„Lumea are nevoie de crize pentru a se schimba în bine”

0
144
„Lumea are nevoie de crize pentru a se schimba în bine”
Pentru a reflecta mai adânc asupra elementelor care trebuie corectate în diferite sisteme, lumea are nevoie, din păcate, de lovituri precum actuala criză economică. Aceasta este concluzia pe care John Kotter, reputatul profesor de la Harvard Business School, o dezvăluie în interviul acordat pentru capital.ro.
capital.ro: Este această criză un motiv pentru o schimbare de fond în mentalitatea şi în modul de a trăi şi de a gândi al oamenilor?
John Kotter: Unul dintre cei mai de succes antreprenori japonezi şi unul dintre cei mai mari oameni de afaceri din lume, Konosuke Matsushita, cel care a întemeiat compania care astăzi poartă numele de Panasonic, întotdeauna spunea că timpurile bune sunt de dorit, bineînţeles, însă timpurile rele oferă mult mai multe oportunităţi, întrucât se pot crea posibilităţi de schimbare care sunt greu de realizat în vremurile bune. Aşa că, da, sunt convins că această criză poate fi folosită pentru a se opera schimbări care nu s-ar fi putut realiza în urmă cu câţiva ani.
Cred că adevărata problemă care se pune este aceea dacă suntem capabili să profităm de oportunităţile crizei sau nu. După ce criza se va fi terminat, vor fi unii dintre noi care se vor întoarce la modul confortabil de a fi. Există şi posibilitatea ca în urma acestei crize să devii mai puternic. Aşadar, vor avea loc schimbări în unele zone, în altele nu, dar acolo unde vor fi, în mod sigur vor fi pozitive.