Parintele Cleopa despre farmece, vrajitorie, astrologie si magie

0
1726
Părintele Cleopa despre farmece, vrăjitorie, astrologie şi magie
Părinte Cleopa, ce este vrăjitoria şi de câte feluri este?
Prin cuvântul vrăjitorie înţelegem invocarea puterii demonice în ajutorul oamenilor, în locul lui Dumnezeu, cu scopul împlinirii anumitor dorinţi omeneşti. Vrăjitoria s-a practicat, atât la poporul evreu în timpul Legii Vechiului Testament, cât şi la creştinii din Legea Darului, până în vremea noastră. În Legea Veche a cerut ajutorul diavolului, apelând la vrăjitoare, regele Saul, pentru care a fost aspru pedepsit de Dumnezeu. Vrăjitori au fost atât Valaam, cât şi cei trei magi care practicau astrologia.
După învăţătura Sfântului Nicodim Aghioritul, vrăjitoria se împarte în mai multe părţi şi anume: Vrăjitoria propriu-zisă prin care se înţelege chemarea diavolilor pentru a descoperi oamenilor comori ascunse, lucruri pierdute şi altele de acest fel. Ghicirea, al doilea fel de vrăjitorie, prin care unii oameni spun cele viitoare prin semnele din palmă, numită chiromanţie şi prin alte obiecte (bobi, cărţi de joc, cafea etc).
Descântarea, spiritismul, adică chemarea ajutorului diavolilor în camere obscure sau la morminte, pentru a pedepsi pe cei ce sunt în viaţă. Descântătorii pretind că cheamă sufletele mortilor din iad, precum ghicitorii din timpul Proorocului Samuil (I Regi 21,3), pentru a afla cele viitoare sau pentru a se răzbuna pe cineva. În zilele noastre se practică descântecul în rândul credincioşilor, precum stingerea cărbunilor, rostirea anumitor cuvinte amestecate cu rugăciuni, pentru cei bolnavi, care pretind că sunt „vrăjiţi” etc.
Ghitia, adică ghicirea sau vrăjitoria prin lucruri sfinte, precum ghicirea prin Psaltire, numită astăzi deschiderea pravilei; ghicirea cu obiectele bisericii, cum ar fi resturi de veşminte clericale, cheia bisericii, cenuşa din cădelniţă, scrierea unor nume pe toacă, pe clopote, pe ziduri de biserică, sau introducerea lor in candele etc. Fermecătoria, adică vrăjirea unor tineri spre a se căsători unii cu altii sau a se despărţi, prin invocarea ajutorului diavolesc, numită popular „ursită”.
Ghicirea prin măruntaiele animalelor, numită „iconoscopia”. În acest fel de vrăjitorie intră şi visurile, zodiile, ceasurile bune şi rele, ghicirea prin membrele trupului, numită si prevestire (ţiuitul urechilor, zbaterea ochiului, mâncărimea palmelor). Baierele prin care se înţelege purtarea la mână sau la piept a unor semne satanice, aţe, chei, obiecte (amulete) sau bucăţi de stofă vopsite spre păzirea de boli, de primejdii şi de pagube, după ce mai întâi s-a invocat asupra lor puterea diavolului. Chemătorii de demoni (clindonii) sunt cei ce ghicesc cele viitoare prin chemarea diavolilor. Între aceştia se numără cei ce fac focuri înaintea caselor şi sar prin foc, ghicitorii din pântece precum şi cei ce ghicesc în măruntaiele animalelor sau iau mana vitelor, vrăjitorie ce se practică şi în zilele noastre.
Astrologia este o vrăjitorie practicată din cele mai vechi timpuri până astăzi. Prin astrologie se înţelege ghicirea celor viitoare prin mişcările stelelor, planetelor, vânturilor, norilor şi ale celorlalte fenomene ale universului. Astrologii pretind că fiecare om are o stea proprie.
lată câteva din cele mai obişnuite feluri de vrăjitorii, unele aproape uitate, altele practicate şi în zilele noastre, pe care le combatem şi de care trebuie să fugim, fiind iscodiri diavoleşti care amăgesc şi înşeală pe mulţi creştini spre a lor pierzare.
Poate, într-adevăr, să ajute diavolul pe oameni prin vrăji, mai mult decât ne ajută puterea şi harul lui Dumnezeu?
Să se ştie că diavolii nu au nici o putere de a vindeca pe cineva, de a descoperi pagube sau pe răufăcători. Ei nu pot niciodată să facă minuni adevărate, ci numai cu năluciri mincinoase înşeală pe cei necredincioşi şi slabi în credinţă. Acest adevăr ni-l arată dumnezeiescul părinte loan Gură de Aur, zicând:
,,Nu vezi cum diavolii n-au putut să vindece nici chiar pe vrăjitorii şi fermecătorii care le slujeau lor, de beşicile şi de bubele date de Moise în Egipt, şi pe tine oare au să te vindece? (lesire 9, 11). Şi dacă dracii nu se milostivesc de sufletul tău, cum se vor întrista pentru durerea trupului tău?
Dacă dracii se silesc să te izgonească pe tine din împărăţia lui Dumnezeu, cum te vor izbăvi pe tine de boli? Acestea sunt râsuri şi basme. Deci nu te amăgi, creştine, că niciodată lupul nu se poate face oaie, nici diavolul nu se face cândva doctor. Că mai lesne poate face focul să îngheţe şi zăpada să încălzească, decât diavolul să te vindece pe tine cu adevărat” (Împărţire de grâu, pag. 324).
Deci, noi când ne îmbolnăvim sau avem necazuri, sau suntem nedreptăţiţi, sau avem pagube, sau feciori de căsătorit, sau alte greutăţi în familie, să nu mai alergăm la ajutorul diavolului şi al slugilor lui, care sunt vrăjitorii şi ghicitorii, ci la biserică să alergăm şi la preoţi, la rugăciune şi la post şi îndată ne va ajuta Bunul nostru Tată, Care ne-a zidit căci are milă de noi.
Care sunt urmările păcatului vrăjitoriei?
Cei ce fac vrăji şi aleargă la vrăjitori, fac un mare păcat împotriva Duhului Sfânt, căci lasă pe Dumnezeu şi cer ajutorul diavolilor. Se leapădă de slujitorii lui Hristos, adică de sfinţii preoţi şi se duc la slujitorii satanei. Adică, lasă apa cea vie, preotul şi harul mântuirii din Biserică şi, pentru interesele lor pătimaşe şi omeneşti cer ajutorul vrăjmaşilor lui Hristos, adică al vrăjitorilor şi vrăjitoarelor. Se leapădă de adevăr şi primesc în loc minciuna, căci toate cuvintele vrăjitorilor sunt minciună şi amăgire diavolească. Un păcat aşa de mare împotriva Duhului Sfânt nu se iartă celor vinovaţi nici în veacul de acum, nici în cel ce va să vină, după cum spune Hristos, de nu se vor pocăi toată viaţa. Pentru un astfel de păcat vin asupra celor vinovaţi, care aleargă la vrăji, tot felul de răutăţi şi primejdii. Mai întâi, mustrarea conştiinţei că au lăsat pe Dumnezeu şi au cerut ajutor vrăjmaşului lui Dumnezeu.
Apoi, este oprirea pe mai mulţi ani de la Sfânta Împărtăşanie, de la 7 până la 15, şi chiar 20 de ani. Apoi, cei ce cred şi aleargă la vrăji, alungă din inima lor darul lui Dumnezeu şi aduc în casa şi în inima lor duhul diavolului. Apoi, cei ce fac vrăji şi cred în ajutorul lor, se leapădă de Hristos şi se unesc cu diavolul. Apoi, cei ce fac vrăji şi aleargă la acestea nu se cade a se mai numi creştini ci apostaţi. Apoi, cei vinovaţi de acest greu păcat sunt pedepsiţi de Dumnezeu cu boli grele şi fără leac, cu suferinţă în familia lor, cu pagube şi neînţelegere, cu sărăcie şi moarte cumplită. Şi dacă nu se spovedesc la preot şi nu-şi plâng păcatul acesta cu lacrimi toată viaţa, nu se pot mântui.
Vrăjitorii şi cei ce cred şi aleargă la ajutorul diavolului, dacă nu se părăsesc de aceasta şi nu se pocăiesc, „se leapădă cu totul din Biserică”, adică se despart de Hristos şi se dau de bunăvoie în mâinile vrajmaşului, iar dacă mor în acest păcat, nici nu se îngroapă cu preot; ci, asemenea celor păgâni şi lepădaţi de credinţă, spre veşnica lor osândă în muncile iadului. lată urmările grozave ale vrăjitoriei.
Ce canon rânduiesc Sfinţii Părinţi vrăjitorilor şi celor ce aleargă la vrăji?
Cel mai aspru pedepseşte pe vrăjitori Sfântul Vasile cel Mare. lată ce spune el în canonul 72: „Cel ce se dă vrăjitorilor, sau unora ca acestora, se va canonisi cu canonul ucigaşilor”. (Sfântul Vasile 72; Sfântul Grigore de Nyssa, 3; Laodiceea, 36). El pune pe vrăjitori în rândul ucigaşilor de oameni şi a celor lepădaţi de Dumnezeu, adică îi opreşte de cele sfinte de la 10 la 20 de ani. În canonul 65, acelaşi Sfânt Vasile cel Mare, zice: „femeia ce va fermeca pe străini şi pe ai săi (se opreşte de cele sfînte) ani 9 şi metanii 500 pe zi.”
lar canonul 61 al Sinodului Ecumenic al VI-lea opreşte de Sfânta Împărtăşanie pe cei ce merg la ghicitori, la cărţi de joc şi altele asemenea, spre a afla cele viitoare, timp de şase ani de zile. lar „dacă vor stărui în acestea şi nu se vor feri de aceste meşteşuguri pierzătoare şi păgâneşti, hotărâm să se lepede cu totul de la Biserică, precum şi Sfîntele Canoane învaţă…” Sfântul loan Postitorul scurtează canonul vrăjitorilor şi al celor ce aleargă la vrăji, numai la 3 ani oprire de cele sfinte, dacă se mărturisesc de păcat, dacă îl părăsesc definitiv, dacă ţin post zilnic până la orele 3 după masă şi fac câte 250 de metanii pe zi.
Dar şi Sfânta Scriptură arată cât de greu pedepseşte Dumnezeu pe cei ce alergau la vrăjitori, că auzi ce zice: Pe fermecători nu-i lăsaţi să trăiască (lesire 22, 18). Şi iarăşi zice: Şi bărbatul sau femeia, oricare dintre ei se vor face descântători sau vrăjitori, cu moarte să se omoare; pe amândoi cu pietre să-i ucideţi că vinovaţi sunt (Levitic 29, 27) Şi iarăşi: Sufletul care se va duce la descântători sau la vrăjitori ca să curvească în urma lor, Eu voi întoarce faţa Mea împotriva sufletului aceluia şi-l voi pierde din poporul lui (Levitic 20, 6).
Vedem că pe împăratul Manase l-a pedepsit Dumnezeu cu robie amară şi grea în Babilon, că „trecea pe fiii lui prin foc şi făcea descântece şi felurite vrăji şi a făcut grăitori din pântece şi vrăjitori şi a înmulţit a face rău înaintea Domnului, ca să-l înlăture pe el de la împărăţie” (II Paralipomena 33, 6) Pe împăratul Saul l-a pedepsit Dumnezeu cu pierderea împărăţiei şi cu moarte de ocară, pentru că a lăsat pe Dumnezeu şi a chemat femeie grăitoare din pântece, urmând ghiciturile ei (I Regi 28, 7) lar pe împăratul Ohozia s-a mâniat Dumnezeu foarte tare, că a trimis să întrebe pe vrăjitoarea din Ecron.
Spuneţi-ne mai pe larg despre păcatul ghicirii cu cărţi sfinte, sau cum se numeşte „deschiderea pravilei”, care se obişnuieşte astăzi la credincioşi.
Vrăjirea cu lucruri şi cu cărţi sfinte este al patrulea fel de vrăjitorie şi se cheamă „ghitia”. Aceşti vrăjitori amestecă vrăjile lor cu rugăciuni, cu psalmi şi cu alte cuvinte sfinte, adresate către Maica Domnului şi către sfinţi, ca să poată înşela mai uşor pe cei slabi în credinţă. Acest fel de vrăji îl obişnuiesc mai ales femeile cele rele, bătrânele şi ţigăncile, pentru a amăgi pe cei slabi la minte.
lată ce zice despre acestea Sfântul loan Gură de Aur: „Tu zici că bătrâna aceea este creştină şi omul acela este ghicitor creştin şi când descântă sau deschid cartea, nu zic, nici nu scriu alt nume, decât numele lui Hristos, al Născătoarei de Dumnezeu şi al sfinţilor; deci ce rău fac ei? La aceasta îţi răspund că pentru aceasta se cuvine mai cu seamă să urăşti pe femeia cea rea şi pe acel rău fermecător şi ghicitor (din cărţi) fiindcă folosesc spre ocară şi necinste numele lui Dumnezeu.
Creştini fiind, lucrează ca păgânii. Pentru că şi diavolii, cu toate că numesc numele lui Dumnezeu, însă tot diavoli sunt. Unii, voind a se îndrepta, zic că este creştină femeia care a descântat şi nimic alta nu zice, fără numai numele lui Dumnezeu. Eu pentru aceea mai vârtos o urăsc şi mă întorc de la ea, că întrebuintează numele lui Dumnezeu spre ocară. Numindu-se pe dânsa creştină, se arată pe sine că lucrează cele ale păgânilor” (Hristoitia, op. cit p. 305-320).
Cei ce ghicesc prin deschiderea Psaltirii şi a altor cărţi sfinte, se opresc de împărtăşanie până la 7 ani, pentru că Psaltirea este o carte sfântă cu multe proorocii în ea, insuflată de Duhul Sfânt şi este pentru rugăciune, iar nu pentru ghicit şi câştigat bani spre osândă. Acelaşi păcat fac şi unii preoţi care „deschid cartea” cum se spune în popor, şi cad sub grea osândă, atât ei, cât şi cei care cer să le deschidă Sfânta Evanghelie.
Pentru ce au căzut creştinii în vrăjitorie?
Pentu că a slăbit în ei credinţa şi frica de Dumnezeu; pentru că nu se roagă îndeajuns crestinii de astăzi, ca să-şi împlinească cererile lor prin rugăciune, iar nu prin ghicire; pentru că nu citesc Sfânta Scriptură să vadă ce osândă ajung pe cei vrăjitori şi pentru că nu merg regulat la biserică, nu se spovedesc în cele patru posturi şi nu cer la nevoie sfatul şi rugăciunile preotului. Mai aleargă unii creştini la ghicit pentru că au uitat făgăduinţele pe care le-au dat lui Hristos la Sfantul Botez, când au spus: Mă lepăd de satana, şi de toate lucrurile lui, şi de toată slujirea lui… De asemenea, mai aleargă creştinii la ajutorul diavolului când nu li se împlineşte cererea lor la Bisericâ sau pentru că uită de moarte şi de ziua judecăţii lui Hristos.
De aceea, Sfinţii Părinţi ne îndeamnă să alergăm numai la Dumnezeu, numai la Biserică şi la preoţi, iar nu la diavoli şi la slugile lor. lar Sfântul loan Gură de Aur ne sfătuieşte, zicând: „Vă rog, fiţi curaţi de această înşelăciune… şi când voieşti a călca pragul casei tale, să zici mai întâi acest cuvânt: Mă lepăd de tine, satană, şi de cinstirea ta, şi de slujirea ta şi mă împreun cu tine, Hristoase! Fără cugetarea aceasta niciodată să nu ieşi din casă. Aceasta să-ţi fie toiag, aceasta armă, aceasta cetate de apărare, şi împreună cu aceste cuvinte fă şi semnul crucii pe fruntea ta. Că aşa, de te vei înarma pretutindeni, nu numai om, ci chiar diavolul de te va întâlni, nu va putea să te vatăme pe tine” (Hristoitia, p. 316-317).
Cum pot creştinii să se izbăvească de vrăjitorii şi de tot felul de farmece izvodite de diavolul?
Cel ce crede cu tărie în Dumnezeu, cel ce se roagă neîncetat lui Dumnezeu şi aleargă regulat la Sfânta Biserică, nu va cere niciodată ajutorul diavolului şi al vrăjitorilor, care sunt vrăjmaşii lui Dumnezeu.
Deci, cei ce au credinţă tare în Dumnezeu, să-I ceară neîncetat ajutorul. lar cei slabi în credinţă, care au cerut vreodată ajutorul vrăjitorilor, dacă vor să se mântuiască, mai întâi să se spovedească de acest păcat şi să ceară canon. Apoi, să nu mai apeleze la ajutorul satanei în orice nevoie ar fi, ci numai la Dumnezeu să alerge. Apoi să se roage cât mai mult cu rugăciuni şi lacrimi din inimă (Deuteronom 4, 29; Psalm 118, 58; leremia 29, 13) şi aşa, cu răbdare şi cu credinţă, se vor izbăvi de vrăji şi vor primi darul Duhului Sfânt.
Ce sunt visurile şi vedeniile, care este deosebirea între ele şi de câte feluri sunt?
Vă răspund cu cuvintele Sfântului loan Scărarul, care zice: „Visul este mişcarea minţii în vremea nemişcării trupului. lar nălucirea (vedenia falsă) este amăgirea ochilor, când doarme cugetarea. Nălucirea este ieşirea minţii când trupul veghează. Nălucirea este o vedere a ceva fără ipostas (nereal) ” (Filocalia vol. IX, Cuvântul 3, p. 75) lată dar ce sunt visele şi vedeniile. Ele sunt de două feluri: vise şi vedenii bune şi rele. lar deosebirea dintre ele este aceasta: Visele şi vedeniile bune sunt de la Dumnezeu, prin care se descoperă voia Lui cea mare, numai la cei ce sunt cu totul desăvârşiţi şi sfinţi şi care fac poruncile Lui, precum a fost dreptul losif, căruia i s-a arătat Arhanghelul Gavriil în vis, poruncindu-i să fugă cu Pruncul lisus si cu Fecioara Maria în Egipt. Visele bune vin de la îngeri şi ne amintesc de moarte şi de osândă, iar după ce ne deşteptăm, ne îndeamnă la rugăciune şi la pocăinţă. Dimpotrivă, visele şi nălucirile rele sunt de la diavoli, prefăcuţi în îngeri de lumină sau în sfinţi, care ne amăgesc în somn că suntem buni şi vrednici de rai; iar după ce ne deşteptăm „ne scufundăm în mândrie şi în bucurie” (Filocalia vol. IX, Cuvântul 3, p. 76).
Este păcat să creadă creştinii în vise şi vedenii?
Spune Sfântul loan Scărarul că „cel ce crede în vise, este asemenea celui ce aleargă după umbra sa şi încearcă s-o prindă”. Tot el spune, că „diavolii slavei deşarte sunt în visuri prooroci. Ei închipuiesc, ca nişte vicleni, cele viitoare şi ni le vestesc mai dinainte. lar dacă se împlinesc vedeniile, ne minunăm şi ne mândrim cu gândul, ca şi cum am avea darul înaintevederii (proorociei). Cei ce ascultă pe diavolul, aceştia s-au făcut adeseori prooroci mincinoşi”. Şi mai departe zice: „Diavolii nu ştiu nimic de cele viitoare, dintr-o cunoştinţă de mai înainte, căci şi doctorii pot să ne spună moartea de mai înainte”. Apoi încheie, zicând: „Când începem să credem în visele diavolilor, ei îşi bat joc de noi, chiar când suntem treji. Cel ce crede visurilor şi nălucirilor din somn este cu totul necercat. lar cel ce nu crede nici unora este fîlosof” (Filocalia, vol. IX, Cuvântul 3, p. 76).
Deci, este păcat să credem în visuri şi în vedenii, că prin acestea ne amăgesc foarte uşor diavolii şi ne aruncă în păcatul cel cumplit al mândriei şi al slavei deşarte, când omul se încrede în sine mai mult decât în cuvântul lui Dumnezeu. Cu acest meştesug ispititor, diavolul a amăgit pe mulţi creştini şi călugări, aruncându-i apoi în prăpastia pierzării. lar dacă cineva are totuşi îndoială de visul sau vedenia sa, să se spovedească la duhovnic şi să-i ceară sfatul lui, că prin duhovnic grăieşte Dumnezeu.
Din câte pricini se înşeală oamenii de vedenii şi de visuri deşarte?
Din şapte pricini se înşeală creştinii de vedenii şi visuri, ca şi cum ar fi de la Dumnezeu, şi anume: din mândrie, din slavă deşartă, care este prima fiică a mândriei; din cauza minţii slabe şi neiscusite a creştinilor, din cauza râvnei nesocotite a unor creştini, care se roagă şi postesc mult ca să aibă vedenii, de care spune Sfantul Isaac Sirul: „Cu mare boală boleşte cel ce are râvna cea rea” (Filocalia, vol. X, Cuvântul 58). A cincea pricină a amăgirii prin vedenii si visuri este neascultarea de duhovnici şi îndărătnicia unor credincioşi, mai ales a celor mândri, din care cauză usor sunt vânaţi de diavolul; a şasea pricină vine din cauza vieţii de sine ascunse a unora şi din nemărturisirea curată a gândurilor la duhovnic. lar ultima pricină prin care se înşală creştinii cu visuri şi vedenii mincinoase este necunoştinţa de sine şi lipsa de citire a Sfintei Scripturi şi a Sfinţilor Părinţi.
Despre acestea spune şi înţeleptul Sirah, zicând: „Visurile cele rele sunt deşertăciune, ca vrăjile şi descântecele, şi pe mulţi visurile i-au înşelat şi au căzut toţi cei ce au nădăjduit într-însele” (Isus Sirah 34, 1-7) Cel ce crede lesne în visuri şi în vedenii, fără multă cercetare şi sfat, să se canonisească, la fel cu cei ce merg la vrăji şi descântece, adică până la 7 ani să se oprească de la Sfânta Împărtăşanie.