarea conştiinţei, iubiţilor, este o ancoră sfântă a sufletului, care nu ne lasă să ne cufundăm cu totul în cursa păcatului. Că nu numai când săvârşim păcatul, ci adeseori mulţi ani după aceea, conştiinţa iarăşi ne aminteşte nelegiuirile noastre cele vechi. Să ne gândim acum la acest adevăr: o conştiinţa curată este cea mai mare mângâiere în nenorocire. Pentru ce ne temem noi de moarte? Pentru ca nu avem o conştiinţă curată. Dacă noi am avea aceasta, nu ne-ar înspăimânta nici moartea, nici foametea, nici pierderea averii, nici orice altceva. Că pe cel bun nu-l pot vătăma toate acestea. Să zicem că i se răpeşte averea; dar el are o comoară în cer!
Cineva îl izgoneşte din ţara sa; dar el are ţara sa în cer! Poate că cineva îl ferecă în lanţuri; dar conştiinţa lui îl face pe el un om liber, şi nu bagă în seama închisoarea cea din afară! Totuşi, poate că cineva ucide trupul lui; totuşi el va învia!
În sfârţit, să ne gândim ce dragoste mare ne-a arătat Dumnezeu, prin aceea că ne-a dat conştiinţa! Fiindcă El cândva are să ne tragă la răspundere pentru păcatele noastre, de aceea a pus în inima noastră pe acest judecător nemituit, pentru ca el chiar aici pe pământ, să ne judece pentru păcatele noastre, să ne facă mai înţelepţi şi să ne mântuiască de înfricoşata judecată viitoare; pentru ca noi încă de aici să lepădăm păcatele noastre, şi să ne putem duce în acea lume cu veselă siguranţă, prin harul şi iubirea de oameni a Domnului nostru Iisus Hristos, căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine cinstea în vecii vecilor! Amin.”

Femeile care au făcut avort sau cei care au luat parte la el în vreun fel sau altul ar trebui să se căiască în faţa Domnului de acest păcat strigător la cer, ca să-şi regăsească liniştea în suflet. Acest lucrul este posibil. Cum? Cu căinţă şi părere de rău pentru păcatul săvârşit, să meargă la parohia de care aparţine persoana respectivă, şi să-l roage pe preotul paroh să o primească la mărturisirea păcatelor ei în faţa lui Dumnezeu (să o spovedească). După care, să nu mai facă păcatul în viitor, indiferent de circumstanţe. În aşa fel vor putea readuce pace în inimile şi în sufletele lor.
Iar faptul că aţi şi fost influienţată (determinată) de alţii nu vă va face vie. Adică nu veţi primi pedeapsă mai mică! Sunteţi înzestrată cu darul alegerii între bine şi rău! Toţi dau vina pe alţii! Dar nu e chiar aşa de simplu să scapi de pedeapsă, chiar dacă ai fost inconştientă. Pedeapsa o primeşti de la Dumnezeu prin conştiinţă. Eu aşi spune că în cazul unui avort pedeapsa începe încă din lumea aceasta prin conştiinţă. Pocăinţa şi nerepetarea păcatului este singurul leac care poate salva sufletul chinuit de chinul veşnic şi nevindecat!

Să ne ajute Bunul Dumnezeu să putem vedea la timp păcatul care ne paşte şi să ne lovim din timp(înainte de păcat) cu mintea de urmările păcatului, ca astfel prin frică să putem scăpa de săvârşirea păcatului!
Cu râvnă întru Domnul
Vitalii Mereuţanu, magistru în Teologie









DISTRIBUIȚI
Articolul precedentDumnezeu si omul
Articolul următorÎn leagănul ceresc