Cuvant despre preotie

0
541
Cuvânt despre preoţie
O, minune preaslavită! O, putere negrăită! O, înfricoşătoare taină a preoţiei! Spirituală şi sfântă, cinstită şi fără de prihană, pe care Hristos, când a venit, a dăruit-o celor vrednici. Cad şi mă rog cu lacrimi şi suspine, ca să mă oglindesc în această comoară a preoţiei. Că este o comoară pentru cei ce o păzesc cu vrednicie şi cuvioşie; este păvaza strălucitoare şi neasemuită; este turn neclintit, zid de nedărâmat; este temelie tare, care de pe pământ se înalţă până la bolta cerească. Dar ce spun, fraţi­lor? Preoţia este atârnată de bolţile cele mai înalte ale cerului; intră fără de împiedicare în înseşi cerurile cerurilor şi merge strălucit şi lesnicios prin mijlocul îngerilor şi al puterilor celor netrupeşti. Dar pentru ce spun prin mijlocul puterilor celor de sus? Stă de vorba cu însuşi Stăpânul îngerilor, cu Ziditorul şi Dătătorul de lumină. Şi, numai ce voieşte, ca îndată şi primeşte, cu multă îndrăznire, cererile pe care I le face.
Nu încetez, fraţilor, a cânta şi a slăvi treapta vredniciei pe care Treimea a dat-o fiilor lui Adam, prin care lumea s-a mân­tuit şi zidirea s-a luminat; prin care munţii şi pădurile, dealurile şi văile s-au umplut de vieţuirea luminoasă şi cinstită a neamu­lui celui fericit, adică al monahilor, aşa precum a spus Isaia cel cu preastrălucit glas: „din vârfurile munţilor vor da glasurile lor” (Isaia 42, 11) oamenii spre slavoslovie; prin care şi fărăde­legea de pe pământ s-a ridicat; prin care şi cumpătarea pe paământ se sălăşluieşte; prin care diavolul căzând s-a nimicit, destrăbălaţii au ajuns povăţuitori ai dreptăţii, iar cei fărădelege, buni şi credincioşi; prin care stăpânirea morţii s-a surpat, iadul şi-a pierdut puterea, blestemul lui Adam s-a dezlegat, iar Mirele cel ceresc s-a pregătit; prin care firea omenească se schimbă în puterea celor fără de trupuri.
Ce să spun sau ce să laud? Darul treptei preotesti depaseste si gandul si cuvantul. Si, dupa cum socot, aceasta este aceea de care, spaimantandu-se Pavel, o arata atuncea cand spune: „O, adancul bogatiei si intelepciunii si cunoasterii lui Dumnezeu! Ca nepatrunse sunt judecatile Lui si de negasit urma cailor Lui ” (Rom. 11, 33). Preotia zboara de pe pamant la cer, du­cand lui Dumnezeu cu foarte mare graba cererile noastre. Preo­tia mijloceste pentru robi pe langa Stapan.
Sa fim cu foarte mare luare-aminte, fratilor, la cuvintele acestea tainice si infricosatoare, ca fara cinstirea preotiei nu se da iertare de pacate. Luati aminte, fratilor, voi, in care straluceste lumina invataturilor, voi, cei indragostiti de buna credinta!
Dar ce inteles au cuvintele pe care le-am spus mai inainte despre taina preotiei ? Mladita vitei de vie si bobul de grau si preotia sunt strans unite unele de altele. Mladita de vie si bobul de grau sunt slujnice, iar preotia, stapana. Cand se aduna impre­una acestea trei ca sa se salasluiasca deasupra comorilor, atunci fiecare din ele aduce imparatului, intru buna mireasma, puterea propriilor lor roade: mladita vitei de vie aduce sangele, bobul de grau aduce painea, iar preotia, cu buna indraznire, zboara de pe pamant la cer, ca sa contemple pe Cel nevazut; si inchinandu-se inaintea inaltului scaun, stand, se roaga Stapanului pentru robi, purtand cu ea lacrimile si suspinele celor impreuna robi si le duce Stapanului; duce de asemeni si ruga si cainta lor si cere pentru ei de la prea milostivul imparat iertare si mila, ca sa vina Duhul-Mangaietorul si sa sfinteasca darurile cele puse inainte aici, pe pamant. Iar cand sunt aduse tainele cele infricosatoare si pline de nemurire de preotul care face rugaciuni pentru toti, atunci sufletele se apropie si prin sfintele taine primesc curatire de intinaciuni. Vedeti, iubitorilor de Dumnezeu, ca cele doua -vita de vie si bobul de grau – nu lucreaza pe pamant daca nu vine hotararea cea cereasca si sfinteste darurile ?
Ai vazut, omule, stralucitoare facere de minunii ? Ai vazut cum treapta sfanta a preotiei curateste cu lesnire intinaciunile sufletelor ? Binecuvantat fie Mantuitorul, Care a randuit pe pa­mant acest prea stralucit si curatitor dar, Care a luminat cu har pe preoti ca sa lumineze ca niste luminatori in lume !
Poporul cel mai inainte de noi a primit corn purtator de unt­delemn (1 Regi 16, 1, 13), care aducea spor; iar noi, nevrednicii robi ai Celui binecuvantat, n-am primit nici corn, nici untde­lemn, ci pe insusi Cel ce este Cap, pe Cel inalt si infricosator, Care s-a pogorat din cer si ne-a daruit, prin punerea mainilor, Duhul Sau Care a venit ca foc peste apostoli (Fapte 2, 3). O, putere negraita, care ai fost invrednicita sa locuiesti in noi prin punerea mainilor preotilor ! O, ce mare treapta este infricosatoarea preotie! Fericit este cel care vietuieste in ea curat si ne­patat ! Petru, cel numit Chefa (Ioan 1, 42), cel care a fost prins in mreaja pe tarmul lacului (Matei 4, 18-20), de care a dat mar­turie Marele Pastor, zicandu-i: „Pe aceasta piatra voi zidi Bise­rica Mea” (Matei 16, 18), prin preotie a primit si cheile ceru­rilor (Matei 16, 19). La fel Pavel, cel altadata prigonitor (Fapte 22, 4; 26, 11; 1 Cor. 15, 9; Gal. 1, 13; Filip. 3, 6), dupa ce a fost invrednicit de harul preotiei, a strabatut ca un intraripat intreaga lume, predicand invierea din morti.
Sa ne intoarcem la Abel cel drept, care a fost preot la incepu­tul creatiei, si sa aflam de la el ca dintru inceput aducea ca preot jertfa sa lui Dumnezeu. Nu s-a pogorat, oare, foc din cer si a mistuit jertfa lui ? Iar cand aducea lui Dumnezeu pargile sale (Fac. 4, 4), precum zice Scriptura, „a cautat Dumnezeu la jertfa lui Abel, iar la a lui Cain n-a binevoit” (Fac. 4, 4-5). Si iarasi Noe, cel mantuit in corabie, cand a incetat apa si s-a asezat corabia pe muntele Ararat (Fac. 8, 4), a primit iarasi indata aceasta preotie si a adus, cu inima curata, lui Dumnezeu jertfa intru miros de buna mireasma (Fac. 8, 19-20). De aceea a si fa­cut Dumnezeu legamant cu el sa nu mai aduca potop pe pamant; si i-a dat binecuvantarea sa creasca si sa se inmulteasca (Fac. 9, 7-17). Ai vazut facerea de minuni a preotiei ? Ai vazut pe cel dintai preot, pe Abel, intru cea dintai creatie, ca Dumnezeu a pogorat foc din cer pe pamant peste jertfa lui cea fara de pri­hana ? Ai vazut iarasi pe Noe, pe cinstitul preot, intru cea de a doua creatie, ca Dumnezeu a facut legamant cu el ? De preotie a fost invrednicit sa aiba parte si Avraam, si a adus lui Dumnezeu jertfa pe Isaac; si-a jertfit propria sa inima (Fac. 22, 1-12). In jertfa aceea Dumnezeu arata taina mare, nasterea Domnului, in copacelul cel stufos (Fac. 22, 13), cresterea intr-o clipeala si binecuvantarea cu care Dumnezeu l-a binecuvantat pe Avraam: Jntru samanta ta se vor binecuvanta toate neamurile” (Fac. 22, 18). De preotie a fost invrednicit si Moise cand s-a suit in Muntele Sinai la Dumnezeu si a primit de la El legea (les. 19, 3). De aceea si fata lui era plina de slava, ca se vedea mai stralucitoare decat soarele (les. 34, 35). La fel si Aaron a fost invred­nicit de preotie (les. 28, 27; Lev. 8, 1-12), fiind mijlocitor catre Dumnezeu pentru pacatele poporului. „Moise si Aaron intre preotii Lui” (Ps. 98, 6), spune Scriptura. La fel si Finees cu atotcinstita preotie a oprit moartea din poporul acela (Num. 25, 11). Iar Ilie, iarasi, fiind imbracat cu preotia, a fost auzit in foc si a injunghiat pe preotii rusinii (3 Regi 18, 38-40).
Sa invatam, deci, din acestea, fratilor, ca mare, peste masura de mare, este vrednicia preotiei. Slava Unuia-Nascut! Slava Singurului Bun, Care a dat preotia apostolilor Sai, prin noul si sfantul Lui Testament, ca si ei sa ne arate pilda prin punerea mainilor lor peste cei vrednici.
Cu totii, dar, sa cinstim cu inima curata, cu totii sa fericim pe cei care au treapta cinstitei preotii, cunoscand ca daca cineva iubeste pe prietenul imparatului, pe acela cu mult mai mult il iubeste imparatul. Sa iubim, dar, pe preotii lui Dumnezeu, pentru ca sunt prieteni ai lui Dumnezeu si mijlocesc pentru noi si pentru lume. Cinsteste pe preoti, implinind porunca lui Hris-tos, care spune: „Cel care primeste cu bucurie prooroc in nume de prooroc, plata de prooroc va lua” (Matei 10, 41). Iara daca nu stii de este vrednic sau nevrednic de treapta preotiei cel ce se intampla a fi preot, tu, pentru porunca lui Hristos, nu-l dispretui. Dupa cum aurul cel stralucitor nu se vatama cand este amestecat cu tina si nici margaritarul cel luminos nu-si schimba lumina daca-l pui langa materii necurate, tot asa nici preotia nu se intineaza cu ceva, chiar daca e nevrednic cel care e preot. Daca cineva a fost invrednicit sa ajunga la aceasta vrednicie si va um­bla in ea cu vrednicie si fara de prihana, aduce asupra lui viata si cununa nestricacioasa; iar daca cineva indrazneste sa intre cu nevrednicie in aceasta treapta, aduce asupra lui intunericul cel mai dinafara (Matei 8, 12; 22, 13; 25, 30) si osanda fara mila.
Alta pilda iti dau, o, omule, ca sa nu indraznesti, intru man­dria ta, sa iei cu nevrednicie treapta preotiei; ca Dumnezeu Cel curat nu cauta cu bunavointa spre cei car e se hirotonesc manati de mandrie. Afla ce au patit ticalosii aceia care s-au impotrivit odinioara lui Moise si lui Aaron, care au indraznit cu nerusinare si obraznicie sa tamaieze lui Dumnezeu. Nu i-a mistuit, oare, pe toti foc din cer pentru ca au indraznit la o treapta mai presus de ei? (Num. 16, 1-25). Iarasi si Mariam, proorocita lui Dumne­zeu, a defaimat pe Moise, pentru preotia lui, numai cu un cuvant neinsemnat (Num. 12, 2); si Dumnezeu Cel Preainalt, pentru o ocara ca aceasta, a hotarat sa se umple toata de lepra (Num. 12, 10) si sa fie scoasa sapte zile afara din tabara (Num. 12, 14).
Si acum, fratilor, traiti preotia in curatie, imitand pe Moise, pe Aaron si pe Eleazar (Num. 27, 2). Uitati-va la preotii acestia binecredinciosi, ca au nimicit cu preotia taberile dusmanilor. Moise, avand preotia, a ridicat mainile catre Dumnezeu si a ra­nit pe Amalec cu rana nevindecata (Ies. 17, 8-13). Cu preotia fi­ind si Avraam incins, a biruit pe imparati (Fac. 14, 14-15). Melchisedec, avand preotia, a binecuvantat pe Avraam cel ales, cu binecuvantare deosebita (Fac. 14, 18-20).
Ai fost invrednicit, frate, sa primesti treapta preotiei ? Ai sarguinta, ca sa placi Celui ce te-a primit in armata Lui ! Slujeste-I Lui cu curatie, cu dreptate, cu intelepciune duhovniceasca si cu feciorie stralucita. Fii ravnitor ca Ilie, purtator de grija ca Ieremia, cuminte ca Iosif, curat ca Isus al lui Navi, iubitor de straini ca Avraam, iubitor de saraci ca Iov, plin de dragoste ca David si bland ca Moise. Pe cel ratacit calauzeste-l, pe cel schiop sprijina-l, pe cel cazut ridica-l, pe cel bolnav ajuta-l si fa toate cate sunt asemenea.
Eu ma spaimantez, iubitilor, de cele ce obisnuiesc unii a le indrazni si de cele pe care le incearca unii, cu nerusinare si cu obraznicie, ca sa puna mana pe preotie, fara sa fie chemati de harul lui Hristos. Nu-si dau seama, ticalosii, ca foc si moarte gramadesc asupra lor.
Nu-ti spun, omule, sa nu primesti cu obraznicie numai preotia, dar nici de vreunul din vasele preacinstitei slujiri sa nu te atingi ! Ai citit ce a patit Uza (2 Regi 6, 3-8), pentru ca s-a atins de chivotul lui Dumnezeu ! Adu-ti aminte totdeauna, frate iubite, de acest cuvant dumnezeiesc al Celui Preainalt, rostit prin profetul Isaia: „Spre cine voi cauta fara numai spre cel bland, smerit, linistit, care tremura de cuvintele Mele” (Isaia 66, 2). Adu-ti aminte pururea de porunca aceasta, ca sa castigi comoara gandul cel bland, ca sa poti asa sa te sui la Ierusalimul cel de sus, sa aduci jertfe spirituale imparatului si lui Dumnezeu pe jertfelnicul cel de sus, unde se impletesc cununile nestrica-ciunii. Si acolo, inaintea ingerilor, te va incununa Hristos cu cu­nuna nemuririi si impreuna cu cetele cele de sus vei canta Sfin­tei Treimi imn de biruinta, in vecii vecilor. Amin
Sfantul Efrem Sirul