Românii vor legalizarea prostituţiei

0
282
Românii vor legalizarea prostituţiei
Mai mult de jumătate dintre români, 53 la sută, se declară pentru legalizarea prostituţiei, în timp ce un procent chiar mai mare sunt împotriva legalizării consumului de droguri uşoare, relevă un studiu al eResearch Corp, dat publicităţii luni.
Conform rezultatelor sondajului, 58,5 la sută din repondenţi îşi exprimă dezacordul faţă de propunerea de legalizare a consumului de droguri uşoare. Cei care totuşi susţin o asemenea iniţiativă legislativă, adică 34 la sută dintre români, sunt, în proporţie de 62 la sută, bărbaţi, sau „persoane din generaţia post-decembristă”, cu vârste cuprinse între 18 şi 34 de ani – 47 la sută.
„Iniţiativa privind consumul de droguri uşoare aruncă o umbră asupra imaginii oamenilor politici care o susţin, conform părerilor a 53 la sută dintre persoanele intervievate”, scriu autorii studiului.
În ceea ce priveşte legalizarea prostituţiei, această propunere se bucură de o atitudine mai permisivă, 56 la sută dintre repondenţi fiind pentru. „Această atitudine poate fi explicată prin perceperea prostituţiei ca «un rău necesar»”, scriu autorii sondajului.
Cei care tind să fie de acord cu iniţiativa legislativă ce priveşte prostituţia sunt mai degrabă bărbaţi – 57 la sută.
Research Corp a realizat, în perioada 24-25 septembrie, o cercetare de tip cantitativ care şi-a propus să determine modul în care persoanele cu vârste între 18 şi 64 de ani din mediul urban percep propunerile de dezincriminare a consumului de droguri şi de legalizare a prostituţiei.
www.libertatea.ro