Despre cinstirea sfintilor si a moastelor lor

0
349
Despre cinstirea sfintilor şi a moaştelor lor
Trebuie cinstiţi sfinţii pentru că sunt prieteni al lui Hristos, fii şi moştenitori ai lui Dumnezeu, după cum zice Ioan Teologul şi Evanghelistul: „Toţi câţi l-au primit le-a dat putere să ajungă copii ai lui Dumnezeu”( Ioan I, 12.). „Încât nu mai sunt robi, ci fii” (Galateni IV, 7.); „dar dacă sunt fii sunt şi moştenitori, moştenitori ai lui Dumnezeu şi împreună moştenitori ai lui Hristos” (Romani VIII, 17.). Iar Domnul în sfintele Evanghelii zice apostolilor: „Voi sunteţi prietenii mei. Nu vă mai numesc robi, căci robul nu ştie ce face Domnul lui” (Ioan XV, 14-15). Dar dacă Creatorul tuturor se numeşte Împăratul Împăraţilor (Apocalipsa XIX, 17), Domnul domnilor (Apocalipsa XIX, 17; Deuteronom X, 17.), Dumnezeul dumnezeilor (Deuteronom X, 17; Psalmi XLIX, 1; LXXXIII, 8; CXXXV, 2.), negreşit că şi sfinţii se numesc dumnezei, domni şi împăraţi. Dumnezeul acestora este si se numeste Dumnezeu, Domn si Imparat. „Caci eu, spune Dumnezeu lui Moise, sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac si Dumnezeul lui Iacov”( Iesirea III, 6.). Iar pe Moise Dumnezeu l-a facut dumnezeul lui Faraon (Iesirea VII, 1.). Nu spun ca ei sunt dumnezei, imparati si domni prin fire, ci sunt numiti asa pentru ca au imparatit si au stapanit peste patimi si au pazit nefalsificata asemanarea cu chipul dumnezeiesc, potrivit caruia au fost creati – caci se numeste si icoana imparatului imparat – si pentru ca sunt uniti cu Dumnezeu dupa vointa si l-au primit locuitor inauntrul lor, iar prin participarea la El au devenit prin har ceea ce este El prin fire. Pentru ce dar nu trebuiesc cinstiti cei care au ajuns slujitori si prieteni si fii ai lui Dumnezeu? Caci cinstea data de cei impreuna robi catre cei buni este dovada dragostei fata de Stapanul obstesc.
Acestia au ajuns camari si locasuri curate ale lui Dumnezeu. „Voi locui si voi umbla intru ei, spune Dumnezeu, si voi fi lor Dumnezeu”( II Corinteni VI, 16; Leviticul XXVI, 12-13.). Iar dumnezeiasca Scriptura spune ca „sufletele dreptilor sunt in mana lui Dumnezeu si nu se va atinge de ele moartea”( Intelepciunea lui Solomon III, 1.). Moartea celor sfinti este mai degraba somn decat moarte. „Caci s-au ostenit in veacul de acum si vor trai pana la sfarsit” (Psalmi XLVIII, 10.). Si: „Cinstita este inaintea Domnului moartea cuviosilor Lui”( Psalmi CXV, 6.). Si ce este mai cinstit decat a fi in mana lui Dumnezeu?
Dumnezeu este viata si lumina, iar cei care sunt in mana Domnului sunt in viata si lumina. Dar ca Dumnezeu a locuit prin mijlocirea mintii si a trupurilor lor, o spune apostolul: „Nu stiti ca trupurile voastre sunt templu al Sfantului Duh, care locuieste intru voi?” (I Corinteni VI, 19.), „Domnul este Duh” (II Corinteni III, 17; Ioan IV, 24.). Si: „Daca va strica cineva templul lui Dumnezeu, Dumnezeu il va strica pe acela” (I Corinteni III, 17.). Prin urmare, cum nu trebuiesc cinstite templele insufle tite ale lui Dumnezeu, locasurile insufletite ale lui Dumnezeu? Acestia pe cand traiau au stat cu indrazneala inaintea lui Dumnezeu.
Stapanul Hristos ne-a dat ca izvoare mantuitoare moastele sfintilor, care izvorasc, in multe chipuri, faceri de bine si dau la iveala mir cu bun miros. Nimeni sa nu fie necredincios! Daca prin vointa lui Dumnezeu a izvorat in pustiu apa din piatra tare (Iesirea XVII, 5-6; Numeri XX, 7-11.) si din falca magarului apa pentru Samson caruia ii era sete (Judecatori XV, 19.), este de necrezut ca sa izvorasca mir bine mirositor din moastele mucenicilor? Cu nici un chip pentru cei care cunosc puterea lui Dumnezeu si cinstea pe care o au sfintii de la Dumnezeu. In legea veche era socotit necurat tot cel care se atingea de un mort (Numeri XIX, 11; Leviticul XI, 36.), dar nu erau socotiti necurati insisi mortii. Dar dupa ce insasi viata si cauza vietii a fost socotita intre morti, nu mai numim morti pe cei care au adormit intru nadejdea invierii si cu credinta in El. Cum poate sa faca minuni un corp mort? Cum dar prin ei demonii sunt pu si pe fuga, bolile sunt alungate, bolnavii se vindeca, orbii vad, leprosii se curata, ispitele si supararile se risipesc si se pogoara toata darea cea buna de la Tatal luminilor (Iacov I, 17.) peste aceia care cer prin ei cu credinta neindoielnica? Cat de mult trebuie sa te ostenesti ca sa gasesti un sprijinitor, care sa te prezinte imparatului celui muritor si sa puna pe langa el cuvantul pentru tine! Dar nu trebuiesc oare cinstiti aparatorii intregului neam omenesc, aparatori care se roaga lui Dumnezeu pentru noi? Da, trebuie sa-i cinstim, ridicand biserici lui Dumnezeu in numele lor, aducand roduri, praznuind pomenirile lor, bucurandu-ne in aceste zile de praznuire in chip duhovnicesc, pentru ca sa fie potrivita bucuria cu aceia care ne-au adunat la praznuire, pentru ca nu cumva incercand sa-i cinstim, din contra sa-i suparam.
Prin cele care Dumnezeu este cinstit, prin acelea se vor bucura si slujitorii lui: de acelea de care Dumnezeu se manie, de acelea se vor mania si osta sii lui. In psalmi, in imne si in cantari duhovnicesti (Efeseni V, 19; Coloseni III, 16.), in umilinta si in milostenie fata de cei lipsiti, noi credinciosii sa cinstim pe sfinti, caci prin acestea mai ales se cinsteste Dumnezeu. Sa le ridicam stalpi, icoane vazute si noi insine sa ne facem, prin imitarea virtutilor lor, stalpi si icoane insufletite ale lor. Sa cinstim pe Nascatoarea de Dumnezeu, pentru ca este in sens propriu si real Maica lui Dumnezeu. Sa cinstim pe proorocul Ioan, pentru ca este inainte mergator, botezator, apostol si mucenic – caci, dupa cum a spus Domnul, „nu s-a ridicat intre cei nascuti din femei mai mare decat Ioan” (Matei XI, 11.) – pentru ca si acesta a fost primul propovaduitor al imparatiei. Sa cinstim pe apostoli, pentru ca au fost frati ai Domnului, martori oculari si slujitori ai patimilor Lui „pe care Dumnezeu si Tatal cunoscandu-i mai dinainte, mai dinainte i-a si hotarat sa fie asemenea chipului Fiului Lui” (Romani VIII, 29.), „intai apostoli, al doilea prooroci, al treilea pastori si invatatori” (I Corinteni XII, 28; Efeseni IV, 11.). Sa cinstim pe mucenicii Domnului, alesi din toate categoriile sociale, pentru ca sunt ostasi ai lui Hristos si au baut paharul Lui atunci cand s-au botezat cu botezul mortii Lui facatoare de viata, asa ca au ajuns partasi patimilor si slavei Lui. Inainte statatorul lor este protodiaconul si apostolul lui Hristos, primul mucenic Stefan. Sa cinstim si pe cuviosii nostri parinti, pe purtatorii de Dumnezeu asceti, cei care au luptat cu tarie mucenicia cea mai indelungata si mai grea a constiintei, „care au pribegit in piei de oaie si in piei de capra, fiind lipsiti, stramtorati, indurand rele, ei de care lumea nu era vrednica, ratacind in pustii, in munti, in pesteri si in crapaturile pamantului” (Evrei XI, 37-38.). Sa cinstim pe profetii dinaintea venirii harului, pe patriarhi, pe drepti, pe cei care au vestit mai dinainte venirea Domnului. Privind la traiul tuturor acestora, sa le urmam credinta (Evrei XIII, 7.), dragostea, nadejdea, zelul, viata, staruinta in patimi, rabdarea pana la sange ca sa avem partasie cu ei si la cununile slavei!