Musulman, batut pana la moarte de elevi de 12 ani

0
292
Musulman, bătut până la moarte de elevi de 12 ani
Un musulman din Anglia a fost bătut cu cruzime, duminică noapte, de un grup de elevi mascaţi, chiar în faţa nepoatei sale în vârstă de trei ani. Pensionarul Ekram Haque, în vârstă de 67 de ani, a fost bătut cu pumnii şi picioarele de agresorii rasişti, sub privirile speriate ale nepoatei sale Marian, în vârstă de trei ani.
Bărbatul a fost transportat de urgenţă la spital, dar doctorii le-au spus deja membrilor familiei că acesta nu mai are şanse de supravieţuire. În noaptea de duminică spre luni, rudele i-au oferit un ultim omagiu.
Autorităţile britanice leagă acest caz de alte atacuri asemănătoare asupra unor asiatici în vârstă. În ambele cazuri, atacatorii erau îmbrăcaţi în negru, cu glugile de la hanorace trase pe cap, şi cu vârste de până la 12 ani, au declarat poliţiştii.
www.libertatea.ro