În Sudan continuă prigoana împotriva creştinilor

0
209
În Sudan continuă prigoana împotriva creştinilor

Creştinii din statul african Sudan, sunt supuşi unor sălbatice prigoane din partea islamiştilor înarmaţi şi altor fanatici religioşi, în special în sudul ţării.
Numai luna trecută, asupra creştinilor au fost săvârşite câteva atacuri armate. În timpul unui atac, în orăşelul Verniol au murit zeci de creştini, printre care şi arhidiaconul Joseph Garang, împuşcat lângă altar, chiar în timpul săvârşirii serviciului divin.

Cu puţin timp înaintea acestui masacru, trei creştini şi liderul bisericii evanghelice au fost omorâţi cu bestialitate de către membrii unei grupări paramilitare intitulate „Armata dreptăţii lui Dumnezeu”, într-unul din statele vestice ale ţării.

După cum relatează martorii oculari, în acelaşi stat, au fost furaţi trei copii şi a fost jefuit spitalul local, din care au fost sustrase medicamente şi utilaj, ceea ce a făcut foarte dificilă îngrijirea răniţilor.

Liderul „Armatei dreptăţii lui Dumnezeu”, Joseph Kony îşi spune „reprezentantul lui Dumnezeu”. Această grupare tinde să cucerească puterea în Sudan şi Uganda şi să instaureze în aceste două ţări un regim teocratic, bazat pe Vechiul Testament şi tradiţiile locale.

Organizaţia locală pentru drepturile omului „The open doors”, care militează pentru drepturile creştinilor, a cerut deja ajutor ONU, guvernelor SUA, Germaniei şi Norvegiei, prezentându-le rapoarte cu privire la recentele viloenţe.

În Sudan, creştinii reprezintă 18% din numărul total al populaţiei, majoritar musulmană. Diaspora creştină a avut de suferit dintotdeauna fiind ţinta violenţelor musulmanilor, cel mai mult având de pătimit creştinii care au trecut de la religia musulmană la creştinism.

Alte mărturii despre comportamentul crud al musulmanismului faţă de creştinism.

Turcia – Crestin batut si amenintat cu moartea

India Autoritatile – ineficiente in lupta impotriva violentei

Egipt – O biserica a ars iar un crestin a fost omorat

Palestina – Amenintare cu bomba impotriva unei societati biblice

Crestinii arabi – victime ale violentei musulmanilor impotriva caricaturilor daneze

Nigeria – Revoltele din Nigeria s-au soldat cu zeci de morti

Pakistan – Doua biserici arse in Pakistan

Sri Lanka – Pastor din Sri Lanka amenintat cu moartea

Filipine – Sase filipinezi ucisi pentru ca l-au marturisit pe Hristos

Prot Victor Mihalachi